17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljApar noi magazine Lidl și Kaufland în Craiova

Apar noi magazine Lidl și Kaufland în Craiova

Alte supermarketuri se pregătesc să apară anul acesta și la începutul anului viitor în diverse cartiere ale Craiovei. Micii comercianți tradiționali ar putea avea de suferit, din punct de vedere al afacerilor, dar clientul decide de unde se aprovizionează. Un lucru este încurajator: acolo unde este concurență mare, prețurile ar trebui să scadă.
Lidl construiește cel de-al patrulea magazin în Craiova, pe strada Caracal, în apropierea sensului giratoriu de lângă potențialul cartier chinezesc. Lucrările au avansat rapid, ieri muncitorii ajunseseră deja la acoperiș. Pe pancarta afișată în șantier este trecut la „Denumirea și adresa obiectivului: construcție la cheie, în stare funcțională, a magazinului standard Lidl din Craiova, strada Caracal, nr. 150A, județul Dolj. Beneficiarul investiției: SC Lidl România, societate în comandită“. Un muncitor de pe șantier a declarat că termenul final de execuție a lucrărilor este luna octombrie a acestui an, urmând ca înainte de sărbătorile de iarnă să se inaugureze noul magazin, cel mai probabil încă din noiembrie.
Oficialii Lidl România nu spun nimic despre intențiile lor de a deschide noul magazin, deși denumirea Lidl există pe pancarta de la șantierul de pe strada Caracal. „Nu putem confirma sau infirma deschideri de noi magazine în Craiova“, spun reprezentanții Lidl România. Anul trecut, compania a mai deschis două supermarketuri în Craiova, pe Calea București și în zona Gării, în cartierul Rovine, iar cel de-al treilea există mai demult în cartierul George Enescu.

Kaufland apare în cartierul 1 Mai

Pe unul dintre pliantele distribuite craiovenilor în luna august, compania Kaufland își informa potențialii clienți că se va mai deschide un nou magazin în Craiova, fără să spună în ce cartier. Viitorul Kaufland se prefigurează a se construi în cartierul 1 Mai, pe lângă Pelendava, pe terenurile care au fost preluate, prin intermediar, de la fosta imprimerie CORESI. Momentan, la fața locului, terenul este încercuit, iar pe pancarta șantierului în lucru este anunțat faptul că se modifică traseul canalului colector. Încă nu au început lucrările pentru noul supermarket. De la București, reprezentanții Kaufland care răspund la telefonul pentru relații cu mass-media au precizat că nu au fost informați despre locul în care va fi amplasat viitorul magazin din Craiova. Până la închiderea ediției, Kaufland nu a răspuns la întrebările adresate de GdS pe e-mail.
Totuși, în unul dintre supermarketurile Kaufland din Craiova am întrebat trei angajați unde se va deschide viitorul magazin. Toți trei au răspuns că în cartierul 1 Mai, în apropierea fabricii de confecții. „Se va construi în 1 Mai viitorul magazin. În spatele confecțiilor se va deschide, dar e programat să se inaugureze în luna februarie a anului viitor. Deocamdată se pregătește terenul. Nu știu să vă dau mai multe detalii“, a spus unul dintre angajații supermarketului.
Kaufland mai are două supermarketuri deschise în Craiova, unul pe Calea București, iar celălalt în Craiovița Nouă.

Mai rezistă comerțul clasic în magazinele de cartier?

Dacă pentru locuitorii din cele două cartiere (1 Mai și Caracal) este foarte bine că vor avea în apropiere supermarketuri, nu la fel de fericiți sunt micii comercianți.
În ultimii ani, supermarketurile au apărut în Craiova precum ciupercile după ploaie. În acest fel, comerțul clasic al micilor firme autohtone a avut oarecum de suferit. Reprezentantul unei firme care distribuie case de marcat pentru micii comercianți, și nu numai, a precizat că firmele mici au suferit ca urmare a venirii supermarketurilor, dar au rezistat pe piață, pentru că există mulți craioveni, clienți fideli ai magazinașelor de cartier. „Comercianții spun că au fost afectați. Supermarketurile au intrat pe piață acum mult timp, dar noi avem clienți care sunt încă pe piață și încă vând. Asta depinde și de necesitățile și de gusturile cumpărătorului. Personal, eu nu aș merge în supermarket să cumpăr fructe și nu spun acest lucru ca să nu se meargă în supermarket, dar eu cumpăr fructele din piață, de la clienții mei. La fel și măcelăriile de cartier, care aduc carne proaspătă, au clienții lor de ani de zile. Au fost afectați de venirea supermarketurilor micii comercianți, dar nu așa de mult încât să dispară. Rezistă pe piață de ani buni, la fel ca și noi. La fel și supermarketurile, care au clienții lor. Dacă se deschid tot mai multe supermarketuri, înseamnă că este o putere de cumpărare mare aici“, a spus Aurel Tobescu, director general al Decarom Service, care comercializează case de marcat.
El a mai declarat că problema cea mai mare a micilor comercianți de cartier este legată de nivelul exorbitant al chiriilor pe care le plătesc proprietarilor de imobile. „Practic, au ajuns unii comercianți să muncească pentru cei care au clădirea, din cauză că sunt chiriile prea mari. Am avut clienți care au plătit chiria în avans chiar și pe trei-patru luni, dar nu au făcut față și au închis magazinul“, a spus reprezentantul firmei care comercializează case de marcat.

Lidl și Kaufland au primit bani europenica să se extindă în Europa de Est

Europa a pompat bani în grupul care deține cele două supermarketuri, pentru a se extinde inclusiv în țări precum România. Lidl și Kauf­land, deținute de Schwarz Group, companie controlată de una dintre cele mai bogate familii din Germania, au primit, timp de zece ani, finanțări de circa 900 de milioane de euro de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și de la o divizie a Băncii Mondiale, pentru a se extinde în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, a titrat luna trecută Wall-Stret.ro. „Potrivit băncilor, finanțarea Lidl și Kaufland ajută cele două companii să se extindă în Europa Centrală și de Est, să creeze locuri de muncă, noi piețe pentru producătorii locali și să aducă produse de calitate, dar accesibile consumatorilor săraci“, scria wall-street.ro, citând un articol din The Guardian. Dar foarte multe produse care se comercializează în aceste lanțuri de magazine provin din import, de regulă din Germania și alte state europene, în timp ce foarte puține sunt produse românești sau fabricate în România sub brandul retailerilor amintiți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS