21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPSD Dolj, afacere imobiliară lângă Centrul istoric al Craiovei?

PSD Dolj, afacere imobiliară lângă Centrul istoric al Craiovei?

PSD Dolj va face o afacere imobiliară profitabilă dacă aleșii din Consiliul Local Craiova vor vota mâine un proiect prin care aprobă rapoartele de evaluare pentru vânzarea sediilor mai multor partide. Primăria Craiova ar urma să vândă partidului fosta Casă Bancov din buricul orașului, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 12. Este vorba despre o clădire cu o suprafață de aproape 800 de metri pătrați și teren aferent de 446 de metri pătrați închiriată până acum de PSD Dolj ca sediu de partid. Prețul vânzării, de 227 de euro pe metrul pătrat, a fost stabilit pe baza unui raport de evaluare întocmit de o firmă angajată de primărie. În aceeași ședință s-ar putea aproba și vânzarea sediilor de partid unde funcționează UNPR Dolj și PNL Dolj, dar prețurile sunt duble față de PSD, deși imobilele nu sunt la fel de bine poziționate.

Cele trei partide au depus cereri de cumpărare a sediilor în care funcționează pe baza prevederilor Legii nr. 90/2003, care le dă acest drept. Prețul de vânzare este cel al pieței și trebuie stabilit pe baza unui raport de evaluare. Primăria Craiova a tocmit în acest sens firma de evaluare Rova Partners în iulie 2015, iar evaluatorii s-au apucat de treabă. Ceea ce atrage atenția la rapoartele întocmite pentru cele trei sedii de partide este diferența foarte mare de preț pe metrul pătrat. Dacă în cazul PSD prețul este de circa 227 de euro/mp pentru o clădire cu deschidere la stradă, lângă Casa de Pensii, vizavi de centrul istoric, în cazul UNPR prețul a ajuns la 600 euro/mp pentru un imobil situat pe gangul din Bazarul Craiovei, tot în centru, dar fără deschidere la stradă, iar în cazul PNL, prețul este tot de 600 euro/mp, dar pentru un imobil de la parterul unui bloc din cartierul Rovine.

Unde au dispărut peste 300 de metri pătrați din sediul PSD?

Potrivit raportului care însoțește proiectul de hotărâre privind vânzarea sediului către PSD Dolj, partidul ar urma să cumpere clădirea monument de arhitectură de interes local inclusă pe lista monumentelor istorice de categorie B. Situată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 12, între Casa de Pensii și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, clădirea are o suprafață desfășurată de 788 de metri pătrați și un teren de 446 de metri pătrați din care peste 300 de metri pătrați sunt sub casă, deci i-ar rămâne pentru curte în jur de 124 de metri pătrați. Prețul total stabilit de Rova Partners este de 993.510 lei fără TVA, adică 1,2 milioane de lei (276.000 de euro). Pentru a ajunge la această sumă, evaluatorul a analizat imobilul pe componente. Mai întâi a luat terenul, a comparat prețurile la imobile similare și i-a ieșit un preț de 227 de euro pe metrul pătrat. La analiza casei, prețul pe metrul pătrat a fost aproape identic: 226 de euro. Ca să nu fie tras la răspundere, evaluatorul a precizat că „valoarea proprietății se poate schimba substanțial, chiar și în perioade scurte de timp“ și că a lucrat cu datele clientului, adică ale Primăriei Craiova, care este vânzătorul, deci nu-și asumă exactitatea suprafețelor. Și bine a făcut, pentru că acest caz ridică un mare semn de întrebare asupra suprafeței totale a casei. În proiectul de hotărâre al Consiliului Local și în raportul de evaluare se vorbește despre suprafața de 788 de metri pătrați, dar în inventarul domeniului privat al orașului din anul 2007, casa avea 1.112 metri pătrați.
Unde a dispărut aproape o treime din suprafața ei? Nici evaluatorul nu-și explică. „Am văzut și eu acest lucru, dar am presupus că datele de la primărie se referă la suprafața utilă a casei. Are ziduri groase de 40 de centimetri și un subsol de circa 300 de metri pătrați. Dacă le scădem, ajungem cam la această suprafață. Noi nu suntem responsabili de datele pe care ni le-au pus ei la dispoziție“, a declarat Valentin Marin, cea care a realizat evaluările pentru vânzarea sediilor către cele trei partide. Întrebată cum se justifică faptul că prețul pe metrul pătrat pentru o clădire în buricul orașului este de două ori mai mic decât cel pentru una dintr-un cartier al orașului, Valentina Marin a spus că prețul a fost influențat de suprafața imobilelor și de vechimea lor. „Dumneavoastră ați văzut cum arată casa de pe strada Mihail Kogălniceanu? Este foarte veche, este construită în anul 1900. În plus, de exemplu, atunci când cumpărați o garsonieră, prețul pe metrul pătrat este mai mare decât la un apartament cu patru camere. Cu cât este mai mare un imobil, cu atât scade prețul pe metrul pătrat“, a explicat ea. Dacă primăria ar fi comunicat firmei de evaluare suprafața de 1.112 metri pătrați din inventarul domeniului privat al orașului, prețul pe care ar urma să-l plătească PSD pe metrul pătrat ar fi și mai mic. Practic, firma a evaluat o casă de 788 de metri pătrați, care, în realitate, are 1.112 metri pătrați, potrivit inventarului.

Preț dublu, de cartier

Și UNPR Dolj vrea să-și cumpere sediul închiriat pentru desfășurarea activității, așa că a depus solicitare pentru imobilul de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, situat pe gangul din Bazarul Craiovei. Imobilul are o suprafață de 114 metri pătați, iar prețul stabilit de Rova Partners este de 384.000 de lei (86.000 de euro). Rezultă că prețul pe metrul pătrat este de aproximativ 600 de euro. Chiar dacă prețul este dublu față de colegii de guvernare de la PSD, UNPR se poate consola, totuși, că se alege cu un sediu în centrul istoric al orașului. Cei mai dezavantajați par să fie cei de la PNL. Pentru cei 326 de metri pătrați situați pe strada Nicolae Iorga, la parterul blocului 21-43 din cartierul Rovine, partidul trebuie să scoată din vistierie 868.000 de lei (195.000 de euro). De asemenea, prețul pe metrul pătrat, de 600 de euro, este aproape dublu față de PSD și nici nu este în centru. După logica evaluatorului, însă, sediul este într-un bloc de locuințe, deci construcția este mai nouă, chiar dacă valoarea lui economică nu se poate compara cu cea a clădirii de pe strada Mihail Kogălniceanu.

După trei ani, partidele își pot vinde sediile

De ce și-ar cumpăra partidele sediile în care funcționează? Pentru că legea de dă dreptul și pentru că după trei ani pot să le vândă. Potrivit
HG nr. 674/2013 privind modificarea și completarea HG nr. 927/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice „Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială spațiile destinate sediilor centrale ori filialelor acestora, la valoarea de piață a acestora, determinată prin raport de evaluare de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați în condițiile legii“. Și nu numai că le pot cumpăra, dar pot plăti și în rate lunare timp de trei ani, cu un avans de minimum 10%. Potrivit HG din 2013, partidele trebuie să reziste doar trei ani tentației de a vinde imobilele, dar până atunci pot să le închirieze fără probleme persoanelor juridice de drept public sau de drept privat cu scop identic sau asemănător/complementar. În traducere, acest lucru înseamnă un alt partid politic, o organizație a unei minorități, altă formațiune politică legal constituită sau unui ONG printre ai cărei fondatori să se regăsească și partidul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS