16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMirela Surcel, pe urmele Niculinei Stoican

Mirela Surcel, pe urmele Niculinei Stoican

Mirela Surcel

Are 20 de ani, dar este îndrăgostită iremediabil de folclor şi portul popular românesc, în special de cel mehedințean. Mirela Surcel a câştigat premii importante la festivalurile de muzică populară, a cântat alături de nume importante ale muzicii populare românești precum Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian și a colaborat cu Ansamblul „Maria Tănase“ din Craiova.

Mirela Surcel (foto) cântă din zona de munte a Mehedințiului, chiar dacă ea este olteancă din zona de deal, din comuna Borăscu, aflată la interferența Gorjului cu Mehedințiul. Frumoasa interpretă a crescut la Menții din Dos, loc unde și acum se mai păstrează hora satului, la care tânăra merge cu bucurie. Mirela spune că a avut norocul ca părinții săi să fie iubitori ai folclorului și păstrători ai tradițiilor, fapt ce a făcut-o și pe ea să se îndrepte către cântecul popular.
„Am crescut cu muzica populară, cu tot ceea ce ține de tradiții, de portul popular, de obiceiuri. Am crescut cu melodiile Niculinei Stoican și ale lui Petrică Mîțu Stoian, dar ascultam și pe Maria Lătărețu, Angelica Stoican sau Maria Apostol“,  a spus tânăra interpretă.
Nici nu știa bine să vorbească, dar cânta, căci, la vârsta de trei ani, Mirela deja fredona melodii ale cunoscuților interpreți de muzică populară. Debutul Mirelei a avut loc șapte ani, la o serbare.
„Am debutat pe scena din sat, la serbarea școlară. Cred că nici un artist nu are cum să fi scăpat vreo serbare la care să nu cânte, în copilărie“, a spus tânăra interpretă. Anii au trecut, iar Mirela și-a dorit să fructifice talentul și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu, la clasa profesoarei Cornelia Cotan, căreia Mirela îi este recunoscătoare pentru tot sprijinul oferit.
„Aveam 11 ani pe atunci și îmi amintesc că mergeam la cursuri însoțită de mama mea. Era o bucurie de fiecare dată când știam că trebuie să plec din satul meu la Târgu Jiu, știam că merg să cânt și eram foarte fericită“, a povestit tânăra interpretă. De atunci concursurile și festivalurile la care a mers, Mirela le-a trecut cu emoție, bucurie și drag de graiul mehedințean, care a făcut-o cunoscută și a convins juriul că merită de fiecare dată un loc pe podium. Mirela a povestit cum a reușit să participe la primul concurs din cariera sa, deși nu avea voie pentru că era prea micuță.
„Concursul era pentru copiii de la zece ani, eu aveam doar opt ani pe atunci. Îmi amintesc cu drag cum domnul director al Casei de Cultură din Turceni mi-a spus să susțin în fața juriului că am zece ani. Prezentatorul m-a întrebat de trei, patru ori câți ani am, iar eu am spus că am zece ani și am reușit să demonstrez juriului calitățile mele vocale. Președinte al juriului era domnul Petrică Mîțu Stoian, iar eu am cântat melodia doamnei Niculina Stoican «Cine trece seara dealul»“, a povestit Mirela Surcel.

„O iubesc din tot sufletul“

Când vine vorba de copilărie, interpreta își amintește cu drag cum reușea să fie protejată de cele două surori ale sale. „Când venea vorba de joacă eram tare supărată, dar când venea vorba de muncă, pentru că părinții ne trimiteau chiar și la muncile câmpului, mama îmi spunea: «Tu te duci și îți repeți cântecele, iar surorile tale mă vor ajuta pe mine». Eram atât de fericită pentru că eu stăteam în casă și cântam, mai ales melodia mea preaferată «Lină, Lină Niculină» a doamnei Niculina Stoican“, a spus interpreta.
Mirela este tare mândră de familia pe care o are, dar când vine vorba de nepoțica sa, interpreta se emoționează. „O iubesc din tot sufletul și tind să cred că îmi va urma pașii în muzică. Atunci când începe muzica, se ține de măsuță pentru că are doar un anișor și joacă după ritm“, a povestit bucuroasă tânăra artistă.
Mirela Surcel iubește portul tradițional și spune că majoritatea costumelor populare pe care le are sunt de la bătrânii satului. Interpreta se mândrește cu o ie de peste 100 de ani, fiind și prima ie pe care a purtat-o. Majoritatea costumelor populare sunt din zona Mehedințiului, dar Mirela are și câteva costume din Gorj. „Pentru mine cea mai frumoasă componentă a costumului popular este vâlnicul (fotă – n.r.), dar fiecare componentă este foarte valoroasă“, a spus artista. Mirela Surcel își dorește să aducă publicului iubitor de folclor un album în care să exprime în grai mehedințean bucuria de a cânta.

Claudia Cocoș

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS