21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalO poveste scrisă cu ac și ață

O poveste scrisă cu ac și ață

Pentru că iubește România și tradițiile ei, pentru că a vrut să ducă mai departe o moștenire, nu de familie, ci de țară, Oana Pârvan a adunat în atelierul ei din comuna Ponoarele, județul Mehedinți, femei iscusite în mânuirea acului și a aței. Din mâinile lor se nasc astăzi costume populare tradiționale.

Cracul Muntelui din comuna Ponoarele nu este doar o zonă turistică deosebită, ci şi un loc unde oamenii păstrează o tradiție moștenită din moși-strămoși, confecționarea porturilor populare. Într-un atelier în care la loc de cinste se află războiul de țesut, câteva femei stau aplecate asupra pânzelor. Se folosesc doar de ac și de ață pentru a împodobi materialele cu modele tradiționale. Le-a adunat în jurul ei o păstrătoare a portului românesc, Oana Pârvan, care a vrut să ducă mai departe cultura, frumusețea și moștenirea etnografică pe care le-a primit de la mama și bunica ei.

O tradiție reînviată

Astăzi, acul și ața s-au îmbrățișat pe o doină românească și creează lucruri minunate. Povestea Oanei Pârvan și a femeilor din Ponoare care cos porturi populare ne reamintește cât de bogați cultural suntem. Unii din cei mai mari creatori de modă din lume ne-au „împrumutat“ și au defilat pe marile podiumuri din lume cu ia tradițională și costumul popular românesc. Yves Saint Laurent, Tom Ford, Philippe Guilet, Joseph Altuzarra au adus ia românească în lumina reflectoarelor, atunci când noi uitasem să mai creăm lucrurile care ne conferă identitate. La Ponoarele, în județul Mehedinți, tradiția a reînviat. Într-o bună zi, Oana Pârvan și-a amintit de fetița aceea care avea opt-nouă anișori și care a luat pentru prima dată  acul în mână. A rememorat clipa în care a băgat timid ața în ac și cum cu multă răbdare a început să lucreze pânza. I-au revenit în minte și dățile, nu puține, când a stropit cu picături mici și roșii materialul pe care lucra. Așa a învățat să aprecieze ce pot face un instrument rudimentar și un fir de ață. „Coseam la mama. Am crescut lucrând ii și admirând-o pe bunica din partea tatălui care țesea scoarțe, preșuri“, ne povestește Oana Pârvan.
În acea zi și-a spus că poate face mai mult. Iubea muzica populară, iar participarea la festivaluri cerea implicit o ținută specială, portul popular românesc. Împreună cu mama sa și-a confecționat unul. „Mergând cu el în festivaluri de muzică populară, colegii de cântec m-au întrebat cine mi-a creat costumul. Când le-am spus că eu l-am făcut, nu m-au crezut. Prima persoană care a vrut un costum popular lucrat de mine a fost Olguța Berbec. I-am făcut unul cu același model ca al meu. De fapt, așa a început povestea atelierului meu, de la primul costum lucrat pentru colega mea de cântec“, povestește Oana Pârvan.

Un viitor clădit pe arta populară românească

După un timp, comenzile au început să curgă. „Colegii de cântec mi-au cerut să le fac costume și așa a încolțit ideea de a face bani din asta. Eram la început de drum, nu îmi găsisem un loc de muncă care să mă facă să mă simt împlinită. Am lucrat la început cu mama. Comenzile au început să vină și nu am mai putut să facem față. Am lucrat și cu soacra, cu o mătușă, și, încet-încet, lumea a aflat de mine. Am înființat o firmă, o întreprindere individuală“, își amintește Oana Pârvan. Prima mare comandă pe care atelierul condus de Oana Pîrvan a trebuit s-o onoreze a fost de 54 de costume, pentru Ansamblul de la Ponoarele. Artista a participat la o licitaţie organizată de primărie, pe care a şi câştigat-o, dar pentru care nu avea o bază financiară.
Pentru că îşi dorea tare mult să realizeze costumele, Oana povesteşte cum a luat cartea de telefoane şi a sunat la o fabrică de la Covasna să ceară o mână de ajutor. A explicat bărbatului de la celălalt capăt al firului că este o tânără la început de carieră, că a câştigat o licitaţie, dar că nu are materia primă. „I-am trimis o copie după contract și atât. Nu ne-am cunoscut niciodată. A avut încredere în mine și mi-a trimis materialele. Am reușit să strâng în jurul meu femeile de aici, care m-au ajutat. La noi, în Baia de Aramă, demult a fost Arta Populară, care a avut angajate femeile de pe toate dealurile acestea. Nu mi-a fost greu să le găsesc. Am avut foarte mult de învățat de la unele dintre ele. Am făcut cu ajutorul lor acele costume populare și abia atunci am reușit să am bani de rulaj și încredere în mine că pot. La acel moment, lucram în casa în care locuiam. Am realizat că am nevoie de un spațiu“, a povestit Oana Pârvan.
În 2010 a luat legătura cu o firmă de consultanță, pentru a afla cum anume se fac proiectele pe fonduri europene. „Citisem ceva, dar nu am priceput foarte multe. Îmi doream și eu un atelier. Am studiat. Am făcut documente și am pus bazele acestui loc. Proiectul a întrunit cel mai mare punctaj din sesiunea respectivă din județul Mehedinți. De atunci a început o muncă grozavă. A fost foarte greu“, a spus Oana Pârvan.
Visul de a avea un atelier s-a împlinit. Florile și motivele tradiționale lucrate manual au început să trăiască pe ii cusute cu dragoste. De altfel, toate costumele realizate în atelierul său sunt făcute manual, cu ajutorul războiului de ţesut, acului şi aţei, maşina de cusut fiind folosită doar pentru asamblarea costumelor tradiţionale bărbăteşti.
Următorul pas pentru Oana Pârvan? Scoarțele și păturile tradiționale. „Nu am abordat acest segment pentru că acolo e vorba de o altă materie primă. Vorbim despre lână. Mi-ar fi plăcut să folosesc lâna exact cum făcea bunica mea. Să o torc aici, să o vopsesc. Mi-ar fi plăcut să nu folosesc firul industrial de lână ca să creez covoare, de aceea am lăsat puțin în așteptare acest proiect. Am și un război și cred că în viitorul apropiat voi face și covoare. Acum lucrăm tot ceea ce înseamnă costum popular: ie, poale, șoarțe, vestă, pălării“, a precizat Oana Pârvan.
Printre toate lucrurile create cu acul și ața se remarcă o ie, în alb și negru. „Este ia de la bunica mea. Mi-a dăruit-o înainte de a pleca dintre noi“, ne-a explicat Oana Pârvan.
Un lucru de valoare, punte peste timp, reamintește că arta tradițională a confecționării portului popular românesc nu a murit. Ea dăinuie, undeva într-un colț din Mehedinți, la Ponoarele, în Cracul Muntelui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS