16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjScanarea cu laser a operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu se apropie de final

Scanarea cu laser a operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu se apropie de final

Fiecare porţiune din operă va fi analizată (Foto: Eugen Măruţă)
Fiecare porţiune din operă va fi analizată (Foto: Eugen Măruţă)

Scanarea cu laser a operelor lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu se apropie de finalizare. Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării au scanat până acum operele din piatră aflate în Parcul Central şi vor realiza şi o hartă digitală a Coloanei Fără Sfârşit pentru ca în baza documentaţiei respective să se ia decizii în ceea ce priveşte executarea unor lucrări de conservare şi restaurare. Este cazul Coloanei Fără Sfârşit, care are nevoie de câţiva ani de refacere a stratului de lac care asigură protecţia monumentului.
Fondurile nu au fost suficiente însă, iar de la un an la altul Institutul Naţional al Patrimoniului a amânat organizarea unei licitaţii. Roxana Răzvan, reprezentanta Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării, a declarat că analiza pe care o execută specialiştii instituţiei este unică la nivelul ţării şi va sta la dispoziţia restauratorilor. Scanarea cu laser redă în detaliu gradul de uzură al operelor, fie că este cauza de factori antropici sau de factorii de mediu. Activităţile derulate la Târgu Jiu de angajaţii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică se vor încheia vineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS