10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFRIGORIFER a scăpat de închidere

FRIGORIFER a scăpat de închidere

Depozitul ar îndeplini standardele sanitare, susține DSVSA Dolj (FOTO: Arhiva GdS)
Depozitul ar îndeplini standardele sanitare, susține DSVSA Dolj (FOTO: Arhiva GdS)

Depozitul frigorific controlat de familia lui Dinel Staicu ar fi remediat abaterile de la normele sanitare, susțin reprezentanții DSVSA Dolj. O firmă din incinta Frigorifer este anchetată de procurorii DIICOT, fiind suspectă de evaziune fiscală. 

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au închis recent cazul depozitului alimentar Frigorifer Craiova, în spatele căruia se află familia controversatului om de afaceri Dinel Staicu.
În data de 25 martie, inspectorii au făcut un control la acest depozit, în urma căruia au constatat „deficiențe și abateri de la normele sanitar-veterinare“, pentru care au aplicat o amendă de 10.000 de lei și au dat un termen de remediere de 60 de zile. Potrivit unei informări DSVSA, unitatea nu deținea contract cu o firmă specializată pentru efectuarea dezinfecției în spațiile închiriate. Inspectorii au consemnat că „filtrele vestiar nu sunt funcționale, au paviment deteriorat“, iar pereții au igrasie și sunt exfoliați pe alocuri. Mai mult, „rampa, culoarele de acces și scările au pavimente deteriorate, pereți exfoliați, cu zone de rugină pe suprafețele metalice; gheața este groasă pe tavane în camerele de congelare“. De asemenea, unitatea nu deținea sistem de ventilație și limitarea insectelor corespunzător și nu avea aparate de verificare a umidității și monitorizare triplă a temperaturii. La vremea respectivă, inspectorii au atenționat că dacă abaterile nu sunt remediate în maximum 60 de zile, unitatea „va fi închisă temporar sau definitiv“. La expirarea termenului dat de DSVSA, societatea care exploatează depozitul nu ar fi remediat decât 60-70% din deficiențe. Cu toate acestea, a primit o nouă păsuire de 30 de zile. Explicația oficială ar fi că firma AMT Servicii Insolvență SPRL, lichidatorul judiciar al societății care deține imobilul (Carnexpod SA Podari), le-a dat voie să se apuce de amenajări cu o lună întârziere.
Recent, DSVSA a concluzionat că firma poate să exploateze în continuare depozitul.

Investigație DIICOT în desfășurare

GdS a arătat că documentele de înregistrare eliberate de DSVSA în domeniul comerțului cu carne și produse din carne pot face confuzie între comerțul cu amănuntul și comerțul cu ridicata. Spre exemplu, comercianții din incinta Frigorifer Craiova sunt înregistrați în baza Ordinului nr. 111/2008 al ANSVSA privind comerțul cu amănuntul. Totuși, surse din piață susțin că multe firme înregistrate în baza acestui ordin practică un comerț angro mascat, producând milioane de euro din evaziune fiscală.
„Noi nu putem să restricționăm cantitățile vândute de aceste firme. Documentele emise de DSVSA specifică clar condițiile în care trebuie să vândă. Dacă încalcă alte reguli în afară de cele sanitar-veterinare, sunt alte organe abilitate care pot să ia măsurile necesare“, susține Andrei Butaru, directorul DSVSA Dolj. La sfârșitul lunii iunie 2015, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au făcut percheziții la punctele de lucru ale Somarom Trading SRL din incinta depozitelor frigorifice Marlorex și Frigorifer, de unde au ridicat mai multe dispozitive informatice, înscrisuri și bani. Firma, care este unul dintre cei mai mari comercianți de carne din incinta Frigorifer, este suspectată de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la 7,75 milioane de lei. Printre documentele solicitate de procurori se numără și mai multe documente aflate în posesia DSVSA Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS