22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„O furtună“ craioveană tulbură scenele lumii

„O furtună“ craioveană tulbură scenele lumii

August este luna turneelor la Teatrul Național „Marin Sorescu“. Spectacolele „Profu’ de religie“, „O furtună“ și „O noapte furtunoasă“ se vor juca pe scenele din țară, dar și din afara ei.
În perioada 11-13 august „O furtună“ va încânta publicul băcăuan. Este un spectacol care se impune prin calitatea interpretării, prin pregnanţa coloanei sonore şi prin farmecul scenografiei. O trupă care-şi face bine treaba, un regizor care arată precizie în montaj şi un scenograf pragmatic şi visător construiesc un spectacol cu multe imagini puternice, în care ai ce vedea“, după cum nota Dan Boicea în „Adevărul literar şi artistic“ din martie 2012. Naționalul craiovean este invitat la Bacău alături de alte teatre naționale din țară. „Noua directoare a Teatrului din Bacău, actrița Anca Sigartău, a decis să inaugureze noul directorat cu un festival la care au fost invitate toate teatrele Naționale. Am decis să mergem cu «O furtună» “, a precizat Mircea Cornișteanu, directorul Teatrului Național „Marin Sorescu“.
După succesele înregistrate de la premiera din 2013 până în prezent (invitat la Festivalul Național de Teatru 2014, Premiul publicului la Bienala de la Wiesbaden, Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru de la Oradea, 2014, participare la Festivalul de Teatru de la Arad, nominalizare la premiile UNITER pentru actrița Romanița Ionescu), spectacolul „Profu’ de religie“, de Mihaela Michailov, în regia lui Bobi Pricop, a fost invitat, în perioada 15-19 august, să reprezinte Teatrul Național „Marin Sorescu” în cadrul Festivalul de Teatru de la Turkku din Finlanda, un festival dedicat tinerilor spectatori.
„De asemenea la Alexandria tot pentru tinerii spectatori are loc în fiecare an «Festivalul Național de teatru tânăr», un festival pentru elevii mari, intitulat «Ideo Ideis» o manifestare foarte serioasă la care «Profu de religie» nu a putut să nu se prezinte“, a mai precizat Mircea Cornișteanu.

De la Chișinău la Tbilisi

„O furtună“ a lui Silviu Purcărete va merge în perioada 18-23 septembrie să încânte și publicul din Republica Moldova alături de alte două reprezentații ale Naționalului craiovean, „Spargerea“ și „O noapte furtunoasă“. Sper să nu facem prea multe furtuni pe la Chișinău. Vremea să fie bună în ciuda celor două spectacole ale Naționalului craiovean «O furtună» și «O noapte furtunoasă». Vom participa la festivalul de la Chișinău alături de Teatrul Național din București și de Teatrul Național din Iași, cu ajutorul ICR-ului care va plăti toate cheltuielile legate de acest turneu“, a precizat Mircea Cornișteanu.
Și pentru că Teatrul pentru Lipscani a planificat un festival dedicat marelui regizor, Silviu Purcărete, „O furtună“ va poposi în capitală pe 25 septembrie, alături de alte spectacole ce poartă amprenta renumitului creator.
De la București, „O furtună“ va tulbura spectatorii din Tbilisi, căci în perioada 1-5 octombrie va fi prezent în cadrul Festivalului Internațional de Teatru care are loc în capitala Georgiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS