3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPorţi deschise de 1 Decembrie, la Teatrul Colibri

Porţi deschise de 1 Decembrie, la Teatrul Colibri

Fabrica de povești electroCOLIBRI își deschide porțile de Ziua Națională a României, marți, 1 Decembrie, între orele 10.00 – 18.00, pentru toți craiovenii curioși să descopere universul artei animației. Vizitatorii teatrului vor avea ocazia să vadă păpuși, decoruri, elemente de recuzită din spectacolele care au fost și sunt parte din repertoriul instituției, să intre în culise, să urce pe scenă, să admire picturile realizate de tinerii talentați ai Craiovei.
Până atunci, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 18.00, cei care vor păși pe tărâmul poveștilor o vor întâlni pe Albă ca Zăpada, în spectacolul adaptat după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia realizate de Iulia Cârstea. Scenografia este o creaţie a maestrului Eustaţiu Gregorian, iar muzica îi aparţine lui Alin Macovei-Moraru. Din distribuţie fac parte actorii: Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.
Duminică, 29 noiembrie, la ora 11.00, intră în scenă „Prinţul Broască“, reprezentație de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, în regia lui Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. Dau viață personajelor actorii Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Adriana Ioncu și Alis Ianoş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS