8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosar penal pentru fiica fostului şef al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu

Dosar penal pentru fiica fostului şef al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu

Adina Duicu, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a avut asupra sa, în timpul ultimei probe a bacalaureatului, un telefon mobil, acesta fiind motivul altercaţiei produse, vineri, între un poliţist şi mama şi sora sa, în faţa Colegiului Tehnic „Dierna“ din Orşova. Procurorii şi poliţiştii din Orşova au fost sesizaţi, vineri, despre o posibilă fraudă la proba de chimie a bacalaureatului la colegiul orşovean şi la ieşirea de la examen un procuror şi un poliţist au aşteptat-o pe eleva suspectată de fraudă.
Dosarul penal deschis în cazul posibilei fraude la Colegiul Tehnic „Dierna“ din Orşova şi în baza căruia Adina Duicu a fost percheziţionată a fost înregistrat la Parchet înaintea începerii probei şi are ca obiect „săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu şi vizează elevi, profesori examinatori şi comisia de examen“.

Filmul evenimentelor de vineri

Procurorul Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, a declarat ieri că, în momentul ieşirii din sala unde susţinuse proba de chimie a examenului de bacalaureat, Adina Duicu a refuzat să fie percheziţionată corporal, anchetatorii reuşind să o verifice abia după ce aceasta i-a dat mamei sale telefonul mobil pe care îl avea la „brâu“.
„A avut un telefon mobil asupra sa eleva respectivă, a refuzat să îl predea, a refuzat să fie percheziţionată. De fapt, de la acest telefon mobil a şi plecat incidentul ulterior. Procurorul şi echipa de poliţişti au aşteptat să se termine proba ca să nu împiedice ancheta desfăşurarea examenului de bacalaureat. La terminarea probei, eleva a fost condusă în cancelarie de către poliţişti, unde aştepta procurorul de caz. Acesta i-a spus elevei că urmează să fie percheziţionată corporal dacă nu predă de bunăvoie obiectele pe care le are asupra sa“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Procurorul Fănică Cercel a declarat că eleva a refuzat percheziţia şi a solicitat să fie asistată de un avocat în timp ce este percheziţionată corporal.
„Deşi nu era obligatorie asistenţa în cazul respectiv, tocmai pentru a evita orice suspiciuni, procurorul a fost de acord, a fost întrebată dacă are vreo rudă în proximitatea liceului ca să anunţe un avocat, a susţinut că nu, deşi ulterior s-a dovedit că avea mai multe rude. Era vizibil că sub tricou, la brâu, avea un obiect care putea să fie un telefon, dar ea a susţinut că avea telefonul în maşină. I s-a propus să dea unui ofiţer de poliţie cheile maşinii să i se aducă telefonul, a refuzat pe motiv că nu umblă nimeni în maşina sa fără consimţământul său, situaţie în care a fost condusă la maşină să îşi ia telefonul. Când a ajuns în apropierea maşinii, au venit rudele. Când s-a apropiat de maşină, a scos telefonul de la brâu şi i l-a dat mamei sale, moment în care poliţistul a intervenit şi a luat telefonul de la persoana respectivă. Persoana respectivă (mama Adinei Duicu – n.r.) l-a muşcat pe poliţist de mână, l-a zgâriat pe ochi. A fost nevoie să o imobilizeze pentru a înceta agresiunea, a intervenit şi sora fetei suspectate de fraudă şi l-a pălmuit pe poliţistul respectiv“, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Telefonul, obiectul-cheie din dosar

Procurorul a mai declarat că, după incidentul în care poliţistul a fost muşcat şi pălmuit de către mama şi sora fetei suspectate de fraudă la examenul de bacalaureat, eleva care a susţinut bacalaureatul a fost de acord să fie percheziţionată, dar nu s-au mai găsit dispozitive de transmisie asupra sa.
„Procesul-verbal se referă la percheziţia corporală făcută după incidentul cu telefonul“, a mai declarat Fănică Cercel, adăugând că telefonul pe care l-a avut Adina Duicu asupra sa când a ieşit din sala de examen este trecut în procesul-verbal întocmit de către anchetatori în dosarul de ultraj instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a mai spus că pentru percheziţia corporală a Adinei Duicu anchetatorii aveau mandat emis de judecător, în acest caz fiind emise chiar mandate de percheziţie domiciliară, dar care nu au mai fost puse în aplicare pentru că nu a mai fost cazul.
Cu privire la telefonul mobil pe care Adina Duicu l-a avut asupra sa, în timpul probei scrise a bacalaureatului, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Cristinel Degeratu, a declarat că acesta ar fi trebuit să fie depus, potrivit regulamentului, în camera de bagaje, înainte de începerea probei. „Nu poţi face percheziţii corporale elevilor, ca urmare, dacă acesta intenţionează sub o formă sau alta să introducă (un telefon – n.r.), mai mult ca sigur nu poate fi oprit. Dacă este prins în cursul examenului că încearcă să-l folosească în scopuri de fraudă este eliminat din examen“, a declarat Cristinel Degeratu.
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că vor fi luate cele mai drastice măsuri dacă se va dovedi că a fost fraudă la bacalaureat, la Colegiul „Dierna“ din Orşova, precizând că în cazul unei posibile implicări a unor profesori, sancţiunile pot merge până la desfacerea contractului de muncă.

Adina Duicu neagă acuzațiile ce i se aduc

Adina Duicu neagă acuzaţiile care i s-au adus şi susţine că nu a copiat la bacalaureat şi că nu a rezolvat subiectele la chimie cu ajutor venit printr-un dispozitiv hands-free. „A fost percheziţionată clasa mea, banca, am stat în prima bancă, camerele de supravegheat au fost chiar asupra mea. Mi-au făcut percheziţia corporală şi nu au găsit nimic. Dovadă stă acest proces-verbal“, a spus Adina Duicu.
În susţinerea afirmaţiilor sale vine şi declaraţia șefului comisiei de bacalaureat de la Liceul „Dierna“ din Orşova, Bogdan Alexandru, care exclude o posibilă fraudare a examenului.
„Nu, nu, sub nici o formă, pentru că a avut profesorii asistenţi care, în momentul în care îşi dădeau seama că trişează, trebuia să anunţe, iar vă daţi seama că, dacă nu anunţau profesorii asistenţi, erau filmările“, a spus preşedintele comisiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS