Prof. univ. dr. Elena Ioniţă: „E un incident care se poate întâmpla, nu este malpraxis!“ – După 13 zile de comă, Stan Brandibur a murit

Stan Brandibur, bărbatul în vârstă de 67 de ani, din Craiova, a murit ieri la clinica privată din Bucureşti. Familia acestuia a angajat un avocat şi a menţionat că va depune plângeri atât la Consiliul de Etică, la Colegiul Medicilor, cât şi la Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de malpraxis. De asemenea, familia va face plângere penală împotriva şefei Secţiei ORL, prof. univ. dr. Elena Ioniţă, pentru ucidere din culpă. Aceasta susţine că este vorba de un incident şi nu de malpraxis, iar managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova a dat asigurări că va demara o anchetă administrativă.

Imediat după apariţia articolului „O familie din Craiova acuză: Malpraxis la Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova“ în Gazeta de Sud în ediția de ieri, am mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova pentru a sta de vorbă cu managerul unităţii sanitare, dar şi cu medicul acuzat de familie că a efectuat esofagoscopia.

„Acea mucoasă a cedat în momentul în care am făcut biopsia“

Dacă, iniţial, şefa Secţiei ORL a refuzat să ofere orice fel de informaţii, spunând că spitalul are director şi purtător de cuvânt, ieri prof. univ. dr. Elena Ioniţă a acceptat să ne ofere un punct de vedere. În timp ce familia bărbatului susţine că Stan Brandibur nu a avut niciodată probleme medicale grave, că era un om activ, că singura problemă era acea durere în stern pe care o avea de ceva timp, şefa Secţiei ORL ne-a înşirat o serie de afecţiuni de care bărbatul ar fi suferit. „Este vorba de un bolnav cu multiple afecţiuni, cu diabet zaharat, cu reflux gastroesofagian vechi netratat, adică tot acidul clorhidric îi venea pe esofag, bolnav cu boală hepatică cronică, obezitate, care s-a prezentat la mine, în urmă cu o lună, acuzând dureri şi spunând că a scăzut ponderal şi nu prea poate să se alimenteze. I-am indicat să facă o radiografie baritată şi, în urma acestei radiografii, am decis să îi facem esofagoscopie pe 6 ianuarie. În acel moment am găsit o stenoză esofagiană şi am observat o zonă din esofag cu o mucoasă mai îngroşată. De acolo am luat nişte fragmente sub telescop ca să vedem exact ce este, de ce s-a făcut stenoza. Le-am trimis la Anatomie Patologică, iar eu am rămas în continuare să operez un copil cu meningită. Asistentele m-au anunţat că pacientul spune că se simte rău, că acuză dureri mari în piept. L-am trimis atunci la Cardiologie. Ne-a fost teamă să nu facă un infarct miocardic. Medicul de la Cardiologie nu i-a găsit nici o modificare şi i-a recomandat o radiografie pulmonară. Nu i-au găsit însă nimic. Când am ieşit din operaţie, am venit să îl văd, am stat de vorbă cu dumnealui să aflu ce îl supără. Avea o durere din piept până în spate. Diagnosticul meu a fost clar în acel moment, înseamnă că acea mucoasă a cedat în momentul în care am făcut biopsia. I-am spus că trebuie să facă tomografie de urgenţă“, a precizat prof. univ. dr. Elena Ioniţă.

Medicul se apără: pacientul nu avea voie să mănânce

Nu sunt singurele explicaţii oferite de şefa Secţiei ORL. Aceasta susţine că i-ar fi explicat atunci pacientului că nu are voie să mănânce şi să bea lichide, lucru neştiut însă de bolnav, care, în momentul ieşirii din sala de operaţii, ar fi mâncat două felii de pâine cu unt. „Lucru foarte grav, la orice explorare pe esofag, în acea zi nu ai voie să te atingi de nimic. Prin acele perforaţii au trecut alimentele. Cred că pe la ora 16.00 a făcut tomografia cu substanţă de contrast. Am văzut atunci lichid la baza pleurei stângi. Imediat s-a sunat după medicul de la Chirurgie Toracică. Familia a dorit să-l cheme pe doctorul Dobrinescu, care a fost anunţat pe la ora 19.00, şi a venit la ora x, i-a făcut drenajul, i-a găsit şi resturi alimentare. Se lasă acel tub de dren pentru a se evacua toată mizeria care se acumulează. Familia însă a fost foarte nemulţumită. A cerut să plece cu pacientul la Bucureşti cu o salvare privată, la o clinică particulară“, a adăugat şefa Secţiei ORL.


„E un incident care se poate întâmpla“

Reamintim faptul că Stan Brandibur a ieşit din sala de operaţii pe la ora 10.30, iar la ora 11.00 își sunase deja familia, acuzând dureri insuportabile. Tubul de dren i-a fost introdus, potrivit familiei, după ora 21.00, când a ajuns medicul de la Chirurgie Toracică. Cu toate acestea, şefa Secţiei ORL consideră că nu a greşit cu nimic. Mai mult decât atât, în timp ce familia spune că lui Stan Brandibur nu i-au fost efectuate nici un fel de analize de sânge, Elena Ioniţă susţine următoarele: „Nu am greşit cu nimic. S-a intrat cu toate analizele, pe simptomatologia dumnealui, pe faptul că nu putea să înghită, că a slăbit, pe o radiografie care arăta zona de stenoză. Că această problemă de reflux i-a subţiat mucoasa esofagului şi a dus, în momentul în care eu am ciupit din mucoasă, la refracţie, este un incident despre care scrie în toate cărţile de medicină. Toată lumea orelistică face esofagoscopii. Ce s-a întâmplat este un incident care este citat în cărţi, care s-a complicat cu pleurezia, cu alimentele dumnealui la nivelul pleurei stângi. Ca medici, punem tot sufletul ca unui bolnav să îi meargă bine, iar când ai un incident ca acesta te marchează. Consider că, din punct de vedere medical, am făcut tot ce este omeneşte posibil. E un incident care se poate întâmpla, nu este malpraxis!“, a adăugat şefa Secţiei ORL.

Întrebată dacă a primit plicul cu bani din partea familiei lui Stan Brandibur, şefa Secţiei ORL a negat categoric, susţinând că în cei peste 30 de ani de carieră nu a condiţionat pe nimeni să plătească un act medical. Mai mult decât atât, aceasta spune că a informat pacientul despre toate procedurile medicale pe care urma să i le efectueze şi chiar l-a pus să semneze, aşa cum cere legea. „Orice bolnav, atunci când urcă pe secţie, primeşte, pe lângă biletul de internare, şi formularele în care trebuie să îşi dea acceptul pentru toate investigaţiile pe care urmează să le facă. I s-a explicat şi despre riscurile care există, iar Stan Brandibur a semnat“, a mai spus Elena Ioniţă.

„Pe cine poţi să pui să analizeze un profesor universitar?“

Managerul SJU, Bogdan Fănuţă, a menţionat că va demara o anchetă internă pentru a analiza acest caz din punct de vedere administrativ, mai exact să vadă dacă au fost respectate toate procedurile, urmând ca, mai departe, comisiile de specialitate să decidă dacă este vorba de malpraxis sau de o complicaţie. „Malpraxis este, de exemplu, atunci când eu te pun să semnezi că îţi fac o injecţie, însă îţi fac, în realitate, o puncţie rahidiană, când iau semnătura pentru ceva, dar îţi fac altceva sau efectuez o procedură care se dovedeşte în urma anchetei comisiei de malpraxis că nu trebuia făcută. O analiză a acestui caz este greu de efectuat în cadrul spitalului. Vă daţi seama că este vorba de acuzaţii aduse unui profesor universitar, unui şef de clinică. Pe cine poţi să pui să analizeze un profesor universitar? Trebuie analizat dacă au fost respectate toate procedurile. Lucrurile trebuie însă să ajungă la comisiile de specialitate pentru a vedea dacă este malpraxis sau un incident, o complicaţie minoră sau majoră, şi dacă în urma acestei complicaţii apărute s-au luat toate măsurile necesare pentru a fi combătute efectele adverse ale acestei complicaţii. Cazurile de malpraxis sunt extrem de rare în spital în ultima perioadă, cel puţin de când au apărut aceste proceduri, aceste formulare pe care pacienţii trebuie să le semneze că sunt de acord cu investigaţiile medicale pe care le vor face şi că sunt conştienţi de riscurile care există. În ultimul an nu am avut cazuri de malpraxis. Personal, cred că a fost un incident“.

Reamintim faptul că pe 7 ianuarie Stan Brandibur a fost internat la o clinică privată din Capitală, unde a suferit trei intervenţii chirurgicale: întâi pentru a i se coase perforaţia, apoi i-au pus gastrostomă şi traheostomă. Familia Brandibur trebuie să plătească aproximativ 100.000 de lei clinicii private.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 ianuarie 2016

Actualitate

» Transgaz: Nu este cazul să declanșăm situație de urgență în alimentarea cu gaze, în ciuda temperaturilor foarte scăzute
» Expoziție de grafică la Filarmonica
» Cel puţin 12 imigranţi s-au înecat în largul coastelor Turciei
» Grevă pe Aeroportul Otopeni
» Raportul Inspecției Judiciare: Elaborarea lucrărilor științifice de către deținuți se va face în condiţii mai dure
» DIICOT: Cetățeni turci și români, trimiși în judecată pentru traficul a peste 300 de kg de heroină
» Prognoza meteo pentru weekend
» Protestele de la Chişinău continuă
» Traficul feroviar între Braşov şi Sighişoara a fost redirecţionat temporar
» Iohannis: România își menține obiectivul de aderare la Schengen

Local

» Firme din Vâlcea, inculpate în dosarul unei capturi record de heroină
» Apicultura și legumicultura au tradiție la Pătulele

Dolj

» Ore de așteptare cu lacrimi și durere la Urgență
» Specializări noi la școlile profesionale din Dolj
» CEZ Vânzare, amendată de Protecția Consumatorului
» Piețele au reziliat contractul pentru Târgul din Craiova
» Patinoar pe străzile și trotuarele Craiovei
» Condamnat la 10 ani de închisoare pentru că și-a ucis mama
» Detoxifierea menține corpul sănătos
» Craiova, oraşul-patinoar
» 80 de angajaţi ai DGASPC Dolj sancţionaţi în cinci ani
» CEZ, campion la reclamații
» Doljul găzduiește 3 olimpiade
» Un deceniu de SpectActor
» Arta mixed media la Craiova
» Craiova: Ziua Unirii Principatelor Române, marcată printr-o ceremonie militară
» Craiova: Spectacolul “Profu’ de religie” de mâine s-a anulat
» Craiova: Revista ”SpectActor”, la ceas aniversar
» Craiovean urmărit internaţional extrădat din Anglia
» Ford a lansat la Craiova producţia pentru B-MAX Colour Edition
» Restricţii de circulaţie în centrul Craiovei

Gorj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Amenzi pentru cei care nu curăţă gheaţa de pe trotuare
» Primăria reactualizează Registrul Agricol
» Fostul şef de la mascaţi, candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu
» Percheziţii pentru evaziune de aproape un milion de euro
» Gorj: Liberalii au anunţat candidatul la Primăria Târgu Jiu

Olt

» Comandantul Forțelor Navale americane în Europa: Facilitatea antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu este pregătită să funcționeze

Mehedinţi

» Activităţi pentru marcarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor la Biblioteca Județeană Mehedinți

Vâlcea

» Vâlcea: Minori cercetaţi pentru furt din auto

Sport

» Mecea promite să „închidă“ poarta
» Alb-albaștrii, scoși la tablă de austrieci
» Fotbal – CSU Craiova, surclasată de Austria Viena
» Fotbal – România va susține trei amicale în Antalya
» Tenis – Alexandra Dulgheru, eliminată în turul doi la Australian Open

Educatie

» Evaluările naţionale – între 23 mai şi 10 iunie
» Ministerul Educației: Simulările examenelor naționale, la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie

Magazin

» Horoscop
» Cel mai bătrân om din lume are 131 de ani
» Bancul zilei

Top