5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMititelu - patron la CSU, scenariu de şantaj cu terenuri?

Mititelu – patron la CSU, scenariu de şantaj cu terenuri?

Mititelu - patron la CSU

Finanțatorul clubului CSU Craiova, Mihai Rotaru (foto, stânga sus), și Adrian Mititelu ar fi negociat în secret, prin intermediari, preluarea de către Mititelu a clubului de fotbal în schimbul cedării către Rotaru a unei suprafețe de teren de 10 hectare de la Balta Craiovița. Informația apare într-o convorbire înregistrată în mașină între Mircea Moise (foto, dreapta jos), avocatul lui Mititelu, și acționarul clubului Sportul Studențesc, Vasile Șiman (foto, stânga jos), ca reprezentant al lui Mihai Rotaru. Înregistrarea a fost publicată chiar de Adrian Mititelu pe site-ul său, editie.ro, sub titlul „Caracatița roșie“. Acesta consideră că discuția dovedește că este un șantaj la adresa sa și o dovadă a unei agresiuni de tip mafiot. În discuția dintre Șiman și Moise, înregistrată de acesta din urmă, se vorbește despre condițiile de preluare a CSU de către Mititelu și despre faptul că vânzând terenul către Rotaru, Mititelu va scăpa de toate blocajele financiare din ultimii ani. În replică, clubul CSU a precizat într-un comunicat de presă că Șiman (pe care îl numește demolator al unui club de fotbal alături de Mititelu – n.r.) nu a fost mandatat să discute în numele Universității Craiova și că Mititelu nu putea vinde terenul deoarece nu îi aparține. Vasile Șiman a precizat pentru GdS că el doar a încercat să-l ajute cu sfaturi pe Mititelu, la insistențele avocatului acestuia. 

Adrian Mititelu s-a plâns ieri că este șantajat de Mihai Rotaru și oamenii din jurul său, care, prin intermediul lui Vasile Șiman, i-au propus să-i dea lui Rotaru un teren de 10 hectare de la Balta Craiovița. În schimb, Mititelu ar fi scăpat de toate problemele financiare și blocajele din justiție și s-ar fi ales și cu echipa de fotbal CSU Craiova. „În toată această perioadă de agresiune de tip mafiot împotriva UNIVERSITĂȚII CRAIOVA și a mea, foarte mulți dintre suporterii UNIVERSITĂȚII CRAIOVA s-au îndoit, mai mult sau mai puțin, de ceea ce am tot spus că mi se întâmplă. Nu vreau să mă plâng, doresc totuşi să cunoașteți adevărul și ceea ce se întâmplă în spatele cortinei (…) La circa zece zile după ce împreună cu Asociația Suporterilor am anunțat reînscrierea în competiția fotbalistică a FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, Mihai Rotaru, prin împuternicitul său, Vasile Șiman, m-a contactat pe mai multe căi, menționând că nu este prima oară când Rotaru a încercat să mă abordeze. Observând insistența lui Rotaru, l-am desemnat pe aliatul meu în acest război, Mircea Moise, să intre în contact cu aceștia. Totodată, în aceeași zi, am anunțat DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE (…) în dosarul 514/P/2014. Au avut loc circa 15 întâlniri între reprezentantul meu și reprezentatul lui Rotaru, bineînțeles că întâlnirile au fost înregistrate cap-coadă în mod legal, pentru ca nu cumva Rotaru să ne acuze de minciună“, a declarat Adrian Mititelu. Acesta a precizat că 500 de minute de convorbiri din perioada mai-iunie 2015 sunt în posesia DNA.
Mititelu consideră că Mihai Rotaru dorea să-l constrângă să-i cedeze 10 hectare de teren intravilan situat in municipiul Craiova. „Valoarea lui este de cel puțin 15 MILIOANE DE EURO la acest moment (este vorba chiar de terenul din suprafața de 50 de hectare pe care chiar el mi l-a blocat prin fel și fel de litigii și contestații pentru a nu-l putea vinde și implicit a salva Fotbal Club Universitatea Craiova) şi să preiau Clubul CSU CRAIOVA“, a explicat Mititelu. În schimb, susține Mititelu, el primea, printre altele, clubul CSU CRAIOVA, renunțarea la acțiunea de contestare a PUZ-ului de la Balta Craiovița și la alte acțiuni introduse de Rotaru prin interpuși la societatea CETATEA BANIILOR CITY SA, litigii în legătură cu terenurile de la Balta Craioviței.

CSU nu recunoaşte legătura cu Şiman

CSU Craiova a reacționat în urma publicării înregistrării audio spunând că „nici un acționar al Universității Craiova nu a discutat cu Vasile Șiman în cursului anului 2015, cu excepția unei scurte discuții telefonice legate de medierea unei negocieri între club și un fost jucător al Sportului Studențesc. „Domnul Șiman nu a fost niciodată mandatat să poarte vreo discuție în numele Universității Craiova“, spune clubul, care continuă: „Adrian Mititelu nu poate să dea cuiva zece hectare de teren din simplul motiv că nu deține nici măcar 100 de metri pătrați. În anul 2009, Adrian Mititelu încerca evitarea executării silite de către ANAF a terenurilor deținute în Balta Craioviței, precum și mutarea datoriilor pe altă societate în vederea obținerii dreptului de a participa în Liga I, prin divizarea FC U Craiova SA în SC Cetatea Banilor City SA. Doar că această divizare a fost anulată în martie 2015, prin sentința judecătorească nr. 98/2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul 5162/62/2012, făcând ca toate terenurile în discuție să se întoarcă pe societatea aflată în faliment, respectiv Fotbal Club U Craiova SA pentru a fi scoase la licitație de către lichidatorul societății falimentare. Se pare că avocatul Moise a ascuns de Adrian Mititelu faptul că a pierdut acest proces la Giurgiu, iar acesta din urmă încă nu știe că nu mai deține nici un teren. Chiar și așa, până la acea dată, terenurile se aflau tot în proprietatea unei societăți aflate în procedură de faliment la dispoziția lichidatorului judiciar. În concluzie, Adrian Mititelu nu avea ce să vândă“, mai spune clubul.
„Singura tentativă de discuție între un reprezentant al clubului Universitatea Craiova și unul al lui Adrian Mititelu a venit din partea acestuia din urmă, în data de 17 iulie 2015. Atunci, în jurul orei 9.00 dimineața, avocatul Moise s-a prezentat neinvitat și neanunțat la biroul unuia dintre acționarii Universității, spunând că are o propunere din partea lui Adrian Mititelu. I s-a răspuns scurt că este exclusă orice discuție și a fost poftit afară.
Vizita avocatului Moise a fost înregistrată de camerele de supraveghere“, concluzionează comunicatul CSU.
Contactat telefonic, Vasile Șiman a precizat că el nu a vorbit în numele lui Mihai Rotaru, ci a dorit doar să-l ajute pe Adrian Mititelu, la insistențele lui Mircea Moise. „Mă tot suna avocatul lui că domnul Mititelu nu mai suportă situația în care este. Și atunci, știind că și eu am fost într-o situație similară, înjurat de toți, m-am oferit să-l ajut, dar nu am discutat cu el, ci cu avocatul, căruia i-am spus că este doar o discuție între noi. Adrian Mititelu dorea să preia CSU Craiova, oamenii din jurul lui Mihai Rotaru făceau presiuni asupra lui să renunțe la fotbal. Nu am discutat cu Mihai Rotaru despre aceste lucruri. Atunci când ne-am întâlnit am vorbit despre cu totul alte lucruri. Eu am auzit că, dacă ar găsi un investitor serios, Mihai Rotaru ar ceda echipa. Domnul Mititelu poate să se ducă de câte ori dorește la DNA, eu nu am făcut decât să încerc să-l ajut“, a spus Șiman.
În discuția înregistrată în luna mai într-o benzinărie din București, Vasile Șiman pare uimit de condițiile puse de Adrian Mititelu și îi spune avocatului acestuia că Rotaru l-a „falimentat“ și „i-a dat la temelie“. „Îl doare în p… el stă și se ocupă numai de Mititelu. E foarte bine raționat și politic, și financiar, și aia, și aia. Și dacă îl duc în pușcărie, ăsta are la bani să stea și în pușcărie 20 de ani. Tot îl f… pe Mititelu. El nu înțelege lucrul ăsta? Că e șansă unică pentru el, că nu mai are cine să fie un alt dușman de talia lu’ ăsta și suficient de nebun, să bage, să dea. Că poate mai sunt oameni bogați, dar zic: dă-l mă în p… mea pe Mititelu, a avut găinari d-ăștia mici care îl bârfeau, care nu-l lăsau să împrumute bani de prin stânga, prin dreapta. Căcaturi… dar ăsta i-a dat la temelie. L-a falimentat, i-a făcut aia… ăsta i-a dat în cap la temelie. Și el are posibilitatea să își rezolve situația“, spune Șiman la un moment.

GdS vă prezintă extrase din înregistrarea publicată pe site-ul editie.ro

Mircea Moise: Vrea să negocieze el.
Vasile Şiman: Nu, nu are cu cine. Spune-i că nu discuta nimeni cu el. Că le e frică. Nu
mie, lor… Nu discuta cu el. Nu vor să aibă nici un fel de relaţie.
M.M.: Şi la semnat cum fac?
V.S: La semnat, se duce şi semnează. Dar nu o să semneze… ce dracu, nu se mai
face. Păi asta nu e sănătos la cap, a înnebunit…

M.M.: 10 hectare – 100 de euro.
V.S.: Pentru a prelua echipa Craiova şi pentru a prelua curate şi cu căcaturile
astea da 10 hectare. Vrea să dea? E bine, nu vrea să dea, iarăşi e bine.
M.M.: O să-i spun.
V.S.: Restul să se șteargă cu ele pe cur (…) Asta nu ne interesează, pe noi nu ne interesează să discutăm. Vor 10 hectare de teren, unde vor ei şi le apreciază pentru afacerea asta.
M.M.: Da.
V.S.: E simplă?
M.M.: E simplă… am înţeles de unde se pleacă.
V.S.: De unde se pleacă, asta am vorbit. Nu am vorbit asta cu tine?
M.M.: Dacă acceptă chestia asta, mergem mai departe.
V.S.: Dacă nu acceptă, am închis discuţia.
M.M.: Da.
V.S.: Pentru că peste 100 de euro, ăla nu da un cent.
M.M.: Nu că nu da, nu acceptă.

V.S.: Face o schiţa cum sunt terenurile, faci drum, faci părticica asta că pentru
proşti… Adică… cum să te lămuresc eu pe tine? Faci o schiţa şi o lămurire
juridică a situaţiei. Cum a făcut el aici, numai că separat.
M.M.: Da.

V.S.: Ai înţeles? Scrie lucrul ăsta …nu trebuie eliberat un certificat… adresa FRF-ANFB-AJF-LPF, atât.
M.M.: Da.
V.S.: Şi că nu există datorii faţă de ei.
M.M.: Da.
V.S.: La dată respectivă. Ei fac o adresă şi răspund, că ei nu eliberează certificate.
M.M.: La gaze nu sunt probleme, la apă poate să ia.
V.S.: Da. Certificat de la primărie nu se eliberează, iarăşi. Dai o solicitare prin
care…
M.M.: Da, aici află Olguţa.
V.S.: Cum să îi dea aşa ceva, e prost, e idiot!? Ce datorii să aibă la ăla? El e idiot
rău, mă frate. Păi dacă ăla îi da declaraţie notarială prin care spune că orice
obligaţie care există este plătită. Ce-i trebuie lui mai mult?
M.M.: Ăia cu creanţele e ok. Marciile… aici e cu.
V.S.: Ce?
M.M.: Asta a lu Badea, care a înregistrat-o ultima.
V.S.: Şi cum să îi dea ăştia ceva ce e la Badea? Eşti nebun?!
M.M.: Păi Badea nu înregistra fără Rotaru, că Rotaru i-a zis…
V.S.: Păi Craiova ce treabă are? Marca Craiova.
M.M.: Ei au înregistrat o marcă acum, identică cu a noastră, înţelegeţi?
V.S.: Păi şi să i-o dea Craiova lui, atunci şi gata.
M.M.: Am înţeles.
V.S.: Să menţioneze lucrul ăsta.
M.M.: Păi dar spune aici şi la asta se referă. Euro Expo creanţă?
V.S.: Asta nu e o problemă.
M.M.: Renunţarea la litigiu cu PUZ-ul iarăşi nu cred că este o problemă.
V.S.: Da, da.
M.M.: La Giurgiu ăsta şi cu asociaţiile nu cred că este o problemă.
V.S.: Ce-i asta?
M.M.: E o asociaţie, care are sediul la el în blocul ăla… e a lui.
V.S.: Aha.
M.M.: Aici, iar nu este nici o problemă, că..
V.S.: Nu e nici o problemă. Nu scrie Mircea Moise, scrie avocatul lui Mititelu…
juristul recomandat de mine, că după se prinde că cu tine se discuta.
M.M.: Aha. Păi, dar nu mai domn’e că asta… angajarea unei persoane..
V.S.: Recomandată de mine, care o spune atunci.
M.M.: Da.
V.S.: Vezi că nu pot să fac aşa ceva.
M.M.: Ce?
V.S.: Asta cu Cetatea Banilor.
M.M.: Păi nu, domn’e, lichidatorul face.
V.S.: Păi lichidatorul, dar el nu poate să îi dea.
M.M.: Cine?
V.S.: El, Mihai, aşa ceva…
M.M.: Ce să îi dea? Păi cum lichidatorul se aşază la masă şi discută, dar ăştia sunt
controlaţi de Rotaru.
V.S.: Şi ăştia?
M.M.: Păi de cine? Păi nu ăştia au stricat cu…
V.S.: Nu lu Rotaru Mihai… şterge aici. Acţionarilor FCU.
M.M.: Da.
V.S.: Sau persoanele agreate de către ei.
M.M.: Da.
V.S.: Că nu ia el nimic pe el… ce dracu!
M.M.: Sau persoanelor indicate.
V.S.: Sau persoanele indicate de către. Asta o ştergi. Nu are ce garanţie să îi lase,
că îi plăteşte totul la zi, vine cu toate certificatele, pentru ce să aibă garanţie?
Menţionez că orice datorie care apare ca rezultat activităţii până la 30 iunie se
obligă să o plătească ei. Este o declaraţie notarială de la acţionari şi se îndreaptă
împotriva lor. Care-i problema? Dar fără garanţie, nu îi lasă nici o garanţie.
M.M.: Am înţeles.
V.S.: E exclus.
M.M.: Iar aici el are dreptate, preia echipa şi trebuie să plece în cantonament. Cine
ştie ce se întâmplă, să găsească o formulă să îi lase nişte bani în cont.
V.S.: O să-i lase… să încercăm să forţăm nota noi.
M.M.: Asta e, da. Pentru că e logică, domn’e, iau echipa. Şi ce fac eu? Stau şi mă uit,
şi încep iar discuţiile, şi nu ştiu ce.
V.S.: Nici o garanţie, nici o garanţie iarăşi aici, nu. O declaraţie pe propria
răspundere.
M.M.: Da.
V.S.: Da. Nu am nevoie, le faci cum ţi-am spus eu, eu nu am nevoie să le văd eu,
eu am nevoie să le dai lui, că dacă el le modifică şi le face ca lumea fără d-astea,
terenul… la teren are: primul lucru care se discuta… vrei să dai 10 hectare pentru
preluarea echipei? Nu costă nimic, nici un euro sau nu?
M.M.: Da.
V.S.: Nu vrei să dai 10 hectare? Nu se face.
M.M.: Da.
V.S.: Eu aş vrea din tot sufletul să se facă. Să îi dea el 5, dar nu hotărăsc eu.
M.M.: Dar nu depinde de…
V.S.: Ce dracu… hotărăsc eu aici? Tu nu vezi cum stau lucrurile? Tu nu i-ai spus?
M.M.: I-am spus, domn’e. Nu înţelegeţi că zice că nu ştiu eu să negociez, că am eu
ceva interese…
V.S.: Nu mă, asta e condiţia lu ăla care o pune, nu negociază nimeni nimic,
negociem restul căcăturilor. El i-a dat lista cu jucătorii care nu-i vrea, care vor fi o
altă discuţie şi asta e. 100.000 putem să îi punem condiţia. Ba, să plătească toate
datoriile până la 30 iunie
M.M.: Să îi lase bani în bancă că trebuie să plece cu echipa.
V.S.: Şi 100.000 de euro bani pe care îi solicită el, nu cere mult ca principiu.
M.M.: El zice că s-au mai modificat condiţiile, că nu ştiu ce. Cu Liga, că sunt bani
mai puţin acum, dar ce…
V.S.: Nu-i nici un ban mai puţin. Încă nu s-a hotărât nimic. La ora actuală, la
nivelul Ligii Profesioniste de Fotbal, nu s-a hotărât absolut nimic. Şi el antrenor
pe cine vrea să pună? Pe Napoli?
M.M.: Nu ştiu eu, domn’e… S-ar putea pe Nicolo.
V.S.: A? E în relaţii bune cu el?
M.M.: Da.
V.S.: Asta, te duci şi i le spui şi faci o schiţare inversă a terenurilor. Spuneţi care
vreţi, să îmi indicați care le vreţi exact. Eu am asta-asta, aici sunt. Tu ai înţeles în
p… mea?

V.S.: Păi la momentul ăsta, spune-mi tu mie cât valorează terenul de aici?
M.M.: Păi nu ştiu eu… nu mă pricep.
V.S.: De ce nu îl întrebi pe el cât valorează? Nu valorează nimic, că ăsta dacă îi
dădea 50 de euro, 70 de euro sau 60 de euro… înţelegeai. Dar 100 de euro este
echivalentul ofertei lu ăla, mă… ce dracu! A lu Dedeman. Nu? Tu sună-l, du-te la
el, ai posibilitatea 2-3 zile să negociezi cu el, să îi spui: Bă, băiatule, nu se acceptă
condiţiile astea… nu ai cu cine să negociezi, că dacă ei vroiau să negocieze cu
tine… ei nu au încredere în tine, de-aia pun intermediari, că tu o să spui, iar ei nu o
să recunoască că s-a făcut aşa ceva vreodată.
V.S.: Tu nu ai încredere… dacă vrea să se facă, dacă se căca pe el acum la… eu te-am
întrebat şi te întreb, tu… întreabă-l tu pe el următorul lucru: Băi Adriane, ce ai
tu la ora actuală? Nimic, eşti numai în contestaţii. Bă, te deblochezi cu terenurile
şi dai o parte din teren, nu contează cât dai, nu ai dat bani cash, ai dat teren.
Ai bani cash, dă-i bani cash şi negociază. Discutăm de alţi bani, la bani cash
M.M.: Corect.
V.S.: El nu are nimic, îl deblochează cu afacerile, ăsta-i cretinoid?! Păi tu ai
zis că acceptă 100 de euro.

V.S.: El cu banii jos, îl ia o echipă care are active. El câştigă. Băi, el are 3 milioane pentru anul trecut, între 2 milioane jumate – 2 milioane 800, în funcţie de locul în clasament. Despre ce discutăm, mă? El, ăsta i-a lăsat 3 milioane în cont. Eşti nebun? Adică el practic, pentru că el… hai să zicem în felul următor: că el prelua echipa fără nici un ban. El cheltuia 3 milioane într-un an de zile?
M.M.: Păi poţi să cheltui mai mult.
V.S.: Păi şi atunci el nu a dat-o cu 10, a dat-o cu 7. Că în mod normal, echipele
când se dau, drepturile de televizare se cesionează de către ăla care a plecat, că e
câştigul lui şi tu iei de la 0. Asta pentru că vrea să scape de ea. Dar ăsta e
încăpăţânat, e catâr. Asta altul, dacă vii cu ce nu trebuie, face ca toţi dracii şi
renunţă şi îşi schimbă planul. Pentru că ăştia de pe lângă el l-au convins să o dea,
să scape de ea şi ştii ce a zis: bă, dacă îţi dă banii ăştia în teren, accepţi? Da bă, accept, altfel nu. Că el nu vrea să plece… tu înţelegi? Sau nu mă înţelegi?
M.M.: Eu am înţeles.
V.S.: Dar Mititelu înţelege lucrul asta?
M.M.: Aţi văzut condiţiile… eu i-am comunicat. Nu a înţeles chestia asta cu 100 de
euro, că nu se poate discuta. A zis că e imposibil. Cum să nu discuţi? Cum să nu
negociezi? Ce e aia?
V.S.: Păi dacă vroia să negocieze, de ce aveau nevoie de noi doi?
M.M.: Bună întrebare.
………………..

V.S.: Nu interesează pe nimeni, interesează să se facă tranzacţia. El ce îl
interesează? Să negocieze prostul. El şi-a pus restul de condiţii în afară de preţul
terenului, care preţul terenului e preţul real. Şi ăsta-i-altul, ăsta care e între noi, a
zis: da mă, dacă se face acolo, dacă se dezvoltă zona, poate să ajungă la 200 de
euro, imediat într-un an, doi. Dar el, dacă acum nu are nimic şi el are 60 de
hectare, le dă 10 şi are 50, faptul că se fac 100 de milioane, cine m….. mamii lui
câştigă? De prost. Ba dacă se fac 200, în loc de 100, cum zice prostul ăsta, cine
câştigă? Spune-mi şi tu mie.
M.M.: Şi el, şi Rotaru.
V.S.: Dă-l în p… mea pe Rotaru că nu ai treabă cu el. Ce treabă ai tu cu Rotaru?
Tu cu ce te alegi? El la ora actuală are o p…, o p… de vacă, da? Care se luptă el în
litigii şi probleme din 2009, care nu a putut să le scoată el. Corect sau nu? Are 6
ani de când se lupta?
M.M.: Are.
V.S.: Şi de 6 ani a luat-o numai în gură?
M.M.: Ee… acum a început să mai câştige.
V.S.: P… mea, din punct de vedere financiar.
M.M.: Da.
V.S.: Şi iar vorbesc, nu din punct de vedere juridic . A luat-o numai în gură de 6
ani.
M.M.: Da.
V.S.: Are posibilitatea într-o singură zi să iasă din toate căcaturile, da?
M.M.: Are.
V.S.: Şi să se aleagă şi cu un potenţial de 100 de milioane. F… m… ma-sii de prost
ce e. Şi dacă ai 120 de milioane, să zicem că îi face cadou lu Rotaru 20 de
milioane, da? În loc de 10, da? Dar tu, te interesează cadoul tău prostule sau cu ce
te alegi tu? Pe el ce îl interesează? Să îşi alunge principalul duşman, ăsta e om de
100 de milioane cash.
M.M.: Cine, Rotaru?
V.S.: Rotaru. Rotaru îşi termină casa la Corbeanca la el, de 10 milioane de euro.
Are casă în Corbeanca de 10 milioane de euro băgaţi. Toate afacerile lui produc
bani mulţi.
M.M.: El poate să stea să se ocupe numai de…
V.S.: Îl doare în p… el stă şi se ocupă numai de Mititelu. E foarte bine raţionat şi politic, şi financiar, şi aia, şi aia. Şi dacă îl duc în puşcărie, ăsta are la bani să stea şi în puşcărie 20 de ani. Tot îl f… pe Mititelu. El nu înţelege lucrul asta? Că e şansă unică pentru el, că nu mai are cine să fie un alt duşman de talia lu ăsta şi suficient de nebun, să bage, să dea. Că poate mai sunt oameni bogaţi, dar zic: dă-l mă în p… mea pe Mititelu, a avut găinari d-ăştia mici care îl bârfeau, care nu-l lăsau să împrumute bani de prin stânga, prin dreapta. Căcături… dar ăsta i-a dat la temelie. L-a falimentat, i-a făcut aia… ăsta i-a dat în cap la temelie. Şi el are posibilitatea să îşi rezolve situaţia.

V.S.: Foarte bine a făcut că vrea. Dar lămureşte-l că nu îl face nimeni. El îi dă lu
ăla, lămureşte-l lucrul asta şi aia nu vor decât să discute prin intermediar şi pentru
el e mai bine să nu se expună în caz de ceva. În caz în care nu se face, să nu se ştie
că a vrut să facă aşa ceva.
M.M.: Am înţeles.
V.S.: Păi pentru el, şi pentru Rotaru, şi pentru toată lumea.
M.M.: Am înţeles.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS