8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGorjul şi municipiul Târgu Jiu, promovate la Târgul de Turism al Olteniei

Gorjul şi municipiul Târgu Jiu, promovate la Târgul de Turism al Olteniei

Consiliul Judeţean şi Primăria Târgu Jiu apreciază ca pozitivă participarea la Târgul de Turism al Olteniei. Astfel, Primăria Târgu Jiu a participat la prima ediție a Târgului de Turism al Olteniei, ce s-a desfășurat în perioada 18-20 martie 2016, în incinta Centrului Multifuncțional din Craiova. Direcția de Turism și Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu a promovat principalul obiectiv turistic, și anume Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, prin expunere de postere și distribuire de materiale promoționale cu imagini ale sculpturilor marelui Constantin Brâncuși. Distincția „Mărul de aur“, ce reprezintă Oscarul Internațional pentru Turism, obținută în anul 2014, a făcut parte din materialul de promovare. „Orașul Târgu Jiu se numără printre puținele destinații din lume ce au fost recompensate cu acest trofeu. Ne bucurăm că am putut să îl prezentăm în cadrul acestui târg şi este o recunoaştere a faptului că Gorjul şi municipiul Târgu Jiu, prin operele brâncuşiene şi alte obiective, alcătuiesc o destinaţie turistică unicat“, a declarat viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, prezent la eveniment.

Ofertă bogată pentru turişti

Dacă municipiul Târgu Jiu a promovat Ansamblul „Calea Eroilor“, Consiliul Judeţean Gorj a scos în evidenţă tradițiile, meșteșugurile, folclorul autentic – prin Ansamblul „Maria Lătărețu“, turismul montan şi altele. De la standul judeţului Gorj nu a lipsit nici Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj, care a prezentat cel mai bine organizat şi dotat serviciu de salvare montană din România, precum şi domeniul schiabil de la Rânca şi turismul de aventură: „Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj a fost prezent în cadrul standului judeţului Gorj la Târgul de Turism al Olteniei, alături de Consiliul Judeţean Gorj, Primăria municipiului Târgu Jiu, Asociaţia «Acasă la Brâncuşi» , Muzeul Judeţean de Istorie din Târgu Jiu şi Şcoala Populară de Artă. Am prezentat vizitatorilor una dintre cele mai bine organizate echipe de salvare montană din ţară, echipă care, cu profesionalism şi dăruire, la fel ca toate echipele Salvamont din România, veghează pentru siguranţa turiştilor în munţi“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public al Salvamont Gorj. În cadrul standului au fost împărţite pliante, DVD-uri, şi a putut fi urmărit filmul de prezentare a judeţului Gorj, producţie video premiată la nivel internaţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS