8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎnşelau oameni folosindu-se de victimele din Clubul „Colectiv“

Înşelau oameni folosindu-se de victimele din Clubul „Colectiv“

Suspecţii au fost arestaţi preventiv
Suspecţii au fost arestaţi preventiv

Trei persoane din Vâlcea, acuzate că au reușit să păcălească două femei din Gorj prin metoda „Pomană pentru morţii din Clubul Colectiv“, au fost arestate preventiv, sub acuzaţia de înşelăciune. Sub pretextul că vor să-i dea ceva de pomană pentru o rudă care a decedat în incendiul de la Colectiv, escrocii, două femei şi un bărbat, i-au cerut săptămâna trecută unei târgujience, în vârstă de 53 de ani, în plină stradă, să-și pună bijuteriile într-un șervețel. În timp ce victima se uita cât de bine i se potrivesc noile podoabe, infractorii au reușit să o păcălească. Noua metodă folosită se numește „Pomană pentru decedaţii din Clubul Colectiv“. Dulceaţa Miclescu, soţul acesteia, Leonard Miclescu, precum şi Claudia Gunici, au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Târgu Jiu. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Gunici Claudia,  Miclescu Dulceaţa şi Miclescu Leonard, pe o perioadă de 30 zile. Cu drept de contestaţie“, au decis magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu.

Au recunoscut opt fapte

Potrivit unor surse judiciare, suspecţii au recunoscut în cursul audierilor alte opt fapte, prejudiciul fiind de aproximativ 20.000 de lei. Polițiștii au reușit să-i prindă, la sfârşitul săptămânii trecute, după o razie făcută în tot județul. Autoturismul a fost depistat pe Drumul Național 67, în localitatea Polovragi. În urma controlului corporal, în buzunarul uneia dintre femei a fost găsit aurul târgujiencei de 53 de ani. Totodată, în autoturismul cu care se deplasau cei trei au fost descoperite mai multe bijuterii din metal galben care îl imita pe cel prețios. Ulterior, anchetatorii au descoperit că cei trei au mai făcut o victimă în luna decembrie a anului trecut, în județul Gorj. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj încearcă să depisteze şi alte persoane care au căzut victimă grupului de suspecţi specializaţi în înşelăciune. Poliţiştii le cer cetăţenilor sprijin pentru a stabili cu exactitate dimensiunile prejudiciului şi recomandă multă prudenţă celor care întâlnesc persoane care vor să le ofere, sub diferite pretexte, anumite „avantaje“ de natură materială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS