17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMediul de afaceri, față în față cu autoritățile centrale și locale

Mediul de afaceri, față în față cu autoritățile centrale și locale

În luna septembrie, dezbaterile „Parteneri pentru Dezvoltare“ au avut loc în Mehedinți.  Acum este rândul Doljului să găzduiască un astfel de eveniment. (Foto: Arhiva GdS)
În luna septembrie, dezbaterile „Parteneri pentru Dezvoltare“ au avut loc în Mehedinți.
Acum este rândul Doljului să găzduiască un astfel de eveniment. (Foto: Arhiva GdS)

Dezbaterile „Parteneri pentru Dezvoltare“, organizate de Curierul Național, UGIR, Patronatul Presei Locale din România, alături de partenerii lor, au ajuns la Craiova. Evenimentul va avea loc pe 19 noiembrie, la Primăria Craiova. Vor fi dezbătute aspecte legate de fiscalitate, de atragerea fondurilor europene, dar vor fi expuse și oportunități investiționale în regiune.

A X-a ediţie a Dezbaterilor „Parteneri pentru Dezvoltare“, cu tema „Dezbaterea planurilor de dezvoltare și prioritățile investiționale în județul Dolj, organizată de Curierul Naţional împreună cu Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) și Patronatul Presei Locale din România (PPLR), va avea loc la Craiova, pe 19 noiembrie, în sala de ședinţe a Consiliului Local Craiova, începând cu ora 11.00.
Sunt așteptați la dezbaterile de mâine reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului academic, reprezentanți ai mai multor ministere, ai unor patronate și asociații ale oamenilor de afaceri români și străini. Practic, „pe lângă asociaţiile oamenilor de afaceri români şi străini: Confindustria, TIAD, ARACO, PALMED, Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), Confederația Patronală din Industrie, Servicii și Comerț (CPISC), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), Patronatul Naţional Român, Federaţia Patronatelor din Turism, Federația Patronală din Turism și Servicii (FPTS), sunt invitaţi să participe şi reprezentanţi ai ministerelor: Ministerul Muncii, Ministerul Economiei, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Energiei Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Comerţului şi Turismului, Inspectoratul Teritorial de Muncă“, se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Care vor fi temele de discuție

Pe agenda evenimentului se regăsesc mai multe aspecte, grupate în patru mari teme de dezbatere: agricultură și dezvoltare rurală; economie, cercetare-dezvoltare-inovare, mediu și energie; dezvoltarea infrastructurii de transport, tehnico-edilitară, dezvoltare teritorială și urbană; educație, sănătate, cultură și servicii sociale. Potrivit organizatorilor, în cadrul acelor patru mari teme de dezbatere, cei prezenți la eveniment vor pune accentul pe: facilități și proceduri investiționale; accesarea fondurilor europene; identificarea surselor alternative de finanțare pentru companii și autorități locale; fiscalitate și birocrație în legislația actuală; infrastructură și reabilitarea termică și energetică; antreprenoriat rural; soluții privind reconversia profesională.
În prima parte a evenimentului intitulat „Parteneri pentru Dezvoltare“ vor lua cuvântul reprezentanți ai UGIR, Curierul Național și autorități locale (primarul Craiovei, președintele Consiliului Județean Dolj, prefectul județului Dolj, președintele Camerei de Comerț și Industrie Dolj, rectorul Universității din Craiova), dar și invitați din ministere, cum ar fi șeful Inspecției Muncii din București și reprezentanți ai confederațiilor patronale și a patronatelor prezente la nivel național, dar cu reprezentare internațională. În partea a doua a evenimentului, printre vorbitori se numără reprezentanți ai UGIR Dolj, ITM Dolj, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri, ADR Sud-Vest Oltenia, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizaţi, precum și alți reprezentanți ai mediului de afaceri și ai autorităților locale și județene.
Craiova este al doilea oraș din Oltenia care găzduiește dezbaterile „Parteneri pentru dezvoltare“, după ce în luna septembrie un eveniment similar a fost organizat în Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS