13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAccident cu 16 victime pe DN 55, lângă Balș

Accident cu 16 victime pe DN 55, lângă Balș

15 persoane au fost rănite, iar un bărbat de 54 de ani a decedat, în urma unui accident violent produs ieri-dimineață pe DN 65, la ieșirea din Balș, în localitatea Bobicești, județul Olt. Un autoturism Cielo a lovit și răsturnat un microbuz plin cu pasageri, care urma să plece către Spania.

Ieri, ora 8.08. Un microbuz care circula pe DJ 644, dinspre Caracal către Balș, în care se afla șoferul și 18 persoane, intră în intersecția cu DN 65. Șoferul unui autoturism Daewoo Cielo, care circula dinspre Balș către Slatina, nu a mai putut face nimic și a lovit în plin microbuzul care i-a ieșit în față. În urma impactului violent, microbuzul, care tracta și o remorcă pentru bagaje, s-a răsturnat pe DJ 644, iar Cielo s-a oprit în afara drumului.
După câteva minute, accidentul a fost anunțat prin 112, iar la fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe din Olt, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD din Dolj și Olt, două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, dar și elicopterul SMURD din Craiova și mai multe echipaje de polițiști. Din păcate, medicii nu au putut face nimic pentru pasagerul de pe bancheta din spate a autoturismului, un bărbat de 54 de ani, care a murit pe loc în urma accidentului.
S-a trecut apoi la transportarea și trierea victimelor, 15 la număr. Elicopterul SMURD a preluat un bărbat de 54 de ani, pasagerul de pe locul dreapta față al autoturismului și l-au transportat la Spitalul de Urgență Craiova. Alte victime au fost transportate cu ambulanțele direct la Craiova, iar o parte la Spitalul din Balș. Acolo, medicii de pe o ambulanță SMURD din Craiova au stabilit care victime au suferit leziuni mai grave și le-au trimis la Spitalul de Urgență Craiova.

Opt victime, printre care și un copil de șapte ani, transportate la Craiova

Medicii craioveni au precizat pentru Gazeta de Sud că pacientul care a fost adus la unitatea medicală cu elicopterul SMURD a suferit leziuni grave în urma accidentului rutier, dar și că, în total, la Craiova au fost transportate opt dintre victimele accidentului.
„Colega mea a găsit la locul accidentului o victimă în stare extrem de gravă care a fost intubată, ventilată mecanic și stabilizată, apoi a fost preluată pentru a fi adusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență Craiova. De asemenea, la locul accidentului echipajul din Craiova a găsit opt victime care au refuzat să primească îngrijiri medicale, nici măcar nu au lăsat medicii să-i evalueze. O parte din victime au fost duse către Compartimentul de Primiri Urgențe din Balș cu ambulanțele sosite din Olt. La Balș s-a dus și echipajul unității de Terapie Intensivă Mobilă SMURD din Craiova care a efectuat un triaj și a decis ca alte victime să fie aduse în Craiova. În total, la SJU Craiova au ajuns opt persoane. Una dintre acestea, un bărbat de 54 de ani care prezintă starea cea mai gravă, a fost adus cu elicopterul SMURD. Bărbatul are traumatism cerebral acut și traumatism toraco-abdominal și a fost internat în Secția de Terapie Intensivă. De asemenea, o pacientă de 23 de ani, cu fractură deschisă de gambă, a intrat în sala de operație la Ortopedie. Printre cei opt pacienți se află și un copil de șapte ani“, a declarat dr. Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt la Spitalul Județean de Urgență Craiova.
În final, 12 persoane au rămas internat în spital, iar trei, printre care și șoferul autoturismului, nu au rămas internate. Ieri după-amiază, o femeie, de 50 de ani, care a suferit o fractură de coloană cervicală în urma accidentului, a fost trimisă cu elicopterul SMURD la o clinică din București, specializată în chirurgie spinală.

Accident produs de șoferul microbuzului

După încheierea cercetărilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului (IPJ) Olt au stabilit că vinovat pentru producerea accidentului este șoferul microbuzului, un bărbat de 47 de ani, din comuna doljeană Mischii. Oamenii legii spun că bărbatul „a pătruns în intersecţia cu DN 65 fără să se asigure corespunzător şi fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar, din direcţia Balș-Slatina, de către numitul G. V., de 42 ani, din orasul Balş“.
De altfel, o pasageră din microbuz a povestit că șoferul a intrat în intersecție fără să se asigure. „În intersecție a trecut și ne-a lovit o mașină, apoi ne-a rostogolit până acolo. Toată lumea s-a panicat, toți zbierau, eu nu știam unde e fetița mea. A fost haos“, a povestit o pasageră din microbuz. Cei 18 pasageri din microbuz urma să ajungă în Spania, la muncă, după ce își petrecuseră concediul acasă.
După accident, cei doi șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Pe numele șoferului microbuzului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Accidentul rutier a dat peste cap circulația timp de aproximativ o oră. De altfel, centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat ieri-dimineață că, pe DN 65, traficul rutier s-a desfăşurat îngreunat, pe un fir, alternativ. Abia la ora 9.45, centrul INFOTRAFIC a anunțat revenirea la normal a traficului rutier.

Încă un accident mortal în Olt

Miercuri noapte, în jurul orei 22.30, o fată de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui accident produs pe DJ 653, în apropierea comunei Valea Mare. Potrivit polițiștilor din Olt, un tânăr de 20 de ani, din comuna Perieţi, care conducea un autoturism către Slatina, a virat brusc la stânga pentru a evita un câine, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în afara drumului.
În urma accidentului, o fată de 16 ani, pasageră pe bancheta din spate, a murit pe loc. Șoferul autoturismului, dar și doi pasageri, unul de 17 ani și altul de 22 de ani, au fost transportați la Spitalul de Urgență Slatina, unde au rămas internați. Pompierii din cadrul ISU Olt au intervenit cu un echipaj SMURD și unul de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Olt a trimis la locul accidentului două ambulanțe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS