15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMama și fiicele sale, înjunghiate și incendiate

Mama și fiicele sale, înjunghiate și incendiate

Medicii legiști din Craiova au stabilit că cele trei persoane din comuna doljeană Leu, găsite decedate duminică dimineață, într-o casă cuprinsă de flăcări, au fost ucise înainte de izbucnirea incendiului. Aceasta era și bănuiala procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, însă acest lucru l-au stabilit cu certitudine medicii din cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova.

Pompierii doljeni au fost solicitați să intervină, duminică dimineață, la ora 5.20, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Buciumului din comuna doljeană Leu. Dacă, la început, părea că este vorba de o un incendiu tragic, soldat cu trei victime, ulterior s-a stabilit că cele trei persoane au fost înjunghiate înainte de izbucnirea flăcărilor.
Este vorba de Vetuța Ioana Topor, de 33 de ani, și cele două fiice ale sale, Cristina, de 12 ani, și Daniela, de 15 ani. De asemenea, în urma incendiului a fost rănit și Florian Topor, de 45 de ani, soțul Ioanei și tatăl celor două fete. Bărbatul, care suferise arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, dar și la nivelul căilor respiratorii, a fost găsit la cumnatul său, care îi este și vecin, de unde a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de Urgență Craiova. Ulterior, starea bărbatului s-a agravat, iar medicii craioveni au hotărât să-l trimită la Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri Bucureşti.
După stingerea incendiului, pe corpurile carbonizate ale femeii şi celor două fiice ale sale au fost observate mai multe leziuni produse prin înjunghiere, astfel că cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Una dintre ipotezele anchetatorilor a fost că cele trei victime au fost înjunghiate chiar de Florian Topor, care este cunoscut ca scandalagiu în comună. După ce și-a ucis soția și copiii, bărbatul ar fi pus foc casei în care locuiau, însă a fost și el rănit în urma incendiului.
Duminică dimineață, cele trei corpuri neînsuflețite au fost duse la morgă, iar medicii legiști au confirmat bănuiala anchetatorilor. Ioana și fiicele sale au fost înjunghiate mortal înainte de izbucnirea incendiului. Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorul de caz a trimis ieri o adresă la Spitalul de Arși din Bucureşti pentru a afla dacă Florian Topor, care este internat sub pază, poate comunica sau dacă poate fi transportat. Asta pentru că suspectul trebuie audiat de anchetatori, care încearcă să afle ce l-a determinat să-și ucidă soția și cele două fete.

Internat de două ori la Neuropsihiatrie

Potrivit unor surse judiciare, Florian Topor a fost sancționat de patru ori pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în anii 2012 și 2013 a fost dus de oamenii legii la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, unde a și rămas internat. În urmă cu aproximativ doi ani a fost externat, la cererea Ioanei Topor, iar duminică dimineață și-a ucis familia, după cum suspectează anchetatorii.
Ieri, băncile în care stăteau Cristina și Daniela au rămas goale. Colegii surorilor Topor de la Școala Gimnazială „Nică Barbu Locusteanu“ din Leu au pus pe băncile fetelor buchete de flori și lumânări. Tot ieri, reprezentanții Primăriei Leu au săpat gropile în care urmează să fie înmormântate cele trei victime.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS