9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFostul președinte al Ford România, Jan Gijsen: „Fabrica Ford Craiova nu va fi una doar de componente auto“

Fostul președinte al Ford România, Jan Gijsen: „Fabrica Ford Craiova nu va fi una doar de componente auto“

Jan Gijsen a acordat un interviu pentru GdS și Alege TV, înainte să plece din România (FOTO: Traian Mitrache)
Jan Gijsen a acordat un interviu pentru GdS și Alege TV, înainte să plece din România (FOTO: Traian Mitrache)

După mai bine de cinci ani petrecuți în calitate de director al uzinei din Craiova, președinte Ford România, Jan Gijsen, a fost înlocuit cu John Oldham, care a venit la fabrica Ford din Craiova în urmă cu doi ani.
Înainte să plece din țară, fostul președinte, Jan Gijsen, care acum se află în echipa de conducere a Ford Europa, ne-a acordat un interviu, în care a vorbit despre trecutul și viitorul fabricii de autovehicule din Bănie, despre faptul că în 2016 se vor putea produce la Craiova și mai multe piese de schimb pentru alte vehicule Ford asamblate în alte uzine ale companiei, dar și despre muncitorii români și despre olteni, în general. El a spus că i-a plăcut că românii sunt familiști și că orașul este plin de viață, dar a apreciat și vinul românesc, fapt pentru care și-a luat și în Belgia, țara sa natală, și în Germania, unde va locui de acum înainte. Iată cum vede un străin Craiova și România.

Ramona Olaru: Domnule Jan Gijsen, de cât timp sunteți în România?
Jan Gijsen: Am petrecut cinci ani în calitate de director al uzinei din Craiova, însă am fost aproape de uzină înainte de acest moment, în urmă cu șapte ani, în perioada în care Ford era interesată de uzina din Craiova și de pachetul majoritar de acțiuni.

R.O.: Ce v-a atras atenția atunci când ați ajuns pentru prima dată în Craiova? Ce v-a rămas prima dată în minte?
J.G.: Când am ajuns prima dată în Craiova am fost plăcut impresionat să constat că este o fabrică cu foarte multe oportunități și cu oameni foarte bine pregătiți, care produseseră autovehicule Citroen și Daewoo de foarte mult timp și acest lucru a fost uluitor. În ceea ce privește orașul, mi s-a părut plin de viață. Am văzut că oamenii se bucură de viață în fiecare zi. Sunt mulți tineri, mulți studenți în Craiova, dar și multe restaurante și pub-uri, ceea ce este bine. Este un oraș în continuă mișcare și aș putea spune că este o atmosferă mediteraneană.

R.O.: Cum ați văzut fabrica prima dată când ați pășit în uzină?
J.G.: La acel moment, când am preluat uzina, aici era încă tehnologie Daewoo. A fost nevoie să înlocuim tehnologia pe care ei o aveau cu liniile noastre de producție și acest lucru a atras după sine o investiție foarte mare. Ford a investit peste un miliard de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o uzină de ultimă generație. Așadar, avem oameni foarte bine pregătiți, dar și o uzină de ultimă generație.

R.O.: Când a început producerea vehiculului B-Max la Craiova?
J.G.: Am început cu producția de masă în luna iunie 2012, dar să nu uităm că doar cu două luni înainte de acest moment am lansat motorul nostru EcoBoost de un litru.

R.O.: Cum a fost la început, când B-Max a pătruns pe piața europeană și a început să fie vândut în țări importante ale Europei? Atunci se produceau mai multe autovehicule la Craiova?
J.G.: În acea perioadă, 2011 – 2012, când produsul a fost planificat și lansat, segmentul MAV era foarte popular, în plină dezvoltare. Tehnologia cu care Ford a venit pentru B-Max a oferit oportunități pentru modelul nostru. Am început cu volume însemnate de producție, pentru că eram în faza de lansare și B-Max a fost foarte bine primit în acel moment. Însă, în câțiva ani, începând de atunci, comportamentul de consum al clienților noștri s-a transformat și aceștia au migrat din zona segmentului B-MAV, cum este și B-Max, în cea a SUV-urilor și a crossover-elor. Și pentru că segmentul de B-MAV a scăzut în mod drastic, acest lucru a atras după sine și o scădere a numărului de autovehicule produse la Craiova.

R.O.: Din 2014 au fost vizibile acele scăderi de producție. Ce ați făcut dumneavoastră din momentul în care au început să scadă volumele de vânzări în Europa?
J.G.: Desigur, primul lucru pe care a trebuit să îl facem a fost acela de a menține fabrica eficientă și, totodată, competitivă. Ca un prim pas a trebuit să trecem de la o producție de două schimburi la o producție de un schimb. Și, în completare, a trebuit să recurgem și la un program de încetare voluntară a relațiilor de muncă pentru o parte dintre angajații noștri. A trebuit, așadar, să ne adaptăm și să ajustăm producția la cererea de pe piață, și, totodată, să adaptăm și forța de muncă la această cerere.

R.O.: La începutul anului 2015 au fost disponibilizate peste 500 de persoane de la Ford. Acesta a fost cel mai mare număr de persoane disponibilizate de o singură companie din Craiova. 519 persoane disponibilizate înseamnă mult pentru Craiova. Nu se putea fără aceste disponibilizări?
J.G.: Este foarte important să știți că noi nu am disponibilizat efectiv personal, ci am creat un program atractiv de plecări voluntare, program la care s-au înscris peste 500 de voluntari, dar aveam un surplus de 700 de oameni. Și, ca să nu plece atâția oameni, am recurs la un program de lucru redus. Ca urmare a acestor două măsuri combinate am reușit să păstrăm uzina competitivă și eficientă atât în ceea ce privește vehiculul B-Max, cât și motoarele EcoBoost.

R.O.: De atunci a scăzut producția de autovehicule. Dacă inițial s-au produs 375 de autovehicule pe zi, în 2015 s-a ajuns la un volum zilnic de doar 270 de mașini. Mai este eficientă fabrica de la Craiova în aceste condiții?
J.G.: Da. Este în continuare eficientă și de aceea am și luat aceste măsuri. Dar ne dorim să fim și mai eficienți, iar pentru a fi mai eficienți trebuie să creștem volumele de producție. Și de aceea, Ford Europa analizează oportunități pentru a introduce noi produse la Craiova.

R.O.: Este vorba despre un nou vehicul sau este vorba să produceți la Craiova componente pentru alte fabrici Ford din Europa și din lume?
J.G.: Ar putea fi o combinație a ambelor situații. Și, apropo de acest lucru, chiar în vara anului 2015 am început să producem o serie de repere, în secția noastră de presaj, pentru fabrica Ford din Valencia, atât pentru modelul Galaxy, cât și pentru C-Max. Și pentru că avem liniile de presaj necesare și avem toată tehnologia instalată, deja există posibilitatea să producem repere (piese, componente – n.r.) și pentru alte autovehicule în 2016.

R.O.: Ar putea deveni fabrica de la Craiova doar o uzină pentru componente auto, care să se producă aici, dar pentru alte fabrici Ford din Europa?
J.G.: Am menționat deja că producem 31 de componente și că există posibilitatea să producem componente și pentru alte vehicule. Același lucru se întâmplă și în uzina de motoare, unde facem componente pentru motorul de 1,5 litri EcoBoost, care se fabrică la uzina Ford din Bridgent, Marea Britanie. Dar, ca să fie lucrurile clare, nu intenționăm să transformăm această fabrică de la Craiova într-una de componente, pentru a susține producția de vehicule din alte țări. Deci, fabrica Ford din Craiova nu va fi una doar de componente auto. Businessul nostru la Craiova rămâne producția de vehicule și de motoare.

R.O.: Atunci de ce credeți că întârzie Ford Europa să anunțe care ar fi al doilea model care ar intra în producție la Craiova?
J.G.: Nu este târziu. Este firesc, în sistemul nostru de producție, ca oamenii noștri să se uite la diferitele posibilități, la diferitele alternative și, pe de altă parte, să observe cum evoluează piața și către ce se îndreaptă preferințele consumatorilor. V-am spus mai devreme că tendința de consum este către SUV-uri și vehicule crossover și, în acest context, Ford ia în calcul diverse alternative și se uită în ce măsură unele modele ale noastre pot fi produse de anumite uzine Ford. Producția și sistemul în sine sunt diferite față de acum câțiva ani, pentru că Ford asamblează și vinde vehicule la nivel global, pentru că producția este globală și de aceea trebuie cântărite foarte bine toate deciziile care se iau.

R.O.: În acest moment se vorbește despre mini SUV-ul Ford EcoSport. Ce șanse are acesta să se producă la Craiova și dacă există alte variante?
J.G.: Noi nu putem face nici un fel de speculație sau de declarație în acest moment cu privire la planurile noastre viitoare de producție, dar vom comunica, la momentul oportun, toate datele pe care vi le putem transmite. Ford investighează, în acest moment, mai multe oportunități și se uită în detaliu la acestea și bineînțeles că aceste alternative sunt potrivite a fi produse la Craiova, în sensul că sunt compatibile cu tehnologia de aici.

R.O.: Care sunt aceste alternative?
J.G.: Nu pot să intru în detalii, dar, cum am spus, Ford investighează ce autovehicule s-ar potrivi pentru această uzină. Pot fi vehicule care deja sunt produse în alte țări. Trebuie să aveți răbdare. Probabil, anul acesta se va comunica exact ce vehicul se va produce la Craiova.

Despre necesitatea autostrăzii Craiova-Pitești

R.O.: Totuși, când estimați că va intra în producție un nou vehicul la Craiova?
J.G.: Depinde de modelul care va fi ales, de timpul în care acest program va fi aprobat, de echipare și așa mai departe. Nu putem confirma un anumit termen, o anumită dată.

R.O.: În ce măsură depinde producția noului model de infrastructura rutieră și feroviară din România?
J.G.: Evident că decizia Ford nu ține neapărat de nevoile noastre de infrastructură sau de momentul la care producția acelui vehicul va fi lansată. De aceea, capacitatea de producție este importantă. Alt element important este forța de muncă, aceasta fiind deja calificată și talentată. Dar este important transportul în industria în care noi operăm și de aceea este importantă infrastructura. Aducem în discuție acest subiect de fiecare dată când avem ocazia.

R.O.: În acest moment, în ce procent sunt transportate mașinile și motoarele pe căile rutiere, și în ce procent sunt transportate pe căile ferate?
J.G.: În ceea ce privește transportul autovehiculelor, 50% din producție este transportată pe căile rutiere, încărcată în tiruri, iar 50% pe căile ferate. Însă, în ceea ce privește motoarele, cele mai multe dintre acestea sunt transportate pe calea rutieră. Nu uitați că și conexiunea cu Constanța este foarte importantă, pentru că de acolo avem legături cu celelalte porturi și cu întreaga rețea maritimă la nivel european. De acolo pot fi transportate în multe alte locuri din Europa.

R.O.: Cele mai multe produse merg către Est, către Constanța sau către Vest, înspre Arad?
J.G.: În ceea ce privește vehiculele, cam 40% dintre acestea merg către Constanța. Este mult mai eficient din punct de vedere al costurilor să transportăm pe mare o parte din produsele noastre vândute în zona de sud a Europei, în țări precum Spania sau Italia. Pentru țările din Nordul și Centrul Europei folosim calea rutieră spre vest. Motoarele pleacă în toate direcțiile, în țările în care Ford deține fabrici de asamblare de vehicule. Trimitem motoare de la Craiova în America de Nord, în New Mexico, dar și în China.

R.O.: Așadar, ați avea mai multă nevoie de autostrăzi către Constanța sau mai mult către Arad, Lugoj?
J.G.: Avem nevoie de ambele, pentru că produsele noastre merg în ambele direcții. De aceea, dacă obținem o autostradă Craiova-Pitești, atunci produsele noastre pot ajunge în ambele direcții, fie către Constanța, fie spre Sibiu și de acolo, în partea de vest a țării.

Ford cere ajutor de stat pentru noul model

R.O.: Ați solicitat ajutor de la statul român pentru viitorul model Ford care se va produce la Craiova?
J.G.: Sunt discuții pe care le avem în acest moment cu guvernul și nu dorim să intrăm în detalii pe acest aspect. Confirm existența acestor discuții, dar ele sunt confidențiale.

R.O.: Atunci vă adresez o a patra întrebare despre noul model care se va putea produce la Craiova. Va fi un model low-cost, care să poată avea succes pe piața europeană, așa cum au modelele produse la Dacia?
J.G.: Din nou spun că ne uităm la diverse opțiuni și alternative. Studiile încă nu s-au terminat. Nu este atât de ușor, pentru că ne uităm să vedem cum evoluează piața, cum evoluează strategia pe produs, și nu este o decizie ușor de luat.

R.O.: Se pare că nu voi obține de la dumneavoastră astăzi un răspuns legat de noul model, așadar, să trecem la un alt aspect al interviului nostru: implicarea Ford în proiecte de responsabilitate socială. Ford a desfășurat multe proiecte de CSR în Craiova, iar multe dintre ele s-au desfășurat împreună cu Fundația Gazeta de Sud. Aș aminti investițiile către Secțiile de Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, de investițiile în învățământ, de bursele pentru studenți craioveni, de proiecte de plantare a copacilor în Craiova și altele. De ce se implică Ford în astfel de proiecte comunitare?
J.G.: Ne considerăm un angajator responsabil și, totodată, un cetățean responsabil al comunității în care activăm și simțim că avem o responsabilitate față de această comunitate.

R.O.: Ford va continua să investească pe viitor în astfel de proiecte, după plecare dumneavoastră?
J.G.: Sunt convins că astfel de proiecte vor continua, pentru că țin de munca noastră de echipă, de cât de implicați suntem noi în astfel de proiecte. Nu ține de mine acest lucru. De asemenea, și forța noastră de muncă este importantă și conștientă de faptul că doar împreună putem face din fabrica din Craiova cea mai bună fabrică Ford din Europa, pentru comunitate.

R.O.: Apropo de plecarea dumneavoastră, ce post veți ocupa în cadrul Ford Europa?
J.G.: Noua mea funcție va fi de director de transformare pe zona de producție la nivel european. Va fi o poziție strategică și o funcție care va avea în vedere întreaga noastră operațiune de producție la nivel european.

R.O.: Veți putea lupta pentru Craiova din această nouă poziție?
J.G.: Bineînțeles că voi folosi toate argumentele pentru Craiova, pornind de la eficiența și competitivitatea forței de muncă de aici, și voi folosi aceste experiențe pentru a susține uzina de aici. Dar deciziile care vor fi luate trebuie să se bazeze pe fapte. Și când faptele sunt pozitive, nu e nevoie de o persoană care să „lupte“ pentru o cauză sau pentru o uzină. Faptele duc la decizia potrivită.

R.O.: Cum sunt, în acest moment, faptele de la Craiova? Cum ați poziționa fabrica de la Craiova în comparație cu celelelalte fabrici Ford din Europa?
J.G.: O să mă refer la Craiova, bineînțeles, pentru că o cunosc în detaliu și pot să spun că fabrica noastră de aici a făcut dovada muncii sale. Am demonstrat că putem să lansăm în producție și noi modele de vehicule și de motoare și să demarăm producția acestor autovehicule și motoare în mod eficient. În ceea ce privește costul de producție, acesta ne plasează într-o poziție foarte competitivă.

Infrastructura din România, punct-cheie pentru Ford

R.O.: Ce anume conduce la această competitivitate despre care vorbiți? Forța de muncă mai ieftină din România sau faptul că se pot produce componente mai ieftine decât în alte state?
J.G.: Este o combinație ce ține de mai mulți factori. Cu toții știm că salariile în România sunt mai scăzute și evident că acesta reprezintă un avantaj competitiv. Dar nu este suficient. Trebuie să fii capabil și să produci eficient un vehicul sau un motor, și mă refer aici inclusiv la utilizarea unui număr eficient de muncitori pentru a produce respectivul model. Și, de asemenea, este foarte importantă calitatea acelui produs. Pentru că, deși poți fi eficient din punct de vedere al costului de producție, dacă din punct de vedere al calității producția nu este cea pe care clientul o așteaptă, atunci acesta va fi dezamăgit și nu va cumpăra produsul respectiv. Și, desigur, o componentă importantă pentru a lua o decizie de producție a unui viitor model este cel legat de transport. Deci, un element important care se ia în calcul este și faptul că distanța de aici, de la Craiova, pentru a transporta produsele noastre în alte țări europene, este foarte mare. De aceea este foarte important să avem o infrastructură mai bună, atât rutieră, cât și feroviară, pentru a face transportul produselor noastre din România către alte țări mai rapid, mai eficient. Ideea este ca timpul de transport al produselor noastre din România în alte țări să fie tot mai redus.

R.O.: Deci fabrica de la Craiova este competitivă datorită acestui mix de factori: muncă ieftină, componente ieftine și calitate a produselor. Dar are o „bilă neagră“ la capitolul distanță și transport?
J.G.: Da. Aici este un loc unde este nevoie de îmbunătățiri, în zona aceasta de infrastructură, și de aceea discutăm cu autoritățile române pe orice teme legate de infrastructură.

„Trebuie să recunosc că berea de aici și vinurile românești sunt excepționale“

R.O.: Vă provoc acum să vorbiți despre români. Cum ați văzut dumneavoastră românii, cum ați văzut oltenii în toți acești ani de când trăiți în Craiova?
J.G.: Am menționat deja că românii au o viață aparte. Le place să se bucure de viață și îmi place acest lucru. Dar ceea ce respect în mod deosebit și ceea ce am învățat în perioada în care am stat aici este faptul că românii pun mare preț pe viața de familie. Sunt valori pe care le-am cam pierdut în restul Europei. În concluzie, deși am lucrat în diferite alte țări, mi-au plăcut foarte mult acești cinci ani ai mei petrecuți aici. Nu numai pentru faptul că am lucrat într-o fabrică foarte bună sau că am locuit într-un apartament chiar în centrul orașului, ci pentru că mi-a făcut plăcere să fiu printre oameni cu care mi-a fost drag să stau. Ceea ce aș vrea să adaug – și este un lucru special, deosebit pentru zona aceasta – este că împreună cu echipa de aici am îmbunătățit foarte mult lucrul la fabrica din Craiova, și ceea ce am apreciat în mod deosebit a fost că toți angajații noștri de aici își doresc să lucreze împreună, pentru a construi împreună vehicule de calitate, pentru a menține fabrica eficientă și pentru a transforma uzina aceasta într-o uzină modernă. Pentru orice lider este o plăcere să muncească zi de zi cu o echipă motivată. Într-o situație ca aceasta, munca mea nu mai este atât de dificilă.

R.O.: V-ați făcut prieteni aici?
J.G.: Da. Bineînțeles! Am rămas în contact cu foarte mulți oameni din Craiova. Deși limba română este încă o chestiune dificilă pentru mine, acest lucru nu a fost o problemă, pentru că foarte mulți oameni din Craiova vorbesc limba engleză.

R.O.: Eu vă provoc în continuare cu astfel de întrebări. Vă rog să ne spuneți numele unui român care v-a impresionat foarte mult?
J.G.: Toți angajații mei m-au impresionat. Dacă mi-ar spune cineva să pun pe o statuie un angajat de-al meu care m-a impresionat, atunci eu aș pune toți angajații mei pe câte o statuie.

R.O.: Ce v-a plăcut din punct de vedere culinar în Craiova?
J.G.: Ca să fiu onest, nu sunt neapărat cel mai mare fan al bucătăriei românești. Nu suntem obișnuiți cu acest lucru, dar am observat că toate restaurantele din Craiova oferă preparate din bucătăria internațională. Aveți foarte multe restaurante bune aici, în Craiova. Dar dacă îmi adresați aceeași întrebare și în ceea ce privește băuturile, trebuie să recunosc că berea din România și vinurile românești sunt excepționale. Voi lua cu mine în Belgia și Germania destul de mult vin românesc.

R.O.: Am înțeles că ați fi colecționar de vinuri?
J.G.: Nu sunt chiar colecționar, dar am vinuri din diverse țări. Am apreciat în mod particular vinurile din Franța, dar am descoperit și alte vinuri foarte bune în alte țări. Și am descoperit că vinul din România este unul foarte, foarte bun.

R.O.: Alb sau roșu?
J.G.: Roșu.

R.O.: Ce hobby-uri aveți?
J.G.: Toată viața am fost ciclist. Am chiar și o bicicletă de curse. Mi-am adus bicicleta aici, la Craiova, dar am folosit-o doar de două ori, pentru că o pot folosi în siguranță doar în parc, căci pe drumurile publice este foarte dificil de mers cu bicicleta.

R.O.: Pentru că nu există piste de biciclete în Craiova?
J.G.: Eu în Belgia eram obișnuit să merg cu bicicleta pe drumurile publice, pentru că există locuri special amenajate, dar aici, în Craiova, nu există astfel de locuri. Nu încă… Pe timpul iernii îmi place să schiez. Am fost de două ori la Rânca și am închiriat echipament de schi de acolo. Aveți câteva oportunități aici, în România, de a schia, și chiar aici în zonă, aproape de Craiova.

R.O.: Dar ați încercat vreodată să conduceți dumneavoastră personal vreun autovehicul de la Craiova la București, pe drumurile românești? Ați avut acest curaj?
J.G.: (zâmbește) Da, am avut acest curaj.

R.O.: Și cum a fost călătoria?
J.G.: Este un drum foarte luuuung! (râde) De aceea avem nevoie de acea autostradă de la Craiova la Pitești.

R.O.: Pe finalul interviului nostru vreau să vă întreb care ar fi avantajul României în industria auto?
J.G.: Este dovedit faptul că România are oameni competenți, pentru a crește această industrie aici. Și îmi place să folosesc Dacia ca exemplu. Dacă vă uitați la ceea ce a fost Dacia până acum și ce a ajuns, Dacia este o uzină foarte profitabilă pentru grupul Renault. Și dacă vă uitați la ceea ce înseamnă Dacia, veți vedea că ei au și zonă de proiectare, și zonă de dezvoltare aici, în România, au și un centru logistic la București important pentru Renault, și dacă vă uitați și la rețeaua de furnizori existentă în România, nu numai pentru Ford, ci și pentru Dacia și restul jucătorilor din industrie, atunci România este o țară extrem de atractivă pentru această industrie. Și de aceea sunt convins că industria auto va continua să crească aici, și nu numai asamblarea și producția de vehicule, ci și rețeaua de furnizori.

R.O.: Considerați că succesul Dacia se datorează și faptului că a produs vehicule low-cost?
J.G.: Fiecare constructor de mașini are strategia lui proprie, strategia de a intra pe piață cu produsul potrivit, la momentul potrivit. Desigur că trebuie să iei în calcul și imaginea de marcă, de brand, și cred că Dacia este foarte bine poziționată în segmentul low-cost.

R.O.: Revenind la Ford pe marginea acestui aspect, credeți că insuccesul B-Max pe piața europeană ar fi din cauza prețului ușor mai piperat al autovehiculului produs la Craiova?
J.G.: B-Max are prețul corect, pentru locul pe care îl ocupă acest model în segmentul din care face parte, și nu uitați că deținem o cotă importantă de piață în segmentul B-MAV (mașini mai mici). Și nu uitați că B-Max oferă și foarte multe tehnologii. Produsul e bun, prețul este cel corect, dar este segmentul în sine cel afectat.

R.O.: Acum, pe final, vă întreb dacă aveți vreun mesaj pentru muncitorii de la Ford Craiova, cărora să le transmiteți ce se întâmplă mai departe de 2016 cu această uzină?
J.G.: Mesajul meu pentru angajații mei de aici este acela că ei au deja un drum al lor și dacă vor continua să urmeze acel drum, și sunt convins că o vor face, acel drum îi va conduce spre succes și către un viitor luminos pentru Craiova.

R.O.: Vă mulțumim frumos pentru interviu și vă dorim succes la Ford Europa, unde vă rugăm „să țineți pumnii strânși“ pentru fabrica Ford din Craiova!
J.G.: Așa voi face! Mulțumesc!

Notă: Interviul integral cu fostul președinte al Ford România, Jan Gijsen, poate fi urmărit luni, 18 ianuarie 2016, la Alege TV, în cadrul emisiunii „Economia Sudului“, care se va difuza de la ora 20.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS