10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMonument istoric, demolat fără autorizaţie

Monument istoric, demolat fără autorizaţie

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj anchetează modul în care a fost demolat un monument istoric fără a exista o autorizaţie în acest sens. Este vorba de casa „Costică Bărbătescu“, din comuna gorjeană Bărbăteşti, catalogată ca monument istoric şi aflată pe lista monumentelor istorice din România. Demolarea a fost făcută fără aprobare din partea primăriei. Autoritățile nu știu cine a demolat imobilul care are mai mulți proprietari. În prezent, poliţia a început cercetări pentru identificarea persoanei care a luat decizia de a trece la demolarea imobilului de patrimoniu. „Cunosc situația de la Bărbătești. Nu există vreun aviz pentru demolarea casei. Am mers la fața locului și s-a făcut constatarea, apoi am anulat autorizațiile de construcție care au fost date în apropierea monumentului, pentru că, fiind o zonă de protecție, trebuia să se obțină un aviz de la Ministerul Culturii. Se va face un raport cu privire la cele întâmplate. Nu pot să spun cine a demolat. Ar fi trebuit să obțină o autorizație de demolare, dar nu există așa ceva, însă mai întâi trebuia obținută declasarea de pe lista monumentelor istorice și nu există așa ceva“, a declarat Pompiliu Ciolacu, directorul Direcţiei de Cultură Gorj. Casa demolată a fost construită între anii 1848 – 1850.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS