24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCatalogul electronic, soluţie pentru reducerea absenţelor

Catalogul electronic, soluţie pentru reducerea absenţelor

Foto: Claudiu Tudor
Foto: Claudiu Tudor

Cu mai puţin de două săptămâni înainte ca elevii să înceapă cursurile, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj s-a organizat ieri o şedinţă cu directorii unităţilor de învăţământ, dar şi cu reprezentanţii sindicatelor, ai inspectoratului de poliţie, jandarmeriei şi poliţiei locale. Prevenirea abandonului şcolar, rezultate mai bune la examenele naţionale, implicarea profesorilor şi elevilor în cât mai multe activităţi extraşcolare sunt principalele aspecte discutate. În judeţul Dolj există 13 unităţi particulare de învăţământ şi alte 194 de unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică, cu 389 de structuri, în care învaţă 16.655 de elevi şi 93.477 de preşcolari. „În ultimii ani, în judeţul Dolj s-au înregistrat rezultate foarte bune la evaluarea naţională şi la bacalaureat. Ne situăm în media naţională, iar dorinţa mea este ca împreună să ducem mai departe acest trend ascendent. Altă prioritate, dar şi responsabilitate o constituie reducerea abandonului şcolar şi a absenteismului. Vreau ca numărul proiectelor implementate cu fonduri europene să crească. Îmi doresc foarte mult ca dumneavoastră, reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ, să încheiaţi cât mai multe parteneriate cu agenţii economici pentru ca absolvenții să nu ajungă şomeri, ci să îşi găsească rapid un loc de muncă“, a precizat Lavinia Craioveau, inspector şcolar general la ISJ Dolj.

Ministrul Educaţiei susţine introducerea cataloagelor electronice

Pentru prevenirea absenteismului şcolar, reprezentanţii ISJ Dolj au recomandat directorilor unităţilor şcolare ca în primele şedinţe pe care le vor avea cu profesorii şi cu părinţii să propună introducerea cataloagelor electronice în toate școlile din judeţ. Costurile unui astfel de proiect sunt modice, iar rezultatele nu întârzie să apară chiar după primele luni de la implementare, au susţinut inspectorii şcolari. „Absenteismul este un fenomen care trebuie stopat. Am susţinut acest proiect încă din 2012. Din punctul meu de vedere, are rezultate extraordinare. Este metoda cea mai bună pentru scăderea absenţelor. Este vorba de un cost cuprins între 0,50 lei – un leu pe lună pentru fiecare elev. Chiar din 2012, patru unităţi de învăţământ au luat decizia de a monitoriza îndeaproape activitatea elevilor prin transmiterea datelor direct la părinţi. Este vorba de CN «Carol I», Şcoala Gimnazială «Gheorge Ţiţeica», Şcoala Gimnazială «Nicolae Bălcescu» şi la Şcoala Gimnazială «Mircea Eliade». Ca să ofer doar un exemplu, îmi amintesc foarte bine că, după primul an de implementare, la CN «Carol I», absenteismul a scăzut de la 12% la 5%. Recomand astfel tuturor directorilor să găsească soluţia cea mai bună pentru aplicarea unui astfel de proiect, contactarea unor firme pentru a vedea în cât timp este posibil să fie introdus catalogul electronic, despre ce sume este vorba cu exactitate. Ştiu, de exemplu, că la Şcoala «Mircea Eliade» chiar informaticianul şcolii se ocupa de acea bază de date, transmitea lunar absenţele părinţilor. Consider însă că, pe lângă absenţe, părinţii trebuie să fie informaţi şi despre situaţia şcolară a elevilor“, a precizat Nicuşor Cotescu, inspector şcolar general adjunct la ISJ Dolj.
Ministrul educaţiei susţine introducerea cataloagelor electronice, iar în acest scop profesorii vor veni la ore cu un laptop și vor scrie în catalogul electronic toate notele și absențele elevului, fiecare notare urmând să fie transmisă în timp real părinților prin SMS și pe adresa de e-mail. Ministrul educaţiei a sfătuit directorii de şcoli să acceseze fonduri europene pentru implementarea unor astfel de proiecte. La fiecare sfârșit de semestru, conținutul catalogului va fi listat și va putea fi arhivat alături de cel clasic.
Tot în cadrul şedinţei cu directorii s-a discutat și despre protecţia civilă şi apărarea împotriva incendiilor în şcoli. Mai ales că, în anii anteriori, potrivit reprezentanţilor ISU Dolj, aproximativ 40 de unităţi şcolare nu au respectat normele de siguranţă impuse de lege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS