Abandonul școlar este combătut, în satul doljean Mârza, printr-un centru de zi. 75 de copii iau zilnic masa aici la prânz și își fac temele cu ajutorul profesorilor, în regim after school. Autoritățile locale speră că astfel vor reduce abandonul școlar cu zece procente.
Odată ce ai părăsit drumul județean care te duce spre comuna Sălcuța și îl alegi pe cel pietruit, străjuit de o parte și de alta de pădure, ajungi în satul Mârza. Din cei 550 de locuitori, 533 sunt de etnie romă şi doar 17 sunt români, iar abandonul şcolar este foarte mare.
Nici nu e de mirare, dată fiind situația materială precară a celor care își duc traiul în acest colț din Dolj. Dovadă stau și locuințele ridicate pe aceste pământuri.
Sunt case din chirpici, construcții afectate de trecerea timpului ce riscă în orice moment să se facă una cu pământul. E drept că există și imobile semețe, ridicate însă cu prețul lăsării copiilor în grija bunicilor. În aceste condiții, școala se numără printre ultimele preocupări.
Abandonul școlar înregistra cifre mari, așa că la Primăria comunei Sălcuța, în administrarea căreia se află și satul Mârza, s-a luat hotărârea înființării unui centru de zi.
„Interesul nostru este să eliminăm, pe cât posibil, abandonul școlar și să îmbunătățim prezența copiilor la cursuri. Bazat pe aceste criterii, am considerat că este nevoie să realizăm un proiect pentru crearea unui centru de zi, unde copiii să primească mâncare. Avem 75 de copii, 25 de la grădiniță, 25 de la clasele I-IV și 25 de la V-VIII care primesc la prânz o masă caldă. Apoi, împreună cu educatorii pe care îi avem acolo, continuă pregătirea temelor până la ora 15.00. Avem convingerea că în acest fel vom reduce abandonul școlar de la 60 la 50 la sută. Semne pozitive sunt“, a precizat primarul comunei Sălcuța, Ion Pavel.
Centrul de zi, într-un fost conac
Așa se face că în conacul boierului Dumitru Boicescu, unde funcționează școala primară din satul Mârza, la demisol, în fiecare zi, la orele prânzului, școlari și preșcolari așteaptă cu înfrigurare să ia masa.
Pentru mulți dintre ei este, poate, singura porție de mâncare caldă de peste zi. I-am vizitat și noi cu puțin timp înainte ca sunetul clopoțelului să anunțe terminarea orelor. Ne-au răsplătit cu zâmbete calde. Nu s-au sfiit să ne arate caietele, acolo unde erau, pentru că în fața unor micuți învățăcei câteva foi de hârtie le luaseră locul. O rămășiță de creion, cu vârful tocit, lăsa urme gri pe albul colii. Cu stângăcie, timid, se contura câte o literă.
La o clasă alăturată se descifrau tainele calculelor matematice. Însă, cu repeziciune, cele câteva caiete și cărți pe de bancă au dispărut de îndată ce orologiul a anunțat terminarea orelor. Toată lumea se grăbea spre demisol, iar acolo îi așteptau caserolele cu mâncare. Fiecare și-a ocupat locul. De emoție, o cutie cu ciorbă a fost vărsată. O urmă de regret și de rușine s-a așternut pe fața făptașului. Și-a mascat repede trăirile, căci a devenit în scurt timp ținta glumelor colegilor. A început să șteargă repede urmele de mâncare de pe masă, încercând parcă să pună capăt cât mai repede situației neplăcute. Norocul i-a surâs copilului, căci cei de la grădiniță și-au făcut și ei intrarea în sală și au atras atenția.
În fața chiuvetei se așezaseră în șir, pentru ca mânuțele să le fie spălate, iar apoi coada s-a mutat în fața prosopului, pe care îl mototoleau în grabă între mâini. Mirosul mâncării era de-a dreptul ademenitor.
Liniștea s-a așternut odată cu ultimul copil care s-a așezat la masă, pentru ca apoi zarva să se facă auzită în drum spre sala de pregătire a temelor pentru a doua zi.
La Mârza se conturează astfel o șansă, șansa unui copil la învățătură.
