12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPacient din ambulanță, decedat în urma unui accident rutier

Pacient din ambulanță, decedat în urma unui accident rutier

O femeie din Băilești a murit şi şase persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație produs luni seară, pe DN 56, în apropiere de localitatea doljeană Radovan. În accident au fost implicate o ambulanță de transport pacienţi pentru dializă, alte două autovehicule și o căruță.
Potrivit polițiștilor doljeni, de fapt, a fost vorba de două accidente de circulație. Inițial, un Opel Corsa condus pe DN 56 de Cristian Ioana, de 52 de ani, din Craiova, a lovit din spate o căruță condusă în aceeaşi direcţie de Nicolae Popa, de 36 ani, din comuna Roşiile, Vâlcea. Responsabil de producerea accidentului ar fi fost șoferul Opelului, care nu a păstrat o distanță de siguranță față de căruța care circula în fața sa.
După câteva minute, Sorin Cichiroiu, de 41 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, în timp ce conducea un autoturism Mercedes Vito, nu a văzut accidentul și a intrat direct în Opelul Corsa. În urma impactului, Mercedesul a ajuns pe contrasens, unde a lovit în plin o ambulanță de transport pacienţi pentru dializă, care circula regulamentar.
În urma accidentului a fost rănit Laurențiu Badea, șoferul ambulanței, dar și șase dintre pacienții pe care îi transporta. Este vorba de Dumitru Pascu, de 79 de ani, Florin Tatoiu, de 55 de ani, Olimpia Mititelu, de 47 de ani, Maria Pădurețu, de 69 de ani, Lidia Diaconescu, de 35 de ani, și Maria Florescu, de 66 de ani, toţi din Băileşti.
Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului o ambulanță SMURD, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță a intervenit cu două ambulanțe, victimele fiind transportate la Spitalul de Urgență Craiova. Ulterior, luni noapte, din cauza complicațiilor, Maria Florescu a decedat la Spitalul de Urgență Craiova.
În urma cercetărilor, polițiștii de la Rutieră au stabilit că șoferii nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, însă căruțașul băuse. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Reprezentanții IPJ Dolj au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS