17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCăsătorii premature și absenteism în rândurile elevilor din Dolj

Căsătorii premature și absenteism în rândurile elevilor din Dolj

Marinela Dumitrescu, directorul CJRAE Dolj, a precizat că în ultimii trei ani 1.193 de elevi nu au mai frecventat cursurile (FOTO: GdS)
Marinela Dumitrescu, directorul CJRAE Dolj, a precizat că în ultimii trei ani 1.193 de elevi nu au mai frecventat cursurile (FOTO: GdS)

Situație îngrijorătoare în învățământul preuniversitar. Peste 1.100 de elevi din județul Dolj nu au mai frecventat cursurile unităților școlare în ultimii trei ani, fiind declarați că au abandonat școala. La aceștia se adaugă faptul că din 2012 și până în prezent populația școlară a scăzut cu aproape 7.000 de elevi. Cei care abandonează cel mai repede studiile sunt elevii de la învățământul gimnazial. Riscul de abandon școlar este vizibil prin numărul mare de absențe. În cazul fetelor, apare și o altă situație: se căsătoresc de pe băncile școlilor și renunță la studii, chiar dacă sunt înscrise la învățământul obligatoriu de zece clase.

Abandonul școlar este generat de motive sociale, între care ponderea cea mai mare o are sărăcia, apoi migrația temporară a părinților în străinătate, chiar migrația temporară a copiilor în străinătate, precum și divorțurile. În cifre, situația arată în felul următor: peste 400 de elevi din mediul urban și rural nu au posibilități financiare să frecventeze cursurile, 323 de elevi nu au mai frecventat școala pentru că părinții au plecat în străinătate, iar în 192 de cazuri din mediul rural și 38 din urban părinții au divorțat și au afectat preocupările pentru studiu ale copiilor. O altă cauză o reprezintă căsătoriile timpurii. În ultimul timp, 57 de eleve din mediul rural s-au căsătorit și au renunțat la studii, iar din mediul urban 20 au făcut același lucru.
Aceste cauze au creat o rată a abandonului școlar de 2,24% din elevii înregistrați în unitățile școlare, începând cu anul școlar 2012-2013. La aceste situații se adaugă și faptul că alte mii de elevi au dispărut din sistem în ultimii trei ani. „În fiecare an, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj realizează o centralizare a cazurilor de abandon școlar înregistrate la nivelul județului Dolj. Eșantionul nostru în acest an a cuprins 134 de unități școlare și am vizat un număr de 60.013 elevi. Am identificat un număr de 1.193 de elevi reprezentând o rată de abandon școlar de 2,24%. Am conceput și două machete noi, care ne-au permis să contabilizăm și elevii care au fost reintegrați în nivelul de învățământ. Sunt 895 de elevi care s-au întors pe băncile școlii. Am identificat și faptul că populația școlară a scăzut și vorbim de un număr de 6.990 de elevi, care n-au mai apărut în acest an școlar raportat la 1 septembrie 2012. Dispariția a fost de la toate ciclurile de învățământ, dar un procent mai mare este la gimnaziu“, a declarat dr. Marinela Dumitrescu, directorul CJRAE Dolj.

Doar 17 promovați din mii de elevi cu situația neîncheiată

Elevii abandonează școala și din motive psihopedagogice, la acest capitol înregistrându-se absenteismul, dar și dificultățile de adaptare și cele de învățare.
Datele centralizate la sfârșitul anului școlar 2014-2015 arată faptul că un număr de 3.207 elevi au avut situația neîncheiată. Dintre aceștia, doar 17 au reușit să promoveze, astfel că 3.190 au rămas repetenți. Pe cicluri de învățământ, cele mai multe situații de repetenție se întâlnesc la gimnaziu – 46,8%, urmat de liceu – cu 27,96 cazuri și 21,84% în învățământul primar. Specialiștii psihopedagogi spun că situațiile de abandon școlar pot fi prevenite sau ameliorate printr-o serie de activități prin care să fie conștientizate cadrele didactice, părinții și elevii despre riscurile la care se expun dacă nu finalizează cursurile obligatorii. Ca și măsuri concrete la nivelul unităților școlare, elevii care au peste zece absențe nemotivate trebuie incluși într-un program de consiliere. De asemenea, trebuie să se treacă la sensibilizarea profesorilor față de problematica abandonului prin activități de formare derulate la nivel local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS