12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj5.600 de candidaţi doljeni la examenul de bacalaureat

5.600 de candidaţi doljeni la examenul de bacalaureat

Testul „maturităţii“ a început ieri pentru 4.710 elevi doljeni de clasa a XII-a, promoţia 2015, şi alţi 890 de candidaţi din promoţiile anterioare. Prima sesiune din acest an a examenului naţional de bacalaureat a debutat cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Proba se va desfășura pe durata a trei zile.
„Există 43 de centre de examen pentru desfăşurarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română şi competenţelor digitale. În perioada 15-19 iunie va avea loc evaluarea competenţelor digitale. De pe 29 iunie, vor începe probele scrise ale examenului de bacalaureat. În prima zi a examenului nu au fost înregistrate incidente“, a precizat Matilda Blagu, secretarul Comisiei Județene de Bacalaureat. La probele orale ale bacalaureatului, absolvenţii de liceu intră în examen în ordinea care este afişată la avizier şi sunt evaluaţi de către doi profesori examinatori. Fiecare elev are la dispoziţie 15 minute să rezolve subiectele şi 10-15 minute să le susţină în faţa comisiei.
Subiectele sunt elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din subordinea Ministerului Educaţiei.
Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional. Concret, elevii vor primi unul dintre următoarele calificative: experimentat, avansat, mediu sau începător. Elevii nu pot să conteste rezultatele pe care le obţin la examenul oral de limba română.
Candidaţii care vor fi eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen“, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate examenele scrise şi au obținut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS