10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA început Festivalul de folclor „Maria Lătăreţu“

A început Festivalul de folclor „Maria Lătăreţu“

Maria Lătăreţu, cunoscută drept „Privighetoarea Gorjului“ (Foto: jurnalul.ro)
Maria Lătăreţu, cunoscută drept „Privighetoarea Gorjului“ (Foto: jurnalul.ro)

Festivalul de folclor „Maria Lătăreţu“ a debutat ieri la Târgu Jiu, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu. Festivalul-concurs se va derula până pe 12 noiembrie şi se adresează soliştilor vocali şi instrumentiştilor neprofesionişti care nu sunt angajaţi într-o instituţie profesionistă de spectacole. Între concurenţii din acest an se află şi un deţinut de la Penitenciarul din Târgu Jiu. Purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, Iani Gârbaciu, a declarat că în fiecare seară a festivalului se vor desfăşura recitaluri oferite de Ansamblul folcloric „Maria Lătăreţu“ al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, Orchestra Lăutarilor din Pârâul de Pripor, Godineşti şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“, precum şi de invitaţii acestora.
„Festivalul a început marţi, cu primul concurs care a fost deschis de câştigătoarea trofeului de la ediţia trecută a festivalului.
Toate serile încep de la ora 19.00 şi după ce se termină au loc recitaluri ale rapsozilor. Vor fi câştigători ale primelor ediţii ale festivalului şi solişti cunoscuţi. Va fi şi Ion Ghiţulescu, şi orchestra de lăutari de la Pârâu de Pripor“, a declarat Iani Gârbaciu.

Spectacole-concurs

Spectacolele-concurs sunt găzduite de Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, iar cei mai buni concurenţi vor fi premiaţi.
De asemenea, iubitorii muzicii populare îi vor putea urmări într-un spectacol ce va avea loc în această seară, începând cu ora 19.00, pe cunoscuții interpreți de muzică populară Mioara Velicu, Cristian Tomohaci și Ileana Lăceanu. Ziua de 12 noiembrie este rezervată pelerinajului la Casa-muzeu „Maria Lătăreţu“ de la Bălceşti, precum şi Galei Laureaţilor de la Târgu Jiu, a mai spus Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.
„În cea de-a doua seară vor susţine spectacole elevii Şcolii Populare de Artă şi artişti cunoscuţi. Pe 12 va fi seara laureaţilor şi un spectacol susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist «Doina Gorjului»“, a mai spus Iani Gârbaciu. Pentru prima dată, la concursul organizat în municipiu va participa și un deținut de la Penitenciarul Târgu Jiu. Ionuț Mihai Cobzariu este din Vâlcea și a încântat membrii juriului cu o melodie gorjenească. Tânărul a trecut de preselecție și va participa la concursul Festivalului „Maria Lătărețu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS