12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii, trimiși la lopată

Craiovenii, trimiși la lopată

Locuitorii municipiului sunt avertizați de Poliția Locală să-și curețe trotuarele din fața casei de zăpadă și gheață, în caz contrar ei riscând amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Nu scapă nici persoanele juridice, care pot primi amenzi de până la 2.500 de lei dacă nu-și înlătură zăpada din fața sediului.

Cu toate că au trecut câteva zile de când a început să ningă  în Craiova, există și acum trotuare pline cu zăpadă și gheață atât în zonele de blocuri, cât și în cartierele de case.
Craiovenii trebuie să știe că este obligația lor să-și curețe trotuarul din fața curților sau pe cel din imediata vecinătate a blocurilor de locuințe. Există în acest sens și o hotărâre de consiliu, care le spune cetățenilor municipiului că este sarcina lor să înlăture zăpada. Nu scapă nici agenții economici, care uită deseori să-și debaraseze zăpada din fața unităților economice pe care le dețin, fie că sunt magazine sau birouri. Reprezentanții Poliției Locale Craiova susțin că le-au pus în vedere asociațiilor de proprietari, celorlalți cetățeni și societăților comerciale că trebuie să respecte normele din Regulamentul de gospădărire a Municipiului Craiova. „De luni dimineață, de la ora opt, toate patrulele de ordine publică s-au dus la asociațiile de proprietari, la societățile comerciale, la agenții economici, și le-au spus ce obligații au. Ei trebuie să știe că există o Hotărâre  a Consiliului Local Craiova, 319/2009, care a fost modificată în anul 2015. Aici se arată la art. 4, pct. 1, că pot fi amendați – cu sume între 500 și 2.500 de lei persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei persoanele juridice – dacă nu înlătură sloiurile de gheață și țurțurii de pe acoperișul clădirilor pe care le dețin. În plus, în art. 33, lit. k, se spune că neîndepărtarea zăpezii și a gheții de pe trotuarele aflate în fața imobilelor deținute cu orice titlu (depozitarea se va face în grămezi amplasate la marginea trotuarului, fără a împiedica circulația pietonală), precum și degajarea zăpezii sau a gheții pe partea carosabilă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă“, a declarat Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova.
Până în acest moment, în Craiova nu s-a aplicat nici o amendă pentru neînlăturarea zăpezii de pe trotuare, deoarece Poliția Locală a mers mai mult pe ideea de prevenire. „În cartierele de case s-a mers cu mașina și la difuzoare s-a anunțat populația să-și înlăture zăpada de pe trotuarele din fața locuințelor. Nu s-au dat amenzi, pentru că am mers pe prevenire. Scopul nostru este ca populația să poată circula pe trotuar. Au fost sesizări pe strada Râului, unde s-au aplicat două avertismente pentru că aruncau zăpada de pe trotuar pe carosabil“, a mai adăugat Octavian Mateescu.

Unii au pus mâna pe lopată, alții…

Câți dintre craioveni au pus mâna pe lopată să degajeze zăpada din dreptul locuințelor se vede după cât de curate sunt trotuarele. „La asociația noastră am pus afișe la fiecare scară de bloc, ca proprietarii să știe și să înlăture zăpada din imediata vecinătate a blocului. Unii au ieșit și au făcut. Au mai făcut și femeile de serviciu“, a spus administratorul Asociației 24 Calea București, Adrian Corzanu.
Pe străzi precum Dimitrie Gerota, Elena Teodorini, bulevardul Olteniei, ca să nu mai vorbim de cele dintre blocuri, trotuarele erau încă acoperite de zăpadă chiar și ieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS