15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVrei analize medicale decontate? Poate luna viitoare!

Vrei analize medicale decontate? Poate luna viitoare!

Atunci când trebuie să facă analize medicale, doljenii sunt nevoiți să aștepte cel puțin o lună până să găsească plafon la unul dintre laboratoare (Foto: Arhiva GdS)
Atunci când trebuie să facă analize medicale, doljenii sunt nevoiți să aștepte cel puțin o lună până să găsească plafon la unul dintre laboratoare (Foto: Arhiva GdS)

Sistemul medical românesc are un mecanism de ale cărui defecțiuni ne lovim în fiecare zi. Pacienții nu beneficiază de multe servicii medicale atunci când au nevoie, deși plătesc lună de lună pentru a putea avea acces la ele. Ca să poată face analizele medicale recomandate de medic, pacienții doljeni sunt nevoiți să se programeze cu o lună-două înainte, pentru că banii alocați laboratoarelor se termină din primele zile ale fiecărei luni. Cu alte cuvinte, dacă ai bani faci analize la timp, dacă nu, Dumnezeu cu mila!

Analizele medicale, în funcție de al căror rezultat bolnavul este îndrumat să ia un anumit tratament, sunt prima piedică din sistem de care se lovesc pacienții. Dacă ai recomandare de la medic pentru analize, trebuie să te programezi cu o lună-două înainte, altfel ești nevoit să scoți bani din buzunar, deși este asigurat medical. Începând de la banalele analize pe care, în mod normal, vrei să le faci a doua zi după ce ți-au fost recomandate, te lovești de același bolnăvicios „Nu se poate acum“. E frustrant, spun oamenii. „E absurd să ți se oprească lunar din salariu și câte 300 de lei și atunci când, o dată pe an, ai nevoie de analize, să fii nevoit să scoți alți bani din buzunar, dacă vrei să le faci la timp. Sunt oameni care fac tot posibilul să facă rost de bani și să facă analizele la timp, dar unii sunt condamnați să aștepte până când laboratorul primește fonduri. Eu a trebuit să mă programez cu două luni înainte ca să beneficiez de analize în baza asigurării, iar când vine vorba de un CT sau RMN, aștepți și câte trei-patru luni“, a spus un pacient.

„Nu avem plafon pentru această lună și nici pentru martie“

Ne-am pus în locul unui pacient care are nevoie de analize medicale de bază și am mers la mai multe laboratoare, să vedem ce ni se răspunde. Trebuie știut că pentru specialităţi paraclinice, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj are încheiate 47 de contracte. Printr-un contract încheiat anual, fiecare clinică primește o anumită sumă de bani, numai că fondurile sunt puține și pușculița laboratoarelor se golește din primele zile ale lunii. Astfel, pacientul ajunge să bată la toate ușile în speranța că va găsi plafon. Însă dacă cineva vrea să facă analize decontate luna acesta sau în luna martie, nu prea are nici o șansă. La primul laborator la care întrebăm, răspunsul este franc. „Pentru analizele decontate de CAS, în această lună nu mai avem plafon. Am făcut deja programările și pentru luna martie. Pe data de 15 a fiecărei luni se fac programări pentru luna următoare. Acum singura șansă este să veniți pe 15 martie că poate prindeți în aprilie“. Alt laborator, același refuz. „Trebuie să reveniți pe 15 martie pentru luna aprilie. Nu mai avem plafon la nici o specialitate“. La următoarea încercare, răspunsul este același: „Nu mai avem plafon pentru această lună și nici pentru martie. Iar pentru aprilie nu știu ce să vă spun, reveniți după jumătatea lunii martie“.

744.400 de lei pentru analize medicale, în februarie

Prevederea bugetară alocată pentru investigații paraclinice, în luna februarie 2016, este în valoare de 1.201.400 de lei, din care 744.400 de lei pentru analize medicale și 457.000 de lei pentru radiologie, ecografie și imagistică medicală, din care 68.200 de lei pentru ecografii, 340 de lei pentru explorări funcționale, 342.760 de lei pentru înaltă performanță (Computer Tomograf, RMN) și 45.700 de lei pentru radiologie convențională. Pe anul 2016, furnizorii de servicii medicale nu au încheiat încă contractul cu CAS și se lucrează pe act adițional. „Pentru primul trimestru din acest an sunt încheiate, cu furnizorii de servicii, acte adiționale de prelungire a contractelor încheiate anul trecut, urmând ca, după finalizarea negocierilor la nivel național referitoare la proiectul Normelor Metodologice de aplicare în anul 2016 a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, să fie deschisă perioada de contractare pentru încheierea unor contracte noi. Sperăm ca la încheierea noilor contracte prevederea bugetară acordată să asigure resursele necesare susţinerii acestui segment, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii optime şi asiguraţii să beneficieze de aceste servicii“, au transmis reprezentanții CAS Dolj.

Cu sănătatea la pământ, dar fără soluții

Sănătate, cu banii jos! Aceasta este lozinca ce se întipărește în mintea pacienților după ce se lovesc de realitatea din sistem. În aceeași situație se găsesc și slătinenii. Unul dintre laboratoarele din Slatina oferă același răspuns ca acelea din Craiova când vine vorba de analize decontate. „Nu avem plafon. Am făcut programări și avem deja terminat plafonul și pentru luna martie. Poate numai în aprilie să prindeți“. Un alt laborator ne dă același răspuns: „Avem programările făcute deja și pentru martie. Reveniți pentru luna aprilie“.
Lăsat să funcționeze în inerția lui, sistemul de sănătate românesc îi așteaptă de cele mai multe ori pe bolnavi cu ușile închise. Dacă în România a devenit aproape o normalitate să ai acces la analize decontate după cel puțin o lună, în Franța astfel de situații nu sunt acceptate. „Aici nu există plafoane. Oricine are acces în orice zi, fără restricții la analize“, ne-a declarat dr. Mihaela Țigănuș, medic de familie în Franța.
Accesul la analize medicale este limitat în contextul în care românii au cea mai scăzută speranţă de viaţă din Uniunea Europeană. Suntem țara din UE cu cei mai mulți bolnavi de hepatită, TBC, SIDA. Ne aflăm în top și la mortalitatea prin cancer, boli de inimă, diabet. Cel mai mult trăiesc francezii, iar speranța de viață la români este cu 15 ani mai mică decât la ei. Cum de suntem mereu la pământ? Tot cifrele fac lumină. În Uniunea Europeană, media cheltuielilor cu sănătatea per locuitor este de 2.193 de euro, iar în România – 753 de euro. Costul anual al tratamentelor este, în medie, în UE, de 350 de euro/persoană, iar la noi de 216 euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS