5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAngajații Spitalului CFR vor să treacă la primărie

Angajații Spitalului CFR vor să treacă la primărie

Mai mulți medici de la Spitalul CFR au venit ieri la Primăria Craiova pentru a cere ca unitatea să treacă  în subordinea municipalității (Foto: GdS)
Mai mulți medici de la Spitalul CFR au venit ieri la Primăria Craiova pentru a cere ca unitatea să treacă
în subordinea municipalității (Foto: GdS)

Un grup de medici de la Spitalul CFR din Bănie a venit ieri la Primăria Craiova pentru a depune un memoriu semnat de peste 90% din angajați, prin care solicită trecerea unității spitalicești din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea directă a primăriei. Medicii se plâng de aparatură, de infrastructura spitalului și de datoriile pe care le are instituția, trăgând și un semnal de alarmă asupra faptului că spitalului îi expiră în curând autorizația. Primarul Lia Olguța Vasilescu le-a spus oamenilor că nu vrea să preia un spital cu o situație neclară și nici cu managementul actual. În paralel, conducerea Spitalului CFR a spus că va organiza o conferință de presă în care va explica situația unității.

Mai mulți medici de la Spitalul CFR din Craiova au venit ieri-dimineață la sediul primăriei, pentru a depune un memoriu semnat de 150 de angajați din 160, prin care aceștia cer Primăriei Craiova să ia în subordinea sa unitatea spitalicească. Aceasta se află în subordinea Ministerului Transporturilor, iar medicii se plâng că spitalul are ca unică sursă de finanțare Casa de Asigurări de Sănătate, în vreme ce alte spitale sunt sprijinite și de autoritățile locale și județene, și că situația financiară este foarte dificilă.
„Este vorba, în primul rând, despre situația financiară. O să ajungem la un moment dat în imposibilitatea de a plăti salariile, utilitățile și, de aici, automat, se va ajunge la blocarea conturilor prin trezorerie, cu toate consecințele de rigoare. Toată datoria este în jur 1,7 milioane de lei, în care este cuprinsă și suma de 550.000 de lei de la Curtea de Conturi. Aceasta datează din anul 2012, de când s-a schimbat conducerea, a venit Curtea de Conturi și a găsit nereguli. Dotarea este alt punct sensibil, aparatura este foarte veche. La radiologie, aparatul este de 40 de ani. La spital, la anul, expiră acreditarea și nu putem fi acreditați în aceste condiții, avem ecografe vechi, monitoarele ne prezintă dublă imagine. Deja a început să plouă în chirurgie, acoperișul este ruginit, aparatura este… Facem față, luptăm cu ea, cât de cât“, a spus Aurelia Dobre, medic psihiatru în cadrul Spitalului CFR.
Medicii s-au mai plâns și de faptul că în spital sunt două clinici universitare, iar personalul medical nu are condițiile necesare pentru a-i forma pe studenți.

Comasarea CFR cu „Filantropia“, o soluție?

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, le-a explicat medicilor prezenți că se dorește preluarea Spitalului CFR la municipalitate, îndeosebi pentru secția de chirurgie, însă că, în situația de față, preluarea nu este atât de simplă.
„Suma de care am avea nevoie pentru plata salariilor și a investițiilor minime, de 12 milioane de lei, nu este simplă pentru bugetul localității. Sunt bani foarte mulți, dar să zicem că facem niște eforturi. Ne interesează, în primul rând, pentru că aveți o secție de chirurgie foarte bună și asta înseamnă că, dacă facem comasarea spitalelor CFR cu «Filantropia», deja crește gradul. Probabil că asta va fi soluția. Știu că anul viitor expiră și acreditarea unității, așa că este o variantă să cerem o păsuire, să fie refăcută pentru încă un an acreditarea pentru a avea timp să facem investiții“, le-a spus primarul medicilor prezenți.
Lia Olguța Vasilescu a spus că a solicitat Ministerului Transporturilor să stopeze închirierile de spații din unitate, susținând că în spital există angajați care nu respectă programul.
„Am făcut o solicitare Ministerului Transporturilor să stopeze orice formă de concesiune sau închiriere a spațiilor pe care le aveți acolo, pentru că legislația permite asta. Dar am întrebat și ce mai preiau? Preiau doar personalul și atât, din moment ce clădirile se înstrăinează? Managementul care există acolo nu va putea să funcționeze sub oblăduirea municipiului Craiova, de aceea trebuie să fiți foarte siguri. (…) Nu se va mai putea să stea asistentele sau doctorii două ore pe zi la spital și alte șase ore la cabinetele private ale celor care gestionează acest spital“, a mai precizat Lia Olguța Vasilescu. Aceasta a spus că, după ce se va încheia auditul de la Spitalul CFR, care urmează să înceapă în zilele următoare, se va lua o hotărâre.
Contactat de GdS, managerul Spitalului CFR, Gabriel Mogoș, a spus că a auzit despre întâlnirea de la Primăria Craiova: „Am luat la cunoștință despre această întâlnire și vom face o informare către minister pentru a le cere acordul de a organiza o conferință de presă în care să oferim detalii și să explicăm situația Spitalului CFR“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS