Aruncat în stradă, în plină iarnă?

Viorel Pătrașcu
Viorel Pătrașcu

Scandalurile în care este implicată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj continuă. Un tânăr aflat sub măsură de plasament susţine că reprezentanţii casei de tip familial în care stă i-ar fi cerut să părăsească locuinţa începând de ieri, 7 ianuarie, deşi este student în anul IV şi are dreptul să fie sprijinit de stat până la terminarea studiilor universitare, adică până la vârsta de 26 de ani.

Viorel Pătraşcu, în vârstă de 24 de ani, este student în anul IV la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, din Craiova, profilul Mecatronică. Este unul dintre tinerii instituţionalizaţi aflaţi sub protecţie specială în una din casele de tip familial ale DGASPC Dolj. Tânărul susţine că a aflat stupefiat că ieri, trebuia să părăsească apartamentul în care locuieşte, să îşi facă practic bagajul pentru a părăsi instituţia care l-a avut în îngrijire în toţi aceşti ani. Tânărul susține că totul a pornit de la faptul că Viorel a fost nevoit să repete ultimul an de facultate: „Am fost nevoit să muncesc în ultimul an de facultate pentru a mă întreţine, pentru a avea bani să îmi cumpăr medicamente. Am probleme de sănătate, probleme de natură specială pentru care nu există o încadrare medicală. Nu reuşesc să iau în greutate, cheltuiesc foarte mult pe medicamente. În plus, este foarte greu să răzbaţi. Oamenii te judecă. Te judecă în primul rând atunci când aud că vii dintr-un centru, te apreciază greşit. Pentru faptul că am şi o problemă de limbaj, mă bâlbâi, am fost catalogat drept handicapat. La un interviu de angajare, am fost întrebat dacă am probleme mintale. Am repetat, într-adevăr, anul, însă nu m-am gândit niciodată să renunţ la studii. Cei de la Direcţie, ştiind că dacă vreau să continui studiile trebuie să plătesc acest ultim an, mi-au spus că ei nu îşi permit să îmi plătească taxa. Am fost astfel pe punctul de a fi dat afară din centru pentru că instanţa a apreciat greşit că nu continui studiile, că mi-aş permite să mă autoîntreţin. Am făcut însă apel în instanţă, fără ca nimeni să ştie. Pe data de 6 ianuarie le-am arătat celor de la Direcţie certificatul de grefă, le-am suspendat practic executarea. Doreau să mă dea afară chiar astăzi (ieri – n.r.) fără să se gândească că e iarnă, fără să îi intereseze că nu am cum să mă întreţin“.

Reprezentanţii Direcţiei contrazic cele spuse de Viorel

Reprezentanţii DGASPC Dolj susţin însă că, la sfârşitul lunii septembrie 2015, echipa multidisciplinară implicată în monitorizare şi intervenţie s-a întrunit pentru a identifica soluţia cu privire la menţinerea plasamentului lui Viorel Pătraşcu. „Având în vedere situaţia şcolară a acestuia – care a obţinut în primul an şcolar 40 de credite, în anul II – 33 de credite, în anul III – 28 de credite, iar în anul IV nu s-a prezentat la nici un examen, ţinând cont de faptul că nu a solicitat prelungirea duratei de studiu în regim cu taxă, nu s-a prezentat la examene în sesiunea de restanţe şi a solicitat învoirea din centru pentru a pleca la muncă în străinătate, iar conform regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, în condiţiile în care la sfârşitul duratei legale a ciclului de învăţământ un student nu a obţinut numărul total de credite (240), el poate solicita prelungirea duratei de studiu, în regim cu taxă, cu cel mult un an, solicitare care nu a fost formulată de către tânăr până la 30 septembrie 2015 – concluziile echipei multidisciplinare au fost de propunere a încetării măsurii de plasament. Astfel, prin sentinţa civilă a Tribunalului Dolj din data de 19 noiembrie, s-a hotărât încetarea plasamentului“, a precizat Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Copilului, tânărul a prezentat instanţei de judecată dorinţa de a continua studiile şi de a rămâne sub măsură de protecţie specială, însă instanţa a decis să menţină măsura de încetare a acesteia. „Am hotărât însă să îi permitem tânărului să locuiască în continuare în casa de tip familial «Aripi de Serafimi», având în vedere că acesta avea dreptul să atace decizia instanţei. În data de 7 decembrie, tânărul a solicitat indemnizaţia care se acordă la ieşirea din sistemul de protecţie, cei aproximativ 1.000 de lei, susţinând că pe 6 ianuarie are totul aranjat pentru a pleca în Cehia. Pe 6 ianuarie a venit însă la Direcţie şi a spus că a făcut un apel la tribunal, pe 24 decembrie, prin care a solicitat instanţei dreptul de a rămâne în grija noastră până la 26 de ani“, a adăugat Florin Stancu.

O nouă anchetă internă la DGASPC Dolj


În ceea ce priveşte acuzaţiile tânărului la adresa managerului de caz, care i-ar fi cerut să părăsească apartamentul de tip familial, reprezentanţii Direcţiei susţin că vor demara o anchetă internă pentru a afla cine i-a cerut acest lucru şi cu ce drept. „Membrii echipei multidisciplinare care s-a ocupat de cazul acestui tânăr ştiau foarte bine povestea lui. Au obligaţia la fiecare discuţie cu acesta să consemneze în dosarul lui de observaţie tot ce discută. Vom sta de vorbă cu fiecare în parte pentru a afla de ce tânărul a simţit acest pericol că trebuie să părăsească instituţia. Până la pronunţarea Curţii de Apel Craiova în acest caz, tânărul va continua să beneficieze de măsura plasamentului la instituţia noastră, cu atât mai mult cu cât acesta a formulat o cerere de prelungire a duratei de studii în regim cu taxă şi a achitat prima tranşă“, a precizat Stancu.

A primit bursă socială de la facultate timp de patru ani

„Putem certifica că tânărul este într-adevăr studentul nostru, la secţia de Mecatronică. Repetă în acest moment anul IV. A fost un student mediu, cel puţin asta a dovedit până în anul III, şi slab în anii III şi IV, motiv pentru care a fost nevoit să repete anul. A fost student la buget în primii trei ani, iar acum ultimul an îl face la taxă. A primit bursă socială timp de patru ani de la facultate şi ajutoare sociale ocazionale, care se acordă la sărbătorile mari de peste an“, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Selișteanu – prodecan Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

2 august 2017

Gorj: Poliţia face anchetă la DGASPC

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a început o anchetă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, la un Centru de Asistenţă Socială din Târgu Jiu, unde o minoră ar fi fost agresată de doi ...

Sumarul ediției de vineri, 8 ianuarie 2016

Actualitate

» Iordanianul declarat indezirabil în România, pentru propagandă jihadistă, va fi expulzat sâmbătă
» Târg Apicol, în acest weekend, la Craiova
» Ţigarile şi alcoolul, duşmanii inimii
» Grădiniţa 59 se mută cu tam-tam
» Conductă pentru toţi sau pentru niciunul
» Un nou scandal în Consiliul Local
» Badea: Fostul sediu al DNA, impropriu pentru un spital
» Siria: 23 de oameni au murit de foame în orașul asediat Madaya
» AEP: Partidele au primit in ianuarie peste 1.200.000 de lei subvenții de la buget
» Senatorul Radu Opea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani
» Instrumente muzicale în valoare de 40.000 de euro furate din Germania, recuperate de poliţiştii români
» Instanța anulează cauțiunea de 1,5 milioane lei pe care trebuia să o plătească Piedone
» Prognoza meteo pentru acest sfârşit de săptămână
» Cazuri de hărțuire sexuală în noaptea de Anul Nou, și la Helsinki
» Parlamentarii vor relua discuţiile privind majorarea propriilor salarii
» Un hoţ cu 16 identităţi, urmărit în Germania, prins în România
» Dacian Cioloş: Nu candidez la alegerile din 2016
» Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

Dolj

» Şedinţă cu tupeu şi nesimţire la Craiova
» Ce cărți mai scriu condamnații în pușcărie
» Premieră la Teatrul Național din Craiova: „Exploziv“ – la propriu și la figurat
» Întreruperi energie electrică de luni
» Prins cu „pisicuța“ la bancomat
» Un important eveniment al anului 2015: Centenarul Vintilă Horia în România și Spania
» Craiova: Minor cercetat pentru furturi din autoturisme
» Craiova: Volumul “Dezamăgirea doare” va fi lansat la Biblioteca Judeţeană
» Dolj: CAO sistează apa potabilă dintr-un cartier din Băileşti, din cauza restanţelor
» Doljeni prinşi beţi la volan
» Razie pe şoselele din Dolj
» Craiova: Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – Brestei şi-a sărbătorit Ocrotitorul

Gorj

» Gorjean cercetat de polițiști craioveni pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice
» Gorj: Minerii nu mai protestează
» Gorj: Şofer de autocar, reţinut pentru fugă de la locul accidentului

Mehedinţi

» Acţiuni ale pompierilor mehedinţeni

Vâlcea

» Vâlcea: Un cătun din comuna Racovița, în pericol de a fi măturat de apele râului Băiașu în cazul unei viituri

Sport

» Echipele de la SCM joacă în cupe
» Alb-albaștrii au demarat pregătirile îngândurați
» Fotbal – Ioan Timofte, director executiv la Boavista Porto
» Fotbal – Daniel Mogoșanu: Obiectivul meu este de a pregăti cât mai bine echipa
» Tenis (f): Kerber şi Azarenka, în finala turneului de la Brisbane
» Fotbal – CSU a oficializat numirea lui Daniel Mogoșanu la cârma echipei
» Cristina Neagu – cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2015
» Fotbal – Alb-albaștrii au efectuat vizita medicală (galerie foto)

Sanatate

» Importanța vitaminelor pentru organism
» Adrian Ionel: Institutul Cantacuzino va produce, cel mai probabil de anul viitor, vaccin antigripal

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Lara Croft: Tomb Raider
» Bancul zilei
» Ceasul deşteptător care te trezeşte cu aromă de cafea şi croissant
» Cățelul oferit de Rusia pentru a-l înlocui pe Diesel, ajunge astăzi în Franța

Top