11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPe Bariera Vâlcii crește floarea-soarelui - Șantierul semiabandonat, preluat de Tel Drum

Pe Bariera Vâlcii crește floarea-soarelui – Șantierul semiabandonat, preluat de Tel Drum

Locuitorii de pe strada Bariera Vâlcii din Craiova, aflată în proces de reabilitare pe fonduri europene, sunt disperați. Pe unul dintre tronsoanele străzii, oamenii susțin că muncitorii nu au mai fost văzuți de două luni, dovadă fiind și faptul că într-una dintre gropile săpate a început să crească floarea-soarelui. Pe alt tronson, doar câțiva muncitori lucrează la trotuare. Municipalitatea a declarat pentru GdS că societatea care se ocupă de reabilitarea străzii, Imob Lux Construct, a intrat în insolvență, iar o mare parte din responsabilitățile acesteia vor fi preluate de liderul de asociere, Tel Drum. Conform calculelor autorității locale, cetățenii din zonă ar urma să aibă asfalt în zonă la sfârșitul lunii septembrie, în cel mai bun caz.

Problemele continuă pe strada Bariera Vâlcii din Bănie, aflată în reabilitare cu fonduri europene de anul trecut. După ce, în urmă cu peste două luni, Primăria Craiova amenința firma constructoare, Imob Lux Construct, cu rezilierea contractului dacă nu va demara lucrările de asfaltare, acum problemele sunt de altă natură. Iar asta se vede cu ochiul liber. Pe unul dintre tronsoane, cel din zona CET 2, erau, ieri-dimineață, câțiva muncitori care lucrau pe trotuar, iar pe primul tronson, dinspre Rocadă, nici unul. În schimb, într-una dintre gropile săpate în șantier în această zonă a răsărit floarea-soarelui, semn că nimeni nu a mai trecut de mult pe acolo.
„De două luni nu au mai venit să mai lucreze aici. Eu stau la 300 de metri mai încolo, pe Parângului. E groaznic, așa ceva nu am văzut. Vă dați seama că floarea asta are două luni și jumătate, trei luni. Probabil au mâncat ei (muncitorii – n.r.) semințe și a răsărit floarea-soarelui. De aici se vede că sunt câteva luni. Mai are puțin și face semințe“, a spus unul dintre șoferii care treceau prin zonă. „Vrem să se rezolve cu strada. Trepidațiile ne omoară și este o prăfăraie în casă de nu poți să respiri. Sunt aproape două luni de când nu am mai văzut muncitori. Au încercat sâmbătă să bage niște pietriș. Măcar, dacă au început cum au început, să și termine lucrarea“, s-a plâns și Alexandrina Nistor, care locuiește în zonă.

Constructorul de pe Barieră, în insolvență

Problemele acum vin de la faptul că societatea care adjudecase contractul pentru Bariera Vâlcii, Imob Lux Construct (actuala Imob Infrastructură), și-a cerut intrarea în insolvență, cerere admisă de către Tribunalul București pe 6 iulie. „În ciuda faptului că primăria și-a onorat la timp plățile către asocierea Tel Drum – Imob Lux Construct, au existat disfuncționalități între cele două firme în privința plăților, ceea ce a făcut ca în perioada iulie-august lucrările să fie foarte mult reduse. Asta chiar dacă în luna mai avusesem la nivelul primăriei o întâlnire cu reprezentanții celor două firme și am fost asigurați că celelalte probleme ale lor nu o să afecteze acest contract. Se pare că a fost afectat, iar acum două săptămâni au fost convocate cele două firme, pentru a se stabili dacă lucrările mai pot fi continuate sau nu, chiar sub amenințarea – din nou – a faptului că primăria va rezilia contractul și că vom continua lucrările sub altă formă, cu riscul de a ține o nouă licitație. Atunci am fost informați că Imob Construct este în insolvență. A fost prezent la întâlnire chiar administratorul special al societății, iar cu această ocazie s-a încheiat și o minută între cele două firme, prin care Tel Drum s-a angajat să pună la dispoziție materialele, iar Imob să execute manopera“, a explicat viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Speranțe pe la sfârșitul lunii septembrie

În ceea ce privește zona cea mai văduvită de pe această stradă, cea dinspre Rocadă, viceprimarul a precizat că locuitorii din zonă pot începe să spere la condiții civilizate de infrastructură undeva la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie. „De unde s-a terminat asfaltul și până la intersecția cu strada Toamnei, trebuie introdusă conducta de canalizare. S-a asigurat prima tranșă de conductă de către Tel Drum la sfârșitul săptămânii trecute și vor începe și săpăturile. Se va lucra pe cele două tronsoane odată. Va trebui să introducă în jur de 30 de metri de conductă pe zi începând de mâine (astăzi – n.r.) pentru ca, până la sfârșitul lunii septembrie, conducta să fie introdusă, terasamentele să fie făcute și să rămână doar partea de asfaltare a zonei respective“, a conchis viceprimarul.
Reabilitarea străzii Bariera Vâlcii, dar și a străzilor Râului și Caracal, face parte dintr-un contract de 39,89 milioane de lei fără TVA, câștigat de asocierea de firme formată din Tel Drum – lider (strada Râului), Dancor Romconstruct (strada Caracal), Imob Lux Construct (strada Bariera Vâlcii) și Garden Center Grup. Lucrările pe Bariera Vâlcii ar trebui să se încheie, oficial, în luna noiembrie, iar pentru a nu se pierde finanțarea europeană, ele trebuie să fie finalizate până la 31 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS