17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIlegalități pe bandă rulantă în Târgul Municipal

Ilegalități pe bandă rulantă în Târgul Municipal

Cea mai recentă problemă a târgului: funcționează fără autorizație sanitară (Bogdan Grosu)
Cea mai recentă problemă a târgului: funcționează fără autorizație sanitară (Bogdan Grosu)

Târgul Municipal Craiova doboară record după record în ceea ce privește încălcarea legilor. Indiferent cine se află la conducerea societății care îl administrează, SC Piețe și Târguri SRL, târgul funcționează după propriile reguli. Cea mai recentă problemă este lipsa autorizației sanitare. Ea se adaugă unui lung șir de ilegalități, care au culminat cu incendiul din decembrie anul trecut.

Târgul Municipal Cra­­­­­­iova continuă să func­­­ționeze în ilega­li­­­tate, deși primăria l-a mutat de pe strada Caracal pe strada Dimitrie Gerota, la începutul acestui an. GdS scria acum o săptămână despre lipsa locurilor de parcare și problemele pe care le cauzează acest lucru locatarilor de la blocurile din jur, care își găsesc mașinile blocate de comercianți sau de vizitatorii târgului. Potrivit Hotărârii de Consiliu nr. 271 din 30 octombrie 2008 prin care s-a aprobat regulamentul local de urbanism privind dimensionarea numărului de parcări, Piețele ar fi trebuit să amenajeze 195 de locuri de parcare aferente celor peste 7.000 de metri pătrați, cât măsoară suprafața actuală a târgului, care, conform regulamentului, s-ar putea încadra la categoria „construcții comerciale“. Normativul impune un loc de parcare pentru fiecare 40 de metri pătrați suprafață desfășurată. Capacitatea ei ar trebui dublată în curând după ce târgul va fi extins cu încă 7.000 de metri pătrați, teren primit în concesiune de la Primăria Craiova. Spațiul de pe strada Dimitrie Gerota nu este numai locul unde vând comercianții, ci și punct de lucru al SC Piețe și Târguri Craiova SRL. Conform legii, el trebuie înregistrat la Oficiul de pe lângă Registrul Comerțului, iar activitățile care se desfășoară în cadrul lui trebuie autorizate. Una dintre ele este autorizația sanitar-veterinară, de impor­tanță majoră, dat fiind faptul că aici se vând diferite obiecte la mâna a doua a căror proveniență este necunoscută. Târgul nu deține această autorizație, după cum reiese dintr-un răspuns al Direcției de Sănătate Publică trimis GdS. „Târgul Municipal Craiova, cu punctul de lucru în Craiova, str. Dimitrie Gerota, nr. 7, nu este autorizat din punct de vedere sanitar. Proprietarul –  Primăria municipiului Craiova – trebuie să solicite şi să obţină autorizaţie sanitară de funcţionare conform procedurii prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1030/2009. Măsurile pe care le poate lua DSP Dolj, prin persoanele sale abilitate, inspectorii sanitari de stat, sunt cele prevăzute de HGR nr. 857/2011“, se arată în răspuns. HGR nr. 857/2001 este o hotărâre de guvern „privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice“. La capitolul 2, articolul 3, hotărârea prevede sancțiuni între 20.000 și 40.000 de lei pentru persoanele juridice care nu dețin această autorizație. „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 de lei la 40.000 de lei pentru persoanele juridice următoarele fapte: a) absenţa autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru obiectivele ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, supuse procedurii de autorizare sanitară, conform reglementărilor legale în vigoare“, se arată în hotărârea de guvern.

Mesele au devenit coșmelii

Mai mulți cititori au sesizat GdS că în târg se vând păsări și animale mici, deci Piețele ar trebui să obțină și autorizație sanitar-veterinară, pe care, de asemenea, nu o au, după cum au precizat reprezentanții DSV Dolj. Aceștia au declarat că astfel de activități sunt interzise în târg. Potrivit arhitectului Emilian Ștefârță, consilier local, comercianții ar trebui să obțină autorizații de construire dacă pun copertine meselor unde își vând produsele și care au o suprafață mai mare de șase metri pătrați. După cum se poate observa din fotografii, măsuțele din lemn montate la începutul anului „au crescut“ și s-au transformat în spații acoperite. În această situație, Piețele riscă să piardă autorizația de securitate la incendiu pentru amenajări temporare în spații închise sau în aer liber pe care a obținut-o după incendiul care a mistuit târgul în decembrie anul trecut. Potrivit ISU Dolj, autorizația a fost emisă deoarece în documentația depusă Piețele au precizat că activitatea de vânzare în aer liber se desfășoară cu expunere la nivelul solului sau pe mese amplasate provizoriu. „Prin urmare (…), realizarea oricărui tip de construcție pe platforma betonată propusă modifică condițiile pentru care amenajarea a fost autorizată, situație în care autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea. În situația în care comercianții vor edifica construcții fără autorizație de construire, autorizația de securitate la incendiu își pierde valabilitatea, iar funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu constituie contravenție și se sancționează, conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare“, avertizează ISU Dolj.

Potop de nereguli

Nu ar fi prima amendă pe care ar primi-o conducerea Piețelor. Fostul manager, Claudiu Neagoe, actual director tehnic, a fost sancționat contravențional cu 50.000 de lei de către ISU Dolj, după ce s-a constatat că târgul funcționa în vechiul loc de pe strada Caracal fără autorizație de securitate la incendiu.
Autoritățile au știut acest lucru, dar au închis ochii, motivând că nu au dorit să-i excludă social pe comercianții de haine vechi. Piețele au închiriat trei hectare de teren pe strada Caracal de la firma Texind, căreia i-au plătit timp de doi ani o chirie lunară de 15.000 de euro fără TVA în condițiile în care primăria avea teren liber exact pe strada Dimitrie Gerota, unde s-a mutat târgul. Lucrările de amenajare a târgului executate de firmă nu au fost niciodată recepționate, iar târgul nu ar fi trebuit, legal, să fie dat în funcțiune.
După ce târgul a luat foc, au ieșit la iveală și alte nereguli. Pompierii au realizat că hidranții montați de firmă sunt inutilizabili din cauza presiunii scăzute a apei. Acest lucru a fost cauzat de un branșament cu un diametru de trei ori mai mic decât prevedeau normativele de siguranță în vigoare. Târgul funcționează și fără un regulament de bază, așa cum au toate celelalte piețe din oraș. În regulamentul SC Piețe și Târguri Craiova SRL se vorbește despre asimilarea târgului cu un talcioc care, potrivit legii, reprezintă un loc delimitat de autoritățile publice locale, organizat săptămânal sau periodic, destinat vânzării obiectelor personale ale persoanelor fizice. Activitatea târgului este zilnică, iar „obiectele personale“ se vând cu tonele. De fapt, în legătură cu acest lucru, Ministerul de Finanțe consideră că toți comercianții ar trebui să fie înregistrați sub o formă juridică, să emită bon fiscal și să plătească taxe și impozite statului, ca orice alt contribuabil. Lucru care, desigur, nu se întâmplă. Conducerea SC Piețe și Târguri Craiova SRL a precizat că un răspuns pe tema celei mai noi nereguli, lipsa autorizație sanitare, îl va da în cursul zilei de azi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS