14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAudieri în dosarul „Sex cu poliţişti“

Audieri în dosarul „Sex cu poliţişti“

Poliţiştii gorjeni au continuat vineri audierile în dosarul în care poliţişti sau angajaţi ai Gărzii Financiare apelau la serviciile unor prostituate. La declaraţii a fost prezentă vineri, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, iubita unuia dintre cei trei proxeneţi cercetaţi în dosar, respectiv a lui Bogdan Şalapa. Tânăra a declarat că a fost angajata prietenului său şi a lucrat în clubul de noapte pe care acesta îl deschisese lângă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj. Din cercetările efectuate de procurori s-a stabilit faptul că, în perioada 2010-2015, membrii grupului au racolat, transportat şi exploatat sexual în Austria, Italia, Germania şi Anglia mai multe tinere, chiar şi minore. 13 tinere majore şi patru minore ar fi fost obligate să se prostitueze în ţară şi în afara ţării, obținând venituri ilicite de aproximativ 150.000 de euro. În dosar un agent de poliţie are calitatea de martor. Acesta şi-ar fi pus apartamentul la dispoziţie tinerelor care făceau sex pe bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS