14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljȘantierul de la Water Park duduie

Șantierul de la Water Park duduie

Water Park-ul va fi finalizat în toamna acestui an, mai precis pe 27 octombrie, cel puțin așa dă asigurări constructorul. După o pauză prelungită de peste șapte luni, constructorul și-a readus muncitorii în șantier, pentru continuarea și finalizarea lucrărilor.

Lucrările la Water Park-ul din Lunca Jiului au fost reluate începând din această lună, după șapte luni de pauză. Constructorul susține că pentru a respecta termenul de finalizare, muncitorii vor lucra și la sfârșit de săptămână.
„Acum sunt 60 de muncitori în șantier, se lucrează din plin, am atacat toate obiectivele, suntem destul de avansați. Se lucrează la pavimente, se fac ridicări topo. Înainte să începem fiecare activitate facem ridicări topo, pentru că nu ne putem juca cu cotele finale. Vom avea 18.000 mp acoperiți de beton amprentat și nu vrem să avem surpriza că apa băltește. Acum avem lucrări de suprafață și nu mai avem probleme, așa cum am avut la infrastructură. Rețeaua de apă este finalizată, curentul electric este finalizat. Mai sunt lucrări care aparțin primăriei, la canalizare.
Water Park-ul nu va fi legat la canalizarea orașului, pentru că în zonă nu există canalizare. Se va face o stație de epurare proprie, montată în proximitatea Water Park-ului, după care se va deversa în Jiu. Termenul final este data de 27.10.2015. Pentru a respecta acest termen, vom lucra și la final de săptămână, după ce trece această perioadă de căldură“, a precizat, pentru GdS, managerul de proiect Mihnea Geantă.
Acesta susține că lucrările atât la zona deschisă, cât și la bazinele acoperite sunt efectuate în proporție de 75% -80%.

Toboganele de la Water Park, aduse din Polonia

Pe șantier au fost aduse în ultima perioadă componentele care vor servi la asamblarea toboganelor acvatice, atât cele deschise, cât și cele închise. Acestea sunt produse în Polonia și au fost transportate pe șantier în proporție de 75%, urmând ca în perioada următoare să fie aduse și restul toboganelor. „Recent s-au adus toboganele, ultimul camion a venit astăzi (luni – n.r), trebuie să începem fundațiile și sperăm ca într-o lună, o lună și jumătate să le ridicăm în picioare. Acestea sunt în valoare de aproximativ un milion de euro fără TVA“, a declarat Mihnea Geantă.

Nu s-a muncit, dar fondurile nu s-au sistat

În ciuda sistării lucrărilor la Water Park, pe o perioadă destul de întinsă de timp, managerul de proiect spune că nu au fost probleme cu plățile. Chiar dacă este o anchetă în derulare, banii au ajuns la constructor.
„Fondurile nu au fost oprite niciodată, este o anchetă în derulare. Nu sunt probleme vizavi de plăți, pot spune că este unul dintre proiectele în regulă. Noi lucrăm, facem situațiile de lucrări, le depunem la consultantul primăriei, acesta le depune la administrația locală, apoi se fac plățile către noi. Aceasta este procedura“, a explicat Mihnea Geantă.

Fără probleme de securitate la incendiu

Se bate pasul pe loc doar la clădirile unde se găsesc bazinele acoperite. Aici se așteaptă avizul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care trebuie să confirme că documentația tehnică respectă cerințele de securitate la incendiu conform normativelor în vigoare la data emiterii avizului de securitate.
„Normele de securitate la incendiu s-au schimbat față de data proiectării și vrem să fim siguri că aceste clădiri, așa cum au fost proiectate, nu este necesar să fie modificate. Adică nu vor fi necesare compartimentări suplimentare sau uși suplimentare, nu vorbim de lucrări de structură. Așteptăm ca proiectantul să ne spună că lucrările sunt așa cum trebuie și ulterior primăria să poată lua avizele necesare“, a mai precizat Mih­nea Geantă.

Terenuri de sport 

Water Park-ul va avea și terenuri de sport. Zona este aproape finalizată. Aici se pot desfășura sporturi specifice de sezon, fotbal pe plajă, tenis cu piciorul, volei. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS