6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCompania Ryanair a venit pe Aeroportul din Craiova

Compania Ryanair a venit pe Aeroportul din Craiova

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa, a anunțat că va începe să opereze de pe Aeroportul din Craiova, începând cu luna noiembrie, prin lansarea unei noi rute către Valencia. Compania inaugurează astfel cea de-a treia bază în România, după București și Timișoara. Noua rută estimează transportul a aproximativ 33.000 de clienți anual și va avea o frecvență de două zboruri săptămânale, în zilele de joi și duminică.
Pentru a sărbători noua rută Craiova-Valencia, compania a scos la vânzare locuri la un preț promoțional, începând cu 24,99 euro, pentru călătoriile din luna noiembrie, a căror rezervare se face deja direct de pe pagina www.ryanair.com, până pe 24 februarie.
Cu o activitate de peste 30 de ani, compania low-cost Ryanair este prezentă pe 200 de aeroporturi, are 81 de baze și înregistrează zilnic mai mult de 1.600 de zboruri. În prezent operează cu aproximativ 300 de aeronave Boeing 737. Creșterea traficului fiind atent calculată, compania urmează să adauge încă 300 de aeronave în palmares și să atingă pragul de 180 de milioane de pasageri până la finalul anului 2024. Doar anul acesta, Ryanair estimează un trafic de 106 milioane de pasageri în întreaga Europă.
Bazându-se pe faptul că pe principalele piețe din Europa, Ryanair este pe primul loc în țări precum Spania, Italia, Belgia, Irlanda și Polonia, compania și-a propus să devină și în România, în următorii cinci ani, cel mai important transportator aerian. Prin cele trei aeroporturi de la noi din țară, compania va susține creșterea traficului aerian, dar va crea și în jur de 1.200 de noi locuri de muncă, 25 dintre acestea planificate pentru Aeroportul Internațional din Craiova.
Important de menționat pentru clienții din România este faptul că pentru a facilita atât accesul la informațiile legate de curse, cât și realizarea rezervărilor, recent a fost lansată și pagina web în limba română, pe care o puteți accesa la adresa www.ryanair.com.
„Pasagerii români aleg în acest moment Ryanair pentru tarifele noastre mici, serviciu lider în ceea ce privește grija față de clienți, dar și gama variată de rute. Toți clienții Ryanair pot acum să-și rezerve zborurile chiar și mai devreme pe site-ul nostru web îmbunătățit, să folosească aplicația pentru smartphone-uri ce oferă cartea de îmbarcare pe mobil, să transporte al doilea bagaj de mână gratis, să își rezerve locurile preferate în aeronavă și să beneficieze de avantajele serviciilor Family Extra și Business Plus. De asemenea, clienții noștri pot folosi dispozitivele electronice personale pe întreaga durată a zborului, pentru că Ryanair continuă să ofere mai mult decât doar tarife reduse“, a declarat Denis Barabas, director executiv de vânzări și marketing din România și din Europa Centrală și de Est.
„Acesta este un început pe care îl avem aici, în Craiova. În funcție de cerere și de această perioadă de tatonare, vom analiza potențialul de creștere pentru viitorul apropiat“, a mai precizat Denis Barabas- director executiv de vânzări și marketing din România.

Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa: „Bănia își consolidează poziția pe harta aeroporturilor din Europa“

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că deschiderea operațiunilor consolidează poziția Aeroportului Internațional Craiova pe harta europeană a aeroporturilor, conturând noi perspective în dezvoltarea acestui obiectiv.
„Este o zi deosebită pentru județul Dolj și pentru regiunea Oltenia. O nouă companie vine să opereze de pe Aeroportul Internațional Craiova – un lucru pe care ni l-am dorit foarte mult. Pot spune că este o relație pe care am șlefuit-o de-a lungul a opt ani, dar pe care am intensificat-o la finele lui 2015. Astăzi, vă putem spune că am câștigat de partea noastră unul dintre cei mai importanți operatori aerieni din Europa – compania Ryanair.
Din acest moment, vom avea altă dezvoltare a Aeroportului Internațional Cra­iova, iar Bănia își consolidează poziția pe harta aeroporturilor din Europa. Ceea ce anunțăm astăzi este doar începutul. Compania Ryanair folosește din plin politica pașilor mărunți și probabil că, la mijlocul verii, atunci când se pune la punct orarul de zbor, ne putem aștepta și la alte vești bune.
Până atunci, știm cu certitudine că ruta aleasă de operator ne dă posibilitatea să călătorim către Valencia, unul dintre cele mai mari orașe din Spania, în care se găsește și o numeroasă comunitate de români, un oraș cu o istorie bogată și cu numeroase atracții turistice, având avantajul deschiderii la Marea Mediterană“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Directorul general al Aeroportului Internațional Craiova, Mircea Dumitru, a afirmat: „Pentru mine și pentru întreaga echipă de la aeroport, astăzi se împlinește un vis. Spun acest lucru pentru că mi-am dorit ca Ryanair să vină în Craiova. După cum se poate constata, investițiile realizate de Consiliul Județean Dolj la aeroport aduc operatori care generează trafic de pasageri. Acum putem spune că suntem cu adevărat în situația de a avea ce oferi unei companii de talia Ryanair“.
Aoivean Brennan, director dezvoltare rute în cadrul Ryanair, a declarat că potențialul de creștere al regiunii este unul dintre argumentele care au stat la baza opțiunii pentru Aeroportul Internațional Craiova.
„Craiova este cel de-al treilea aeroport din România pe care operează Ryanair. Credem cu adevărat în această zonă, în potențialul ei de creștere și în potențialul pentru zboruri. Pot oferi exemplul Bucureștiului, unde am început cu o cursă, iar acum am ajuns la zece destinații pe care le operăm acolo“, a precizat Aoivean Brennan.

Primele zboruri pe ruta către Valencia vor avea loc pe 3 noiembrie

Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Alina Elena Tănăsescu, a apreciat că strategia investițională a CJ pentru aeroport primește o nouă validare odată cu atragerea Ryanair: „Este o încântare pentru noi faptul că începe să opereze de pe Aeroportul Internațional Craiova una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa, Ryanair. Avem încă o confirmare a faptului că tot ceea ce ne-am propus și am făcut în ultimii ani – reabilitarea aeroportului, în cadrul căreia am modernizat mai întâi clădirea, apoi pista, finalizată în 2015, urmând ca anul acesta să se încheie lucrările derulate cu fonduri europene – reprezintă investiții încununate de succes. Le urăm bun venit celor de la Ryanair și așteptăm cât mai multe curse, către noi destinații din Europa, dorindu-le, desigur, cât mai mulți pasageri“.
La rândul său, vice­președintele Consiliului Jude­țean Dolj, Cristinel Iovan, a spus: „Dacă nu ar fi fost eforturile făcute de CJ Dolj de-a lungul anilor, dacă nu ar fi existat această echipă care să susțină în mod consecvent existența aeroportului și, ulterior, dezvoltarea sa, atunci cu siguranță că nu am fi vorbit astăzi despre atragerea uneia dintre cele mai mari companii low-cost din Europa. Consider că venirea Ryanair la Craiova și alegerea orașului nostru pentru dezvoltarea operațiunilor în această zonă reprezintă și o apreciere a managementului de la aeroport, a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani acolo.
Din întâlnirile pe care le-am avut, am stabilit cu toții că această destinație, Valencia, este doar un început și, cu siguranță, oltenii se pot aștepta ca, în viitor, să apară și alte rute, astfel încât să le facilităm accesul către cât mai multe orașe din Europa.
Consiliul Județean Dolj și Aeroportul Internațional Craiova vor rămâne partenerii care își respectă cu fidelitate angajamentele pe care și le-au asumat“.
Primele zboruri pe ruta către Valencia, operate de pe Aeroportul Internațional Cra­iova, vor avea loc pe 3 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS