Suspecţii de furturi din locuinţe de lux, în arest la domiciliu

Petre Stăncioi, suspect în dosar
Petre Stăncioi, suspect în dosar


Magistraţii târgujieni au decis plasarea în arest la domiciliu a trei dintre cei şase suspecţi care fuseseră reţinuţi iniţial în dosarul spargerilor de locuinţe de lux din Târgu Jiu. De asemenea, alt suspect a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Între cei care se află în arest la domiciliu este Petre Stăncioi, fostul patron la Clubului FTE din Târgu Jiu, acuzat în trecut că ar fi incendiat maşinile unor poliţişti din municipiu. Gruparea era specializată în furturi din locuinţe de lux din Gorj, iar bunurile sustrase erau valorificate în Vâlcea şi Mureş. De la locuinţa unei avocate a fost sustras seiful şi chiar sistemul de monitorizare video: „Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr.2/P/2016. (…) Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu (…) faţă de inculpatul Stăncioi Petre, cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiunii de furt calificat, (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu 29.01.2016. În baza art. 221 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală impune inculpatului Stăncioi Petre respectarea următoarelor obligaţii: – să nu părăsească imobilul din Târgu Jiu, strada Zambilelor, (…)  fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi să se supună unor restricţii stabilite de acesta; – să se prezinte la organul de urmărire penală ce instrumentează cauza, la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu inculpaţii; – să nu comunice cu părțile vătămate ori membrii de familie ai acestora; – să nu comunice cu martorii ori membrii de familie ai acestora“, a decis Judecătoria Târgu Jiu.

Acţionau cu precizie


Între ţintele grupării specializată în furturi se aflau locuinţele unor persoane potente financiar, precum familia Filip, a fostului primar din Rovinari, sau familia Dondera, avocată. Pentru prinderea suspecţilor, au fost realizate 21 de percheziţii domiciliare în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mureş. „Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, cei în cauză ar fi comis şase furturi din locuinţe aflate pe raza municipiului Târgu Jiu şi a localităţilor învecinate. Prejudiciul cauzat prin această activitate infracţională fiind de aproximativ 250.000 de lei. În urma percheziţiilor efectuate, au fost găsite bunuri ce fac obiectul activităţii infracţionale a persoanelor în cauză, respectiv 250 grame de bijuterii din aur şi un ceas, acestea urmând să fie restituite părţilor vătămate. Totodată, poliţiştii au identificat şi condus la sediul IPJ Gorj șase persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 49 de ani, pe numele cărora au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea infracţiunilor de furt şi tăinuire“, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Procurorii care au cerut arestarea preventivă a suspecţilor au contestat măsura de plasare în arest la domiciliu, respectiv controlul judiciar.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 1 februarie 2016

Actualitate

» Taximetriști numai cu cazierul curat
» Preşedintele Hollande a graţiat-o pe franţuzoaica Jacqueline Sauvage, care şi-a omorât soţul după ce acesta a maltratat-o toată viaţa
» Klemm: Nu sunt condiții favorabile ca România să devină parte a programului Visa Waiver în 2016
» În Vrancea au fost confirmate 3 cazuri de gripă porcina
» Studenţii de la Medicină ameninţă cu proteste dacă se fac schimbări în bibliografia pentru Rezidenţiat
» Cioloș: Am cerut ministrului Justiției să analizeze condițiile în care, eventual, procurorul general poate fi revocat
» Cioloş: Nu există o majoritate clară pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi
» Craiova Multicultural Day
» O grenadă a explodat în curtea guvernatorului băncii centrale din Republica Moldova
» Deputatul Ion Stan și-a depus demisia din Parlament

Local

» Cod Galben de vânt în Oltenia
» Vreme de primăvară, în perioada 1-14 februarie, în Oltenia

Dolj

» Părinţii cu venituri reduse primesc tichete pentru a-şi duce copiii la grădiniţă
» Bariera Vâlcii – mocirlă multă, puțină muncă
» SJU Craiova, 12.000 de procese pentru victime din accidente
» Fisuri suspecte la unul din pilonii pasajului suprateran
» Cozile umilinței la plata impozitelor locale în Craiovița Nouă
» Sistemul de sănătate, mai bolnav decât pacienții
» Dispare monopolul CEZ – Mai mulți furnizori de electricitate ofertează Oltenia
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Fisuri la pasajul suprateran
» Coadă la taxe şi impozite
» Cât va mai dura coşmarul din Bariera Vâlcii?
» Sute de români, la cules de căpşuni în Spania
» Spitalul, un fel de poliţie pentru recuperarea banilor
» Dragoste oltenească pentru muzică
» Studenţii Academiei de Poliţie în practică la IPJ Dolj
» Programul național “Fiecare copil în grădiniță” – în dezbatere la ISJ Dolj
» Zece ani de la înființarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Craiova
» Facultatea de Teologie din Craiova, în haine de sărbătoare
» Craiova: Fisuri la unul din picioarele pasajului suprateran?
» Dolj: Prins beat la volan

Gorj

» CEO le ia banii înapoi angajaţilor care au primit ilegal clase de salarizare
» Platformă on-line pentru citirea apometrelor
» Târgul Apicol de la Târgu Jiu va reuni producători din întreg judeţul
» Prinşi de DIICOT după ce au spart o bijuterie din Slovacia

Olt

» Dotări noi pentru pompierii olteni

Mehedinţi

» Doi studenți se află în stagiul de practică la Jandarmeria Mehedinţi
» Mehedinţi: Reţinut pentru evaziune fiscală

Sport

» Tricolorii întâlnesc Zimbru Chișinău
» Ivan, în Bănie sau în străinătate
» Halep a coborât pe locul trei în clasamentul WTA
» Baschetbaliștii craioveni vor să-și ia revanșa cu Sibiul
» Fotbal – Guardiola o va antrena pe Manchester City
» Atletism / Daniela Stanciu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio

Educatie

» Școlile din Dolj nu vor mai putea ascunde bugetul
» Profesorii titulari la privat nu se mai pot transfera la stat

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Proiectul de ţară al României – stagnarea multilateral dezvoltată

Top