10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean judecat pentru trafic de influență

Craiovean judecat pentru trafic de influență

Inculpatul este acuzat că i-a cerut unui șofer al RAT Craiova 200 de lei și o sticlă de whisky pentru a-i pune o „pilă“ la directorul tehnic (Foto: Arhiva GdS)
Inculpatul este acuzat că i-a cerut unui șofer al RAT Craiova 200 de lei și o sticlă de whisky pentru a-i pune o „pilă“ la directorul tehnic (Foto: Arhiva GdS)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui craiovean acuzat că i-a cerut unui șofer al RAT Craiova suma de 200 de lei și o sticlă de whisky pentru a-i pune o „pilă“ la directorul tehnic.
Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii iulie, un șofer de autobuz de la Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova, a avut o altercație în trafic cu o șoferiță care l-a acuzat că i-a lovit mașina atunci când a ieșit din stație.
Cei doi nu s-au înțeles, așa că femeia s-a hotărât să depună o plângere împotriva șoferului la conducerea RAT Craiova. Ulterior, Marinel Poenaru, zis Gică, care cunoștea incidentul, dar și pe șoferiță, a sfătuit-o pe femeie să-i ceară șoferului RAT o sumă de bani pentru a-și retrage plângerea. Femeia nu a fost de acord, așa că Poenaru l-a contactat pe șoferul de autobuz și i-a făcut o propunere. În schimbul unei sume de bani, urma să discute cu directorul tehnic al RAT Craiova, pe care îl cunoștea, pentru a-l convinge să înceteze cercetarea administrativă a șoferului. Cei doi au bătut palma, însă șoferul a hotărât să formuleze un denunț împotriva lui „Gică“. În urma denunțului, procurorul a dispus, pe 9 iulie, organizarea unei acțiuni de prindere în flagrant. Astfel, cei doi s-au întâlnit în apropierea Parcului „Nicolae Romanescu“, iar Marinel Poenaru a fost prins de ofițerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj imediat după ce primise de la șofer suma de… 200 de lei și o sticlă de whisky Oban, care costă aproximativ 250 de lei.
O zi mai târziu, pe 10 iulie, Poenaru a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, însă instanța nu a admis solicitarea anchetatorilor. În schimb, judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus ca inculpatul Marinel Poenaru să fie cercetat sub control judiciar.
După încheierea cercetărilor, inculpatul a fost trimis în judecată, primul termen fiind stabilit pentru luni, 7 septembrie. Instanța a amânat judecarea cauzei pentru 21 septembrie, pentru că la termenul de luni nu s-a prezentat nici inculpatul și nici avocatul acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS