13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProiect pentru reabilitarea a 50 de străzi din Târgu Jiu

Proiect pentru reabilitarea a 50 de străzi din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu a elaborat un proiect care prevede reabilitarea a 50 de străzi. Într-o primă etapă se va trece la modernizarea a zece străzi şi a sistemelor rutiere, urmând ca în funcţie de alocarea fondurilor să fie finalizat întreg lotul pentru care au fost concepute proiecte de reabilitare.
„Se vor demara o serie de lucrări de reabilitare şi extindere a canalizării menajere în unele cartiere ale municipiului Târgu Jiu, precum şi modernizarea şi reabilitarea unor străzi din municipiu. În ceea ce priveşte reabilitarea străzilor la nivelul primăriei a fost elaborat un proiect care cuprinde peste 50 de străzi. În funcţie de starea tehnică a sistemului rutier, execuţia acestora a fost etapizată, astfel încât în perioada următoare vor demara lucrările pentru reabilitarea străzilor: Dobrogeanu-Gherea, Şişești,16 Februarie, Geneva, Luncilor, Panduri, Vasile Alecsandri, bulevardul Alexandru Ioan Cuza şi bulevardul Constantin Brâncuşi“, a precizat Raul Chiriac (foto), şef Serviciu Investiţii în cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Se extinde canalizarea menajeră

De asemenea, municipalitatea are în vedere şi extinderea sistemului de canalizare către zone din oraş unde nu există reţea.
Canalizarea va ajunge şi în cartierul Drăgoieni, în partea de est a oraşului, pe străzile Petreşti, Sfântul Dumitru, Calea Bucureşti şi Primăverii.
„În ceea ce priveşte extinderea canalizării menajere amintesc de zona de est a muncipiului Târgu Jiu, în cartierul Drăgoieni şi străzile Petreşti, Sfântul Dumitru, Calea Bucureşti şi Primăverii. A fost finalizat proiectul urmând ca în perioada următoare să se deruleze procedura de achiziţie, astfel încât în acest an vor demara lucrările pe acest tronson, etapizarea acestora făcându-se pe doi ani de zile inclusiv 2016. Reabilitarea canalizării menajere din municipiu este cuprinsă în două programe. Programe subfinanţate prin operatorul Aparegio din economiile rezultate în urma exerciţiului financiar din fonduri europene. Este vorba de cartierul Debarcader, strada Comuna din Paris – nord, strada Traian – sud şi est-vest Griviţa, bulevardul Ecaterina Teodoroiu, Alexandru Ioan Cuza şi 22 Decembrie“, a spus Raul Chiriac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS