17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei minori, prinși la volan pe drumurile publice

Trei minori, prinși la volan pe drumurile publice

Polițiștii doljeni au întocmit, joi, trei dosare penale pentru conducere fără permis pe numele unor minori de 17 ani, care au fost depistați conducând autoturisme pe drumurile publice. În două dintre cazuri, alte două persoane sunt cercetate pentru încredințarea autoturismului unei persane care nu are permis de conducere.
Astfel, joi, în jurul orei 11.15, polițiștii de la Rutieră l-au depistat în trafic, pe strada 1 Mai din Calafat, pe Marin Z., de 17 ani, din localitate, care conducea un VW Transporter fără a poseda permis de conducere.
Câteva ore mai târziu, în comuna Teasc, oamenii legii au depistat un alt minor la volan. Este vorba de Marin S., de 17 ani, din Craiova, care conducea un Fiat pe DN 55. Oamenii legii au stabilit că autoturismul i-a fost încredințat minorului chiar de tatăl său.
Tot joi, de data acesta în localitatea Galicea Mare, pe DJ 561, polițiștii din Băilești au făcut semnal de oprire unui BMW, însă șoferul nu s-a conformat. Oamenii legii au urmărit BMW-ul și l-au blocat în trafic, după care au stabilit că la volan se afla Marius D., de 17 de ani, din Băilești. De asemenea, polițiștii au stabilit că mașina i-a fost dată de proprietarul acesteia, un bărbat de 29 de ani, din aceeași localitate.
Reprezentanții IPJ Dolj au precizat că pe numele minorilor au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis, iar cei care le-au dat minorilor mașinile au și ei dosare penale pentru încredințarea cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu are permis de conducere.
Potrivit Codului Rutier, conducerea fără permis se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani, iar încredințarea mașinii unei persoane care nu are permis, cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amendă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS