10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmenzi pentru fumători, de săptămâna viitoare

Amenzi pentru fumători, de săptămâna viitoare

De pe 16 martie, fumatul este interzis și în baruri, și în cafenele
De pe 16 martie, fumatul este interzis și în baruri, și în cafenele

Mai sunt doar câteva zile (16 martie) până când fumătorii vor putea fi amendați dacă își aprind țigările în spațiile publice închise, fie că e vorba de locul de muncă, unități sanitare și de învățământ, mijloace de transport ori cluburi, baruri și discoteci. Amezile pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 100 și 500 de lei și pot fi date de agenții Ministerului Afacerilor Interne și de cei ai Poliției Locale.

Principala prevedere a Legii nr. 15/2016, cunoscută drept Legea antifumat, este că… fumatul este interzis în toate spațiile publice. Excepție fac numai locurile special amenajate din aeroporturi și celulele deținuților. Astfel, prin art. 1 al Legii antifumat se „interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele deţinuţilor din penitenciarele cu regim de maximă siguranţă“.
Prin mijloc de transport în comun se înţelege orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor, iar prin loc de joacă pentru copii se înţelege orice spaţiu închis sau în aer liber, destinat utilizării de către copii. Mai trebuie spus că în mijloacele de transport în comun este interzisă inclusiv folosirea țigărilor electronice. Pentru că prin „spațiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi“, fumatul este interzis incusiv în cluburi, baruri, restaurante și discoteci. Legea nr. 349/2002, care a fost modificată prin Legea nr.15/2016, permitea fumatul în baruri, restaurante, discoteci și „alte spaţii publice cu destinaţie similară“ dacă erau ventilate corespunzător. Următorul articol interzice „complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private“. Aceeași lege vine cu altă noutate, anume interzicerea comercializării produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, fie ele de stat sau private.

Amenzi de până la 15.000 de lei pentru persoane juridice

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancționează cu amendă la de la 100 de lei la 500 de lei, iar cei care vor aplica amenzile sunt agenții din cadrul Inspectoratelor de Poliție și cei ai Polițiilor Locale. Cele mai mari amenzi (de la 5.000 la 15.000 de lei) sunt prevăzute de lege pentru persoanele juridice.
De exemplu, vânzarea la bucată a țigărilor, vânzarea produselor de tutun către tinerii sub 18 ani sau nerespectarea interzicerii fumatului în unitățile sanitare sau de învățământ se sancționează cu 5.000 de lei la prima abatere. La a doua abatere, amenda ajunge la 10.000 de lei, plus suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei. La a treia abatere, amenda ajunge la 15.000 de lei, iar oamenii legii pot dispune și închiderea unităţii. Întrebați dacă sunt pregătiți pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 15/2016, oamenii legii au precizat că așteaptă intrarea în vigoare a legii (16 martie 2016), iar apoi se vor pronunța.
Reprezentanții Poliției Locale Craiova au explicat că agenții vor întocmi procesele-verbale de contravenție în baza Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Această or­do­nanță prevede modul de con­­sta­tare a contravențiilor, de întocmire a procesului-verbal, dar și că lipsa unor mențiuni, cum ar fi numele, prenumele și calitatea agentului constatator atrag nulitatea procesului-verbal.
Contravenientul poate achita amenda la jumătate în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori de la comunicare, iar dacă o consideră nelegală o poate contesta în instanță în termen de 15 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS