15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj60 de tone de haine au ars în incendiul din Târgul Municipal

60 de tone de haine au ars în incendiul din Târgul Municipal

Toate standurile unde se vindeau haine și încălțăminte second-hand au ars în urma unui incendiu izbucnit vineri în Târgul Municipal Craiova (Foto: Aldezir Marin)
Toate standurile unde se vindeau haine și încălțăminte second-hand au ars în urma unui incendiu izbucnit vineri în Târgul Municipal Craiova (Foto: Aldezir Marin)

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au stabilit, ieri, pagubele produse de incendiul violent care a izbucnit vineri după-amiază în Târgul Municipal Craiova de pe strada Caracal. Nu au reușit, însă, să stabilească exact care a fost cauza izbucnirii incendiului care a mistuit standurile întinse pe aproape 5.000 de metri pătrați.
Pompierii doljeni spun că, la sosirea echipajelor, „incendiul se manifesta cu violență și degajare mare de fum în zona standurilor cu îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și aparatură electrică, în suprafață de aproximativ 4.921 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la standurile de alimentație publică și la RAR Craiova. În sprijin au fost solicitate forțe suplimentare din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Craiova, Secției de Pompieri Craiova și SPSU Presting“.
În final, flăcările au mistuit 600 de standuri de lemn, cu învelitoare din tablă ondulată, unde se vindeau aproximativ 60 de tone de îmbrăcăminte şi încălțăminte second-hand. De asemenea, mai multe spații comerciale din apropiere au fost afectate de flăcări, suferind avarii la pereți sau copertine.
„În urma intervenției pompierilor, au fost salvate sediul RAR Craiova și standurile de alimentație publică învecinate. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire“, au mai precizat pompierii doljeni.
Gazeta de Sud a solicitat ISU Dolj, care în 2014 a amendat SC Texind, să precizeze dacă legislația în vigoare la acea dată permitea pompierilor să oprească funcționarea târgului în lipsa autorizației de securitate la incendiu. Pompierii doljeni au explicat că vor oferi un răspuns la sfârșitul acestei săptămâni.
Trebuie spus că Târgul Municipal Craiova, care este amplasat pe terenul SC Texind SA și administrat de SC Piețe și Târguri SRL din subordinea Primăriei Craiova, funcționează de mai bine de doi ani fără autorizația de securitate la incendiu. SC Piețe și Târguri achită încă din februarie 2013 o chirie de 15.000 de euro către Texind SA, deși târgul de pe strada Caracal a fost deschis oficial abia în luna septembrie a aceluiași an. Și asta, deși nu exista autorizația de securitate la incendiu și cea sanitar-veterinară.
Reprezentanții SC Piețe și Târguri au precizat pentru GdS că acest contract va fi reziliat zilele următoare, iar vânzătorii de haine second-hand vor fi mutați în cartierul 1 Mai, pe strada Dimitrie Gerota, iar cei de la legume-fructe vor fi mutați în Piața Chiriac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS