10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatie„Erasmus Open Doors“ în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”

„Erasmus Open Doors“ în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuşi“(UCB) din Târgu Jiu, prin Biroul Erasmus din cadrul Departamentului pentru Relaţii Internaţionale şi Programe Comunitare, a găzduit joi, în Amfiteatrul Facultății de Inginerie și Dezvoltare Durabilă, conferinţa „Erasmus Open Doors“. Evenimentul s-a desfășurat la nivel național, în toate universitățile participante la programul Erasmus, programul pentru educație, formare, tineret și sport al Uniunii Europene. Organizatorii şi-au propus să promoveze posibilitățile oferite de programul Erasmus, în rândul comunității academice (studenți, cadre didactice, personal administrativ), dar și în rândul comunității locale și să sublinieze beneficiile aduse participanților. Totodată, la conferinţă au fost doi studenți, Claudia Ciaușu și Rafael Brăiloiu – promotori Erasmus+ la nivel național – membri ai Asociației Erasmus Student Network (ESN) Craiova.

Ce au discutat participanţii la conferinţă

Participanţii la conferinţa „Erasmus Open Doors“ au discutat pe tema integrării UCB Târgu Jiu în cadrul programului Erasmus, organizarea și desfășurarea mobilităților Erasmus, experiențe Erasmus împărtășite de studenți și cadre didactice, promovarea universităților partenere din străinătate prin intermediul prezentărilor efectuate de studenții străini sosiți la UCB Târgu Jiu. „Prin intermediul programului Erasmus+, studenții Universității pot desfășura mobilități de studiu sau practică în cadrul universităților partenere din străinătate, beneficiind de un grant lunar în cuantum de 450, respectiv 500 euro/lună (în funcție de țara de destinație) – pentru mobilitățile de studiu și 650, respectiv 700 euro/lună (în funcție de țara de destinație) – pentru mobilitățile de practică Erasmus. În prezent, UCB Târgu Jiu are 29 de parteneriate Erasmus cu universități de prestigiu din țări precum: Franța, Grecia, Portugalia, Cehia, Polonia, Spania, Germania, Turcia, Slovenia, Bulgaria, Slovacia. În acest an universitar, 2015-2016, 41 de studenți au desfășurat sau sunt în curs de desfășurare a mobilităților Erasmus+ în semestrul II, în cadrul unor universități precum: Universitatea A Coruna, Spania, Universitatea Opole, Polonia, Universitatea Mendel, Cehia, Universitatea Abant Izzet Baysal, Turcia, Universitatea Pireu, Grecia ș.a. Totodată, în acest an universitar, UCB găzduiește 21 de studenți străini în cadrul programului Erasmus, de la universitatea Porto, Portugalia, Universitatea Pireu, Grecia, Universitatea Abant Izzet Baysal, Turcia, Universitatea Eskisehir Osmangazi, Turcia ș.a. Astfel, nouă studenți au desfășurat mobilități de studiu la UCB, în semestrul I, iar 12 studenți studiază în acest moment la UCB, în semestrul II“, a declarat Andreea Cilibiu, purtătorul de cuvânt al UCB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS