24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe complică ancheta DNA în dosarul Cârciumaru

Se complică ancheta DNA în dosarul Cârciumaru

Anchetatorii se află la începutul cercetărilor (Foto: Eugen Măruţă)
Anchetatorii se află la începutul cercetărilor (Foto: Eugen Măruţă)

Patronul Presanitas Târgu Jiu, Constantin Lungu, vizat de procurorii anticorupţie în dosarul liderului PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a fost condus ieri pe ultimul drum.  Bărbatul, care a decedat sâmbătă, la Craiova, suferea de o boală gravă, de care aflase abia când aceasta se afla într-un stadiu avansat. Direcţia Naţională Anticorupţie a efectuat percheziţii în urmă cu aproape trei săptămâni la vila lui Constantin Lungu, la Primăria Târgu Jiu şi chiar în biroul primarului Florin Cârciumaru, precum şi la vila acestuia, dar şi la sediul Aparegio. Procurorii derulează o anchetă care vizează modul în care Constantin Lungu a obţinut contracte la primăria condusă de Florin Cârciumaru. În vizorul oamenilor legii se află şi modul în care fiica şi ginerele primarului din Târgu Jiu au cumpărat cu 70.000 de lei o pensiune în zona Rânca. Construcţia a aparţinut firmei Presanitas, patronată de omul de afaceri Constantin Lungu. Primarul a declarat că vila a fost cumpărată cu banii de la nunta fetei sale.

Nu a apucat să spună prea multe

Decesul omului de afaceri, despre care, la un moment dat, s-a vehiculat că ar fi în spatele denunţului în baza căruia procurorii anticorupţie au început o anchetă la Primăria Târgu Jiu, complică mersul dosarului. Mai mult decât atât, lipsa unuia dintre oamenii importanţi din dosar le poate îngreuna demersul procurorilor şi le poate face soarta mai uşoară posibililor suspecţi de infracţiuni de corupţie. Constantin Lungu avea 76 de ani şi de câteva luni stătea numai prin spitale. Împreună cu asociatul său din Craiova avea de recuperat sume importante de bani de la Aparegio, pentru care executase lucrări la reţeaua de canalizare din municipiul Târgu Jiu. Contractul a fost însă reziliat de Aparegio. Nimeni nu ştie cât a apucat Constantin Lungu să declare în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi dacă mai oferise informaţii şi înainte de percheziţiile din 19 mai.

Vizitat la spital de Cârciumaru

Relaţia dintre primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, şi omul de afaceri Constantin Lungu era apropiată. Mai mult decât atât, edilul a recunoscut că l-a vizitat pe patronul Presanitas la spital, atunci când Constantin Lungu s-a internat. Cârciumaru a fost însoţit la spital de un director din cadrul primăriei. De asemenea, alţi subordonaţi ai edilului l-au vizitat pe Lungu la unitatea medicală, după cum chiar primarul a făcut public. Trebuie amintit că procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2008 – 2015. Au fost ridicate documente de la Aparegio, Primăria Târgu Jiu, de la vila omului de afaceri şi de la vila primarului Florin Cârciumaru. Firma Presanitas a avut în perioada vizată de anchetatori opt contracte cu Primăria Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS