A furat Loganul, armele și muniția vânătorilor

Un tânăr de 22 de ani din comuna doljeană Negoi este cercetat pentru comiterea a patru infracțiuni după ce, marți seară, a furat mașina unor vânători și le-a vândut armele și muniția. În plus, tânărul era băut bine și nu avea permis de conducere.

Polițiștii doljeni spun că, marți seară, la ora 21.45, au fost anunțați prin 112 că o persoană necunoscută a furat o Dacie Logan din localitatea Negoi.

După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că mașina este a lui Dumitru Matei, de 46 de ani, din Catane, care tocmai ce se întorsese de la vânătoare. Nu era singur, ci însoțit de alți doi vânători, Dorin Butoi, de 45 de ani, tot din Catane, și altul din Negoi. Matei și Butoi au intrat pentru câteva minute în casa amicului din Negoi și au lăsat mașina pornită, în fața gospodăriei acestuia. Când au ieșit, mașina dispăruse cu tot cu două arme de vânătoare și zece cartușe.

Polițiștii trimiși la adresa indicată și-au anunțat colegii din comunele învecinate, iar în jurul orei 2.00, oamenii legii din Băilești au văzut în trafic autoturismul furat. La volanul mașinii era Dragoș Dragomir, de 22 de ani, din Negoi, care nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii nu au găsit armele și muniția în mașină, pentru că Dragomir reușise să le vândă cu 1.000 de lei unui bărbat din Ghidici. „Polițiștii au stabilit faptul că tânărul, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și, în ciuda faptului că nu avea permis de conducere, a sustras autoturismul din localitatea Negoi, iar armele descoperite în interiorul vehiculului le-a vândut unui doljean din localitatea Ghidici“, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Mai departe, polițiștii au cerut și obținut o autorizație de percheziție, iar ieri-dimineață s-au dus acasă la Marian Mirea, de 37 de ani, din Ghidici, unde au descoperit cele două arme de foc și cele zece cartușe. După ce l-au audiat, oamenii legii au întocmit pe numele tânărului de 22 de ani un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducere fără permis şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. De asemenea, bărbatul care a cumpărat armele este cercetat pentru deținere ilegală de arme și muniții. Polițiștii mai spun că, în schimb, cei doi vânători își vor pierde dreptul de a deține arme de vânătoare. „Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase vor lua măsura anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor de vânătoare pentru cei doi vânători, întrucât aceștia au manifestat neglijență în păstrarea armelor și munițiilor“, au explicat polițiștii doljeni.


Sfaturile polițiștilor

Oamenii legii le recomandă șoferilor să nu lase cheile în contactul mașinii chiar dacă lipsesc câteva minute. Asta pentru că furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva secunde.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să nu lase cheile în contact nici măcar când o parchează în curte sau garaj ori când coboară pentru deschiderea porţilor.

Oamenii legii mai spun că șoferii trebuie să anunțe imediat poliţia dacă au fost furate plăcuţele cu numărul de înmatriculare al mașinii.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 ianuarie 2016

Actualitate

» Transgaz: Nu este cazul să declanșăm situație de urgență în alimentarea cu gaze, în ciuda temperaturilor foarte scăzute
» Expoziție de grafică la Filarmonica
» Cel puţin 12 imigranţi s-au înecat în largul coastelor Turciei
» Grevă pe Aeroportul Otopeni
» Raportul Inspecției Judiciare: Elaborarea lucrărilor științifice de către deținuți se va face în condiţii mai dure
» DIICOT: Cetățeni turci și români, trimiși în judecată pentru traficul a peste 300 de kg de heroină
» Prognoza meteo pentru weekend
» Protestele de la Chişinău continuă
» Traficul feroviar între Braşov şi Sighişoara a fost redirecţionat temporar
» Iohannis: România își menține obiectivul de aderare la Schengen

Local

» Firme din Vâlcea, inculpate în dosarul unei capturi record de heroină
» Apicultura și legumicultura au tradiție la Pătulele

Dolj

» Ore de așteptare cu lacrimi și durere la Urgență
» Specializări noi la școlile profesionale din Dolj
» CEZ Vânzare, amendată de Protecția Consumatorului
» Piețele au reziliat contractul pentru Târgul din Craiova
» Patinoar pe străzile și trotuarele Craiovei
» Condamnat la 10 ani de închisoare pentru că și-a ucis mama
» Detoxifierea menține corpul sănătos
» Craiova, oraşul-patinoar
» 80 de angajaţi ai DGASPC Dolj sancţionaţi în cinci ani
» CEZ, campion la reclamații
» Doljul găzduiește 3 olimpiade
» Un deceniu de SpectActor
» Arta mixed media la Craiova
» Craiova: Ziua Unirii Principatelor Române, marcată printr-o ceremonie militară
» Craiova: Spectacolul “Profu’ de religie” de mâine s-a anulat
» Craiova: Revista ”SpectActor”, la ceas aniversar
» Craiovean urmărit internaţional extrădat din Anglia
» Ford a lansat la Craiova producţia pentru B-MAX Colour Edition
» Restricţii de circulaţie în centrul Craiovei

Gorj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Amenzi pentru cei care nu curăţă gheaţa de pe trotuare
» Primăria reactualizează Registrul Agricol
» Fostul şef de la mascaţi, candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu
» Percheziţii pentru evaziune de aproape un milion de euro
» Gorj: Liberalii au anunţat candidatul la Primăria Târgu Jiu

Olt

» Comandantul Forțelor Navale americane în Europa: Facilitatea antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu este pregătită să funcționeze

Mehedinţi

» Activităţi pentru marcarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor la Biblioteca Județeană Mehedinți

Vâlcea

» Vâlcea: Minori cercetaţi pentru furt din auto

Sport

» Mecea promite să „închidă“ poarta
» Alb-albaștrii, scoși la tablă de austrieci
» Fotbal – CSU Craiova, surclasată de Austria Viena
» Fotbal – România va susține trei amicale în Antalya
» Tenis – Alexandra Dulgheru, eliminată în turul doi la Australian Open

Educatie

» Evaluările naţionale – între 23 mai şi 10 iunie
» Ministerul Educației: Simulările examenelor naționale, la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie

Magazin

» Horoscop
» Cel mai bătrân om din lume are 131 de ani
» Bancul zilei

Top