14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎnchisoarea lebedei

Închisoarea lebedei

gardul 2

Săptămâna trecută, la emisiunea „Subiectele Zilei“ de la Alege TV, am discutat despre lucrările de reabilitare care se execută în această perioadă în Parcul „Nicolae Romanescu“. Telespectatorii au putut urmări un montaj video care a surprins imaginea fidelă a șantierului care a ajuns parcul.
Sunt imagini tari, greu de suportat pentru craiovenii sensibili și sentimentali. Zonele verzi sunt brăzdate de șanțuri, aleile sunt sparte și pline de pământ. În multe locuri, vegetația a fost distrusă de utilaje. Pentru unii, parcul este doar plămânul verde al orașului, oaza de verdeață în care se relaxează oamenii la sfârșit de săptămână. Pentru cei mai mulți, însă, dincolo de dimensiunea sa naturală, parcul mai înseamnă ceva. Este un loc simbolic cu puternică încărcătură emoțională, depozitarul amintirilor noastre dragi. Copilul din noi retrăiește parcă după-amiezile însorite de duminică, colorate în verde, cu miros de iarbă și baltă și gust de popcorn, alviță și vată pe băț. Adolescentul simte și acum parfumul florilor de tei și al iubitei. Își amintește cum a încercat pe furiș prima țigară și cum a furat primul sărut. Tânărul de mai târziu și-a adus mireasa tot în parc. Mai apoi, ciclul s-a reluat și puiul de om a început din nou să zburde în căutarea unui nou destin. Fiecare loc ne amintește de ceva sau de cineva. Din acest punct de vedere, parcul este o punte care unește oameni, destine, generații. Martor tăcut al existenței noastre, parcul părea că nu se va schimba niciodată. Că va rămâne veșnic acel spațiu sacru, în care călătorim prin amintiri. Poate că el trebuie să se schimbe în ritmul generațiilor, nu în patru luni. Acum, în parcul-grădină lucrările se fac cu utilaje șenilate. Buldozerele și excavatoarele își fac cu mare deranj loc printre copaci. Eu le-am numit nu utilaje, ci mutilaje.

În legătură cu lucrările care se execută în parc, voi face câteva observații nu în calitate de specialist, ci de observator. Primul lucru care a atras atenția și a intrigat opinia publică este gardul care înconjoară o porțiune din Pârâul Fetii, aproape de intrarea principală, unde există o insuliță populată cu lebede. Nu este clară utilitatea acelui gard, pe care nu l-am regăsit în caietul de sarcini. În contrast cu albul pur și grația lebedelor, gardul este masiv, agresiv, de un negru funerar. Nu știu să fie realizat în vreun stil, eu îl asemui cu gardurile executate pe lângă cavouri, în cimitirele Sineasca și Ungureni.
Alt aspect care mi-a astras atenția îl constituie rigolele din ciment, tehnic denumite casiuri. Acestea mi s-au părut supradimensionate, la fel ca tuburile din plastic pentru scurgerea apei. Canalizarea introdusă într-un parc natural, în care apa se scurgea gravitațional, iată una dintre curiozitățile acestui proiect.
Teatrul de vară din parc a fost și el refăcut. Ca o precizare, teatrul nu făcea parte din proiectul inițial, realizat în urmă cu 100 de ani, ci a fost introdus de comuniști. Cunoscătorii susțin că noua clădire a teatrului nu se integrează deloc în peisaj, intrând în contrast cu stilul romantic al parcului. De altfel, ceea ce dă valoare parcului sunt ideile de vechi, natural, romantic. Clădirea de un alb izbitor este completată de zona publicului, acoperită cu arce din metal. Pare un păianjen uriaș care aduce mai degrabă cu o construcție futuristă în stil japonez, după cum observa un prieten.
În 2013, am vizitat Bois de Vincennes, cel mai mare parc din Paris (1.000 hectare). Ceea ce am remarcat acolo a fost că parcul nu are deloc garduri. Turistul iese de la metrou, traversează strada și intră direct în natură. Păsările de pe lacul lor ies pe iarbă printre oameni și sunt hrănite de copii. Pe noi ne definește gardul. Și poate și tranșeul, din care purtăm războaiele noastre mici. Am remarcat că gardurile din parc nu au o unitate stilistică. Spre deosebire de aspectul masiv al gardului deja menționat, cel de la grădina zoologică recent modernizată este făcut din fier-beton subțire, aproape o sârmă. Avantajul este că aspectul minimalist, discret, nu agresează privirea și nu obturează peisajul. Rămâne de văzut cum va arăta gardul exterior al parcului, dinspre bulevardul „Nicolae Romanescu“. Conform proiectului, el trebuie executat din beton și fier forjat. Să sperăm că nu va avea un aspect funerar.

În acest moment, tare mi-e teamă ca parcul să nu se transforme din scop în pretext pentru nevoia noastră de imagine. Am devenit mai utilitari, mercantili, materialiști și, poate, politic interesați. Prizonierii gardurilor, craiovenii asistă neputincioși la un spectacol cu pauze de patru ani între acte. O armată de trolli agresivi și agasanți stârnește inutil conflicte și creează false probleme pe care are apoi pretenția că le rezolvă. În această perioadă, te întâlnești cu ei la piață, în cartier, te acostează în scara blocului. Acționează în grupuri bine organizate, iar acum vor să ne rescrie inclusiv trecutul. Raportându-ne la situația comentată, poate că acest balet politic ar trebui să se numească „Lacul Lebedei“. Ceaikovski spune povestea unei prințese transformate printr-un blestem într-o lebădă, care își găsește locul într-un stol, pe marginea unui lac. Ceea ce lipsește în opera genialului compozitor este gardul, ca simbol al izolării. Eu cred că ar trebui să construim mai multe punți în loc să ridicăm garduri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS