10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn fulger a distrus zeci de aparate electronice şi electrocasnice

Un fulger a distrus zeci de aparate electronice şi electrocasnice

Primăria din Peştişani a rămas fără internet
Primăria din Peştişani a rămas fără internet

Zeci de localnici din satul Frânceşti al comunei Peştişani au rămas fără aparatură electrică şi electronică, după ce un fulger a lovit reţeaua electrică din localitate în noaptea de luni spre marţi. Oamenii au mers la primărie şi s-au adresat autorităţilor locale pentru a primi despăgubiri. De asemenea, a fost anunţat şi furnizorul de energie electrică, Ilie Fuiorea, viceprimarul comunei Peştişani, afirmând că încă nu cunoaşte cu exactitate numărul păgubiţilor. Angajaţii primăriei întocmesc acum o listă cu cei care vor primi bani pentru a-şi repara aparatele defecte sau, după caz, pentru a-şi procura altele noi. Probleme sunt şi la Primăria din Peştişani, unde, de ieri, nu funcţionează internetul, întreaga comună rămânând luni pentru câteva ore şi fără energie electrică.

Oamenii speră să îşi primească banii

Potrivit viceprimarului Ilie Fuiorea, localinicii care acum nu mai au frigidere şi televizoare speră să fie despăgubiţi, astfel încât să îşi poată procura altă aparatură. Cele mai de folos în această perioadă sunt frigiderele, în care este păstrată mâncarea şi alte alimente şi fără de care sătenii nu se pot descurca. Primăria Peştişani va întocmi o evidență cu toate gospodăriile unde s-au produs pagube şi va face demersurile necesare pentru ca oamenii să poată să obţină alte bunuri: „Din fericire, la noi la primărie nu sunt probleme, cu excepţia internetului. Nu a fost afectată altă aparatură. Probleme au fost la Frânceşti, unde energia electrică a fost oprită mai multe ore după ce a lovit fulgerul. Pe noi ne-au anunţat localnicii, am anunţat mai departe, s-a remediat şi a fost reluată alimentarea cu energie electrică. Sunt oameni care au rămas fără aparatura electrică şi electrocasnică, dar încă se lucrează la evidenţa acestora. S-au ars frigidere, televizoare. Va merge o comisie la faţa locului, va centraliza pagubele şi oamenii vor fi despăgubiţi“, a precizat Ilie Fuiorea, viceprimarul comunei gorjene Peştişani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS