16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Inaugurarea Magazinului de Artă Tradiţională şi Suveniruri

Craiova: Inaugurarea Magazinului de Artă Tradiţională şi Suveniruri

Muzeul Olteniei Craiova organizează, miercuri, 29 iulie, ora 10.00. deschiderea oficială a „Magazinului de Artă Tradiţională şi Suveniruri”, cunoscut craiovenilor sub vechea denumire „Carul cu Oale”, prilejuită de relocarea sa într-o nouă şi spaţioasă incintă, situată în Craiova, str. Popa Şapcă nr. 8, lângă Secţia de Ştiinţele Naturii.

Dincolo de patrimoniul de excepţie deţinut, specialiştii Muzeului Olteniei Craiova s-au preocupat permanent să aducă în actualitate mărturiile artei tradiţionale româneşti, realizate de meşteri populari autentici, şi au creat, firesc, drept mărturie, un loc al memoriei identitare ţărăneşti, unde obiectele de altădată revin nostalgic, chiar într-un topos urban.
Astfel, valorificarea tradiţiilor şi meşteşugurilor artistice se regăseşte în „Magazinul de Artă Tradiţională şi Suveniruri”,  de fapt, o expoziţie de artă populară cu vânzare, unde produsele autentice olteneşti reconstituie crâmpeie identitare din universul satului şi caselor de altădată. Demersul nostru de constituire a unei astfel de expuneri, într-un spaţiu minunat, din perspective arhitecturale şi decorative, va evidenţia obiectul/meşteşugul popular, printr-o ambientare inedită, pe cât posibil, apropiată unor „realităţi” cotidiene, astfel încât produsele tradiţionale să fie receptate de vizitatori în toată autenticitatea şi valoarea lor.

Obiectele, prezentate spre  vânzare, cuprind o gamă diversificată a artei şi creaţiei populare, de la costume populare la ceramică, unelte de bucătărie, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe ţărăneşti, piese de port. Descoperi în acest spaţiu identitar, ceramica smălţuită şi nesmălţuită, provenind din centre încă active ale olăritului din Oltenia (Horezu – Vâlcea, Oboga – Olt, Şişeşti – Mehedinţi, Vlădeşti – Vâlcea, Româna – Olt etc), din Harghita şi Covasna, din Suceava,  obiecte de artă şi utilitare, sculptate în lemn (căuce, furci, scaune din lemn, măsuţe, linguri, blaturi, tocătoare, tacâmuri din lemn, blide şi blidare, cruci, pistornice, etc.), tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal etc.

Arta textilelor este relevată printr-o paletă bogată/variată de obiecte, de natură a acoperi diverse preferinţe ale publicului: de la costume populare din toate judeţele Olteniei (ii, cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, pantaloni din dimie, aba sau din bumbac, marame din borangic, brâuri sau bete, etc), la ţesături de interior (ştergare, căpătâie, şervete şi batiste, macate şi alte tipuri de ţesături, precum scoarţele şi chilimurile olteneşti).

Recunoscute în întreaga lume pentru frumuseţea/autenticitatea lor, dar şi prin migăloasa tehnică de realizare, covoarele şi scoarţele olteneşti constituie o categorie de produse populare căutate, cu precădere, de un public avizat, pretenţios. Depăşindu-şi rolul iniţial, de decor, covoarele şi scoarţele olteneşti au ridicat meşteşugul „jocului de fire” la rang de artă şi, sub forma lor autentică de culori pastel, forme geometrice şi simboluri arhaice, sunt oferite spre vânzare vizitatorilor. Textilele se înscriu astfel, într-o categorie aparte în cadrul expoziţiei cu vânzare.

Datorită rolului pregnant pe care l-au jucat în relevarea şi păstrarea elementelor şi formelor tradiţionale româneşti, se regăsesc în cadrul magazinului muzeului, icoane pe lemn şi sticlă, provenind din diferite centre de iconari din zona Olteniei (Craiova, Vâlcea).
„Magazinul de Artă Populară şi Suveniruri” oferă spre vânzare o gamă variată de obiecte (căni, suporţi, magneţi etc), pe care sunt imprimate imaginile celor trei locaţii expoziţionale ale Muzeului Olteniei Craiova, dar şi obiecte aflate în patrimoniul instituţiei, specifice colecţiilor deţinute de Secţiile de Etnografie, Istorie-Arheologie şi Ştiinţele Naturii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS