8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe surpriză: toamna plouă, iar şantierele bat pasul pe loc

Ce surpriză: toamna plouă, iar şantierele bat pasul pe loc

În prima zi în care ploaia a luat pauză în Craiova, firmele plătite din fonduri europene să asfalteze străzile Calea București și Bariera Vâlcii și-au făcut slab simțită prezența pe șantiere. În loc să încerce să recupereze întârzierile pe care singure le-au provocat la care se adaugă sosirea anotimpului ploios, firmele și-au trimis pe teren o mână de muncitori. Și asta în condițiile în care iarna bate la ușă, iar termenul limită de finalizare a lucrărilor, sfârșitul acestui an, atârnă ca o sabie deasupra capului.

Semipustiu ieri pe două dintre cele mai importante șantiere ale Craiovei, Calea București și Bariera Vâlcii, proiecte finanțate din fonduri europene și din bani de la bugetul local. Ici-colo, câțiva muncitori își făceau de lucru în nota generală de dezinteres a firmelor care au câștigat licitațiile organizate de primărie, lucru recunoscut și de oficialii municipalității care nu știu ce să mai facă pentru a le capacita să lucreze la foc continuu. Nu de alta, dar dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul acestui an, primăria pierde banii europeni care au mai rămas de cheltuit sau, mai rău, poate fi nevoită să plătească întreaga sumă din fonduri de la bugetul local.

Cum stau lucrurile pe Calea București

În loc să încerce să recupereze întârzierile pe care singure le-au provocat la care se adaugă sosirea anotimpului ploios, firmele și-au trimis pe teren o mână de muncitori (FOTO: Lucian Anghel)
În loc să încerce să recupereze întârzierile pe care singure le-au provocat la care se adaugă sosirea anotimpului ploios, firmele și-au trimis pe teren o mână de muncitori (FOTO: Lucian Anghel)

Întârzierile și haosul create astă-vară de asocierea formată din SC Martin Rose România, SC Delta ACM SRL și SC Electromontaj SA par să lase indiferente firmele implicate. Delta ACM a fost amendată și are și dosar penal după ce a fost amendată de poliție pentru gropile lăsate pe străzile decopertate care puneau în pericol viața șoferilor. Electromontaj a fost și ea amendată de primărie și urecheată public pentru că a spart trotuarele și le-a lăsat așa, iar școala stătea să înceapă. Ce s-a schimbat de atunci? Prea puțin față de ceea ce ar trebui să se întâmple. De exemplu, Delta a turnat un prim strat de asfalt acum două luni pe ambele sensuri de mers, de la Universitate până la Podul Electroputere, apoi s-a oprit și o așteaptă pe partenera ei de contract, Electromontaj, să termine lucrarea la trotuare. Și are mult de așteptat. Concret, Electromontaj trebuie să spargă asfaltul de pe trotuare, să introducă un cablu de alimentare cu energie electrică a tramvaiului, apoi să astupe la loc, să toarne un strat nou de asfalt și să monteze bordurile. Până acum, firma a asfaltat trotuarul de pe partea cu Piața Mare pe porțiunea cuprinsă între Universitate și Institut, dar s-a împotmolit undeva în zona dintre magazinul Lidl de la Viitorul și Podul Electroputere. „Trebuie mutat un cablu de alimentare al CEZ după ce un muncitor l-a tăiat acum câteva săptămâni din greșeală. Noi nu putem să o facem pentru că ar trebui licitație pentru acest lucru. Sunt discuții, să vedem ce vom face“, a explicat managerul public al Craiovei, Radu Preda. Și, totuși, aici lucrurile arată bine. Pe trotuarul opus sunt porțiuni întregi unde firma nici măcar nu a îndepărtat asfaltul vechi, darămite să mai sape și să introducă şi cabluri. De exemplu, porțiunea cuprinsă între Universitate și Piața Mare este făcută praf. Ieri doar doi muncitori erau prezenți aici, dar nu aveau spor. Urmează o porțiune de câteva zeci de metri, în zona blocului S200, unde trotuarul a fost reabilitat. Aici era ieri cea mai mare aglomerație de muncitori care lucrau la amenajarea trotuarului din dreptul magazinului Mc Donald’s, poate și pentru că azi este inaugurarea noului sediu. În rest, pustiu. La Rotonda, din trotuare a rămas majoritar pământul, în zona Elvila, asfaltul a fost spart pe fâșii și lăsat așa. La fel este peisajul și în zona Spitalului de Boli Infecțioase. Întrebat când intenționează firmele să revină pe șantier, că tot s-a oprit ploaia, Radu Preda a declarat că există anumite neînțelegeri între liderul de asociere Martin Rose și Delta legate de faptul că firma din urmă nu respectă indicațiile date. „Cei de la Martin Rose au trimis la primărie o adresă în care ne informează despre acest lucru“, a spus Preda.

Bariera neputinței

Pe această porțiune din strada Bariera Vâlcii ar fi trebuit să fie turnat deja asfalt (FOTO: Lucian Anghel)
Pe această porțiune din strada Bariera Vâlcii ar fi trebuit să fie turnat deja asfalt (FOTO: Lucian Anghel)

Pe strada Bariera Vâlcii, situația este oarecum ilară. După câteva luni de întreruperi a lucrărilor cauzate de disputele financiare dintre liderul de asociere, Tel Drum, și constructorul efectiv, Imob Infrastructură, primăria anunța pe 22 septembrie că, timp de patru zile, strada va fi închisă total circulației pentru că firma va turna, în sfârșit, asfalt pe tronsonul cuprins între străzile Toamnei și Rozelor. Muncitorii s-au prezentat pe șantier o zi, dar au amenințat că vor pleca dacă nu-și primesc salariile restante de trei luni. Au tasat pământul și părea că turnarea asfaltului este o chestiune de ore. N-a fost să fie, iar bucuria locuitorilor din zonă sătui de praf și nămol s-a stins imediat. În ziua în care era programată asfaltarea, echipa formată din reprezentanți ai primăriei și ai Inspectoratului de Stat în Construcții Dolj și-a dat seama că terenul nu era pregătit de asfaltare. Formal, vizita lor pe teren se numește „fază determinantă“, adică trecerea la următorul stadiu de lucrări. Așa că șantierul a rămas în aceeași fază, adică dezastru pentru orice șofer care se încumetă să treacă pe acolo. Ulterior, pentru a nu rămâne cu șantierul pustiu, primăria a anunțat că a prelungit restricțiile de circulație până pe 29 septembrie, sperând că doar-doar, firma va fi mai pregătită de asfaltare. Ghinion, însă. Nu mai era vară, ci toamnă, iar toamna plouă. Mult. Și a plouat până ieri, iar pământul arată ca după bătălia de la Rovine. Terenul s-a lăsat, gropile s-au căscat, iar nămolul a pus stăpânire. Muncitorii nu au ieșit ca melcii după ploaie să recupereze întârzierea, ci s-au strâns în grupulețe de maximum trei persoane în alte zone decât anunțase primăria. Echipa GdS nu a găsit ieri la lucru, în jurul prânzului, mai mult de zece muncitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS