11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMăsuri de urgență în cazul unui accident nuclear la Kozlodui

Măsuri de urgență în cazul unui accident nuclear la Kozlodui

Centrala de la Kozlodui plasează Craiova în zona de risc nuclear
Centrala de la Kozlodui plasează Craiova în zona de risc nuclear

Consilierii locali dezbat mâine organizarea unui referendum pe 15 noiembrie împotriva dezvoltării sitului nuclear de la Kozlodui. Peste 15.000 de craioveni au semnat pentru declanșarea referendumului. Autoritățile din Craiova își propun să limiteze numărul de decese și de cazuri de cancer printr-un plan de măsuri care va fi aprobat tot în ședința de mâine a CL Craiova.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local (CL) din data de 24 septembrie 2015 se află un proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor pentru municipiul Craiova. Printre riscurile la care orașul este supus se află și cel nuclear, din cauza centralei nucleare de la Kozlodui (Bulgaria), care se află la mai puțin de 100 de kilometri. Prin planificarea reacțiilor în caz de urgență nucleară, autoritățile își propun, printre altele, să limiteze decesele și cazurile de cancer. Zona de planificare pe termen lung include întreg teritoriul județului Dolj și unele localități din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt și Teleorman. Un eventual accident nuclear „poate avea și un impact direct semnificativ asupra lanțului alimentar, în unele cazuri necesitând controlul alimentelor și rezervelor de apă la nivel național“. Pentru cazul unui accident la Kozlodui, „clasificarea urgenței se realizează de către partea bulgară“, sistemul cuprinzând trei trepte: alerta, urgența pe amplasament și urgența generală. În ce privește Craiova, ne referim la urgența generală, care înseamnă avarierea miezului reactorului sau a unor mari cantități de combustibil ars și scăpări radioactive masive. Planul de intervenție în caz de accident nuclear se pune în aplicare la ordinul prefectului. Starea de urgență se instituie pe o perioadă de cel mult 30 de zile prin decret, de către președintele României, care solicită parlamentului încuviințarea măsurii adoptate în cel mult cinci zile. Autoritățile locale au obligația să evacueze populația din zona contaminată, să interzică circulația în zonă și să informeze populația despre evoluția evenimentului radiologic. Comitetul pentru Situații de Urgență din Craiova trebuie să asigure, printre altele, măsurile de profilaxie, asistență medicală, controlul radiologic și controlul alimentelor. De asemenea, asigură asistență medicală de urgență pentru populația afectată și ia măsuri pentru decontaminare. Centrul Meteorologic Regional Oltenia va transmite către populație, prin mass-media, datele meteorologice care influențează consecințele accidentului nuclear.

Toate reacțiile după votul de mâine, comentate la „Audiență Generală“

Documentele publicate recent de GdS arată că spitalele din Craiova nu sunt în acest moment pregătite să facă față unui accident nuclear la Kozlodui. După cum se știe, Bulgaria urmărește să dezvolte situl nuclear de la Kozlodui: alături de cele două reactoare aflate în funcțiune, vrea să construiască o nouă unitate cu putere instalată de 1.200 MW și un megadepozit nuclear de 350.000 de tone, cel mai mare din această zonă a Europei. Evident, riscul nuclear pentru Craiova va crește. Societatea civilă a strâns peste 15.000 de semnături pentru ca populația să se pronunțe prin referendum împotriva proiectelor de la Kozlodui. Legislația internațională prevede că populația din zonele posibil afectate trebuie consultată. În consecință, pe ordinea de zi a ședinței CL de mâine se află un proiect pentru organizarea referendumului, pe 15 noiembrie. Grupul de Acțiune Civică (GAC) din Craiova, care a strâns semnăturile necesare, a propus primăriei trei variante de proiect, din care autoritățile au ales-o pe cea în care inițiator este primarul Lia Olguța Vasilescu. „Ne exprimăm speranța că la ședința din 24 septembrie propunerea va fi aprobată de membrii CL, ca reprezentanți ai cetățenilor Craiovei. De asemenea, sperăm că autoritățile și mass-media ne vor sprijini în continuare cu pregătirea referendumului, astfel încât cetățenii Craiovei, bine documentați și informați, manifestând simț civic și în spiritul legislației internaționale, să participe la referendum într-un număr care să asigure validarea acestuia“, se arată într-un comunicat al GAC. Circa 78.000 de craioveni trebuie să participe la referendum pentru ca acesta să fie validat. GdS va ține craiovenii la curent cu aceste demersuri, inclusiv cu votul pentru referendum dat de fiecare consilier în parte.
De asemenea, reprezen­tanții societății civile și ai administrației locale vor dezbate rezultatul votului din CL în cadrul emisiunii „Audiență Generală“, care va fi difuzată mâine, la Alege TV, începând cu ora 18.30.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS