10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjICR lansează Programul „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi"

ICR lansează Programul „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”

Constantin Brâncuşi va fi sărbătorit pe toată perioada anului 2016
Constantin Brâncuşi va fi sărbătorit pe toată perioada anului 2016

Institutul Cultural Român (ICR) va lansa mâine un program dedicat sărbătoririi a 140 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi. Manifestările pentru celebrarea operelor lui Constantin Brâncuşi vor avea loc pe întreg parcursul anului şi vor fi organizate în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi“, din cadrul Primăriei Târgu Jiu: „Marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc lansarea Programului <<140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi>>. Derulat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare <<Constantin Brâncuşi>>, programul celebrează creația de geniu a artistului născut pe 19 februarie 1876 la Hobița. La conferința de presă dedicată programului vor fi prezenți Radu Boroianu, președintele ICR, Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare <<Constantin Brâncuși>> din Târgu Jiu, Vlad Ciobanu, sculptor, Mihai Țopescu, artist plastic, Matei Stîrcea Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie <<Francisc Rainer>> al Academiei Române, Cornel Mihalache, regizor. În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu. Colocviile <<Brâncuşi>> (simpozion ştiinţific cu participare internaţională), Atelierele și Caravana <<Brâncuşi>>, Festivalul de film <<Brâncuși DocuArt>> şi acordarea Premiului <<Brâncuşi>> se numără printre proiectele incluse în programul lansat de ICR în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare <<Constantin Brâncuşi>>”, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Cultural Român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS