14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDosar penal după incendiul din Târgul Municipal Craiova

Dosar penal după incendiul din Târgul Municipal Craiova

Polițiștii din cadrul IPJ Dolj au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere și încearcă să stabilească vinovații pentru producerea incendiului care a mistuit, vineri, aproximativ 600 de standuri din Târgul Municipal Craiova. La rândul lor, pompierii doljeni au confirmat că Andi Gaiu, administratorul firmei care deține terenul pe care este amplasat târgul, nu a obținut nici până acum autorizația de securitate la incendiu, deși comercianții vând acolo încă din septembrie 2013. Deși o parte din târg s-a făcut scrum, activitatea în restul spațiilor de comercializare nu a fost suspendată de către poliție, ISU sau primărie. De fapt, primăria nu a emis nici un punct de vedere până acum legat de incendiu și de ilegalitățile despre care GdS a scris de-a lungul timpului.

Vineri după-amiază, un incendiu puternic a cuprins și distrus 600 de standuri unde se vindeau haine și încălțăminte second-hand, amplasate pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați. Pompierii doljeni au intervenit cu zece autospeciale, însă nu au putut salva nimic, toate standurile și marfa comercianților fiind mistuite de flăcări. Deși în zona în care a izbucnit incendiul sunt amplasați mai mulți hidranți, pompierii nu i-au putut folosi pentru că apa nu avea presiune, așa că au fost nevoiți să-și alimenteze mașinile în altă parte.
„Hidranții din zonă nu au putut fi folosiți pentru că nu exista presiune. Autospecialele au fost alimentate la sediul Detașamentului 2 Pompieri Craiova și de la târgurile comerciale SUCPI și Bănie“, au explicat reprezentanții ISU Dolj.
Situația din Târgul Municipal Craiova a fost prezentată în mai multe rânduri de Gazeta de Sud, însă autoritățile au permis funcţionarea târgului în afara legii. Mai exact, nici după mai bine de doi ani de la deschiderea Târgului Municipal de pe strada Caracal (23 septembrie 2013), SC Texind SA, firma de la care Primăria Craiova a închiriat terenul pe care este amplasat târgul, nu a obținut autorizația de securitate la incendiu. Administratorul târgului este SC Piețe și Târguri Craiova SRL, societate aflată în subordinea Consiliului Local Craiova. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj spun că administratorul firmei, Andi Gaiu, a fost amendat anul trecut pentru că nu a obținut autorizația, însă lucrurile au rămas la fel.
„În cursul anului 2014, în urma unui control, societatea comercială a fost sancționată contravențional și i s-a pus în vedere să obțină autorizația de securitate la incendiu. Până în acest moment, administratorul societății comerciale care deține acel spațiu nu a solicitat și obținut autorizația de securitate la incendiu“, spun reprezentanții ISU Dolj.
Am încercat să aflăm punctul de vedere al administratorului SC Texind SA, Andi Gaiu, însă acesta a explicat că nu face nici un comentariu. „Îmi pare rău, nu am nimic de declarat“, a spus Andi Gaiu.

Târgul Municipal Craiova, deschis fără autorizații

În urmă cu doi ani, mai exact în noiembrie 2013, Gazeta de Sud scria că Târgul Municipal Craiova funcţiona fără autorizaţii de la pompieri şi de la DSVSA Dolj. Potrivit pompierilor doljeni, pentru Târgul Municipal de pe strada Caracal a fost solicitat avizul de securitate la incendiu, însă nu şi autorizaţia de securitate la incendiu. Ordinul MAI nr. 3/2011 prevede că deţinătorul avizului, în acest caz SC Texind SA, „are obligaţia să solicite autorizaţia de securitate la incendiu după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor sau înainte de punerea în funcţiune a construcţiilor ori amenajărilor pentru care s-a obţinut avizul“.
Potrivit Legii nr. 307/2006, amenda pentru nesolicitarea şi neobţinerea de către persoane fizice ori juridice a avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu este de la 2.500 la 5.000 de lei. În autorizaţia de construire nr. 776 din 8 iulie 2013 scrie clar că deţinătorul avizului are obligaţia să solicite autorizaţia de securitate la incendiu înainte de punerea în funcţiune a construcţiilor ori a amenajărilor pentru care s-a obţinut avizul. Nu s-a întâmplat acest lucru, iar Târgul Municipal a fost deschis oficial pe 23 septembrie 2013, deși spațiile comerciale nu fuseseră amenajate. Nu exista apă și canalizare, așa că nu fusese obținută nici autorizaţia sanitar-veterinară.

Dosar penal pentru distrugere

Sâmbătă, la o zi după ce incendiul a distrus cele 600 de standuri unde se vindeau haine vechi, o comisie formată din ofițeri de prevenire din cadrul Centrului Operațional Județean și comandantul Detașamentului 2 Pompieri Craiova a fost la fața locului și a ridicat probe pentru a stabili care a fost cauza izbucnirii incendiului.
Până ieri, pompierii nu ajunseseră însă la o concluzie. Tot sâmbătă, în Târgul Municipal au mers și ofițeri criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, care au făcut cercetări la locul incendiului. Asta, pentru că polițiștii de la Secția 2 au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere, dosar care, deocamdată, nu vizează persoane fizice sau juridice, ci numai fapta în sine.
„Cu privire la incendiul izbucnit vineri în Târgul Municipal Craiova, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere. Dosarul a fost înregistrat la Secția 2 Poliție Craiova, iar verificările sunt în curs de desfășurare“, au comunicat polițiștii din cadrul IPJ Dolj. Mai trebuie spus că sâmbătă, deși o parte din Târgul Municipal a fost mistuită de flăcări și SC Texind SA nu are autorizație de securitate la incendiu, Târgul a fost deschis. Comercianții și craiovenii au venit la Târg ca și nimic nu s-ar fi întâmplat.

Incendiu și în Târgul „Romanești“

În urmă cu șase ani, în octombrie 2009, tarabele comercianților de haine second-hand, care erau amplasate atunci pe un teren de pe strada Dimitrie Gerota, au fost distruse de un incendiu mult mai violent decât cel de vineri.
Incendiul a cuprins atunci cinci chioşcuri și sute de tarabe improvizate, amplasate pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi. Au ars aproximativ 60 de tone de haine vechi, 30 de tone de anvelope, dar şi o autoutilitară parcată în apropierea mormanelor de anvelope second-hand. Ofiţerii ISU Dolj au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalaţia de iluminare improvizată din zona standurilor de vânzare a hainelor.

Întrebări la care opinia publică așteaptă un răspuns

Primăria Craiova, cea care păstorește activitatea Târgului Municipal, prin SC Piețe și Târguri SRL, nu a avut nici o reacție după incendiul de vineri. Municipalitatea este datoare să explice cum a permis ca târgul să funcționeze fără autorizație de securitate la incendiu de mai bine de doi ani de la deschidere. De asemenea, primăria trebuie să lămurească alt aspect. De ce nu a suspendat activitatea în restul târgului după producerea incendiului în condițiile în care ancheta penală este în desfășurare, iar ISU nu a stabilit o cauză a incendiului. Prin această lipsă de implicare nu pune în pericol viața celorlalți comercianți și a craiovenilor care vin la cumpărături? Atâta timp cât nu s-a stabilit care este cauza incendiului de vineri, întregul târg reprezintă un pericol. Și ceilalți actori implicați în anchetă, cum ar fi ISU,  trebuie să răspundă de ce au permis continuarea activității târgului, știind că acesta nu are autorizație de securitate la incendiu. Cine ar fi fost responsabil în cazul în care incendiul s-ar fi soldat cu victime omenești? Cine este responsabil de paguba suferită de comercianții din târg?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS