17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpecializări noi la școlile profesionale din Dolj

Specializări noi la școlile profesionale din Dolj

Absolvenții de gimnaziu vor avea în acest an la dispoziție noi specializări la școlile profesionale (FOTO: Arhiva GdS)
Absolvenții de gimnaziu vor avea în acest an la dispoziție noi specializări la școlile profesionale (FOTO: Arhiva GdS)

Școlile profesionale și-au diversificat oferta pentru elevii din ultimul an de gimnaziu, prin noi specializări sau prin creșterea numărului de clase pentru anumite profesii.

Ofertele de școlariza­re din învățământul profesional pentru acest an, la nivelul județului Dolj, au fost definitivate în această săptămână după consultarea cu instituții ale statului și cu agenții economici, care, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dolj, și-au luat angajamentul nu numai să ofere practica elevilor, ci și să desfășoare campanii de informare a elevilor de gimnaziu despre profesii. „În ședința Consiliului Local de Dezvoltare al Parteneriatului Social (CLDPS) din această săptămână s-au dezbătut problemele actuale ale învățământului profesional și tehnic. Concluziile dezbaterii au fost că este necesară o mai mare implicare a partenerilor economici în viața școlii. Operatorii economici și-au arătat deschiderea de a participa activ la procesul de instruire al elevilor, dar și la promovarea specializărilor din învățământul profesional și tehnic în școlile gimnaziale. Membrii comisiei au fost de acord să deruleze o acțiune de monitorizare a Planului de Acțiune al Școlii (PAS), având în vedere eficiența pe care această acțiune a avut-o, în urmă cu câțiva ani, atunci când s-a derulat în cadrul unui proiect european“, a precizat inspectorul școlar general Lavinia Craioveanu. Noile specializări pentru anul acesta la Colegiul Național „Gheorghe Chițu“ din Craiova sunt cofetar și ospătar. Ca noutate în acest an sunt și specializările lucrător hotelier pentru care s-a alocat o clasă înființată la Colegiul Tehnic de Arte și Meserii „Constantin Brâncuși“, brutar-patiser o clasă la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, zidari-faianțari o clasă la Liceul „Dimitrie Filișanu“- Filiași și agricultor culturi de câmp în loc de pădurar la Școala de Arte și Meserii Argetoaia.

Cele mai solicitate specializări

După consultarea cu reprezentanții Consiliului Local de Dezvoltare al Parteneriatului Social s-au stabilit și specializările cele mai solicitate de către agenții economici și pentru care s-au alocat mai multe clase. „Specializarea cea mai solicitată de către agenții economici a fost cea de mecanic auto, pentru care s-au alocat opt clase, agricultor culturi de câmp pentru care s-au repartizat 3,5 clase, tinichigiu vopsitor auto – trei clase, bucătar – trei clase, de această dată o clasă la Colegiul Național Economic «Gheorghe Chițu», care și-a diversificat oferta cu noi specializări, și două clase la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, electrician exploatare joasă tensiune – trei clase, confecționeri produse textile – trei clase, această din urmă specializare regăsindu-se la Liceul CFR, Colegiul «C.D. Nenițescu» și Liceul «Bethoveen»“, a precizat Simona Ciulu, inspector pentru învățământ tehnic și profesional. De altfel, s-au mai solicitat și aprobat câte o clasă pentru următoarele specializări care au existat și în anii anteriori: sudor, mecanic echipamente hidraulice și penumatice, electrician protecție prin relee, automatizări și măsurători în instalații energetice.

Până în 2020 va predomina învățământul profesional

Învățământul profesional și tehnic are o pondere de 54,45%, cu tot cu școală profesională. Conform planului de acțiune în învățământ până în 2020, învățământul profesional și tehnic trebuie să dețină 60%, iar restul să fie învățământ teoretic și vocațional. Inspectorii școlari susțin că ofertele școlare prezentate sunt conform cerințelor de pe piața muncii. „Propunerile de școlarizare sunt realizate în Consiliul Local de Dezvoltare al Parteneriatului Social, din care fac parte instituții publice (ISJ Dolj, Consiliul Județean Dolj, Instituția Prefectului, ITM, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Dolj, AJOFM și Direcția pentru Agricultură), operatori economici precum Camera de Comerț și Industrie Dolj, Ford România, Reloc SA, Recon SA, Softronic SRL, Docara SRL, Sucursala Regională a Transportului Feroviar de Călători Craiova, dar și reprezentanți ai societății civile, precum sindicate, asociații profesionale, cum ar fi Ordinul asistenților medicali și moașelor din România, Asociația generală a inginerilor din România și trei asociații nonguvernamentale. Prin urmare, ceea ce se cere pe piața muncii este cunoscut foarte bine înainte de a se face clasele pentru învățământul profesional și tehnic“, a mai precizat inspectorul școlar Simona Ciulu. Elevii care finalizează studiile unei școli profesionale pot să-și continue liceul și să urmeze și cursurile unei instituții de învățământ superior. Pe parcursul celor trei ani de școală profesională, elevii vor primi și o bursă lunară de 200 de lei. Anul viitor, pe piața muncii va intra prima promoție de absolvenți ai școlii profesionale cu durata de trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS